Păpuşarul şi dublul său-Pogany, marioneta atemporală
Din multitudinea spectacolelor sau a examenelor de teatru
care au loc sub egida Universităţii de Arte „George Enescu”, se pare că anul
2014 poartă câtorva studenţi noroc, datorită faptului că au oportunitatea de
a-şi derula procesele artistice, nu numai pe scena Studioului, ci şi în alte
spaţii, precum Teatru Fix, o formă de teatru neconvenţional, underground. Să
sperăm că este abia începutul unor parteneriate prolifice, în mod special
pentru studenţii care sunt pe drumul formării lor ca artişti profesionişti.
Ilinca Istrate a absolvit secţia de Actorie\Păpuşi\Marionete
a Facultăţii de Teatru în vara anului 2014, iar în prezent este în anul I de
Master. Nu cred că există vreun student care să nu o cunoască ... de cele mai
multe ori, pe holurile încăpătoare ale etajului al doilea când ieşi de la
cursuri sau seminarii ai ocazia de a te întâlni cu o pereche de ochi foarte
expresivi şi cu Pogany. Cine este el? Probabil nu găsim un răspuns palpabil a
tot ceea ce însumează, dar Pogany este o marionetă de talia unui copilaş,
sinceră, sensibilă, care împarte numai afecţiune. La prima vedere ne putem
gândi la o relaţie dintre păpuşar şi marionetă, dar e mult mai mult. Pogany,
păpuşa cu fire şi cu un chip atipic reprezintă pentru artistă un băiat
atemporal, care o însoţeşte pretutindeni (aşa cum spune chiar ea într-un interviu
acordat pentru ziarul Mesagerul de Neamţ). Cel care a contribuit la
construcţia fizionomiei lui Pogany este pictorul Manuell Mănăstireanu şi,
totodată, este de apreciat fascinanta asemănare a marionetei cu statuia Mademoiselle Pogány a lui Constantin Brâncuşi, din 1913.
Astfel, în seara de 27 noiembrie, Teatru Fix ne-a găzduit
la spectacolul Râzi, paiaţă,
coordonat de lect. univ. dr.Anca Ciofu, cu Ilinca Istrate şi Pogany.
Un cadru destul de restrâns, într-un spaţiu neconvenţional a adunat suficienţi spectatori,
atât cât să le poţi simţi energia în timpul reprezentaţiei. Este păcat că nu au
fost mai mulţi studenţi-colegi de-ai actriţei-păpuşar! Spectacolul la care am
asistat, mi-a demonstrat, după ceva timp, faptul că este posibil să ma bucur şi
de reprezentaţii de calitate, care să-mi trezească aprecieri şi ... apetitul
pentru a scrie cu şi din plăcere. Râzi,
paiaţă este un concept artistic, pe
care Istrate şi-l asumă de la început şi
până la sfârşit, regia şi scenografia fiind construite de marionetistă. De
apreciat nu sunt numai tehnicile de mânuire pe care le-a învăţat şi exersat, ci
şi mǎiestria în construcţia de papuşi, marionete, decor, recuzită.
De când am intrat în încăpere şi mi-am ocupat locul am
observat o scenă micuţă, care avea în partea stângă, mai în spate un paravan cu
un ecran, special pentru teatrul de umbre, în rest ... gol, pentru moment.
Publicul se linişteşte, iar din mulţime apare tipica Ilinca Istrate însoţită de
valiza ei de păpuşar. Odată pătrunsă în spaţiul scenic, aceasta începe să-şi
intre în rol. Primul contact a fost cu paravanul, unde, pe ecran am sesizat o
poveste, care avea ca protagonişti două figurine cu două tije (păpuşi de tip
wayang golek), specifice teatrului de umbre. Din „istorioara” pe care am
vazut-o, am înţeles că este vorba despre ceva personal şi că din dragostea
celor doi a apărut un copil, Ilinca Istrate, care va începe atât în viaţă, cât
şi în spectacol să se agaţe de lumea păpuşilor. Acţiunea se mută către valiza
adusă pe scenă. În momentul în care a fost deschisă, de acolo a ieşit Pogany
într-un costumaş de catifea, jumătate roşu, jumătate alb, cea dintâi culoare
purtând-o şi actorul-păpuşar.
Pogany este o marionetă perfectă pentru coregrafie, parte
pe care o vedem în momentul Tarantellei. Atât el cât şi Ilinca Istrate se află
într-un sincron, la unison în ceea ce priveşte paşii, ce se pliază perfect pe
ritmurile napoletane. Apar în partea dreaptă a scenei trei butoiaşe şi o
scândură. Pogany îşi ia din valiză o tamburină în miniatură, pe care o
foloseşte în dans, apoi sare pe scândură şi se produce dezechilibrul ... cade
la pâmânt râmânând preţ de câteva secunde fără suflare. Până acum „copilăria”
lui a fost într-o lumină, caldă, dar cu prima cădere, lucrurile încep să nu mai
fie atât de armonice. Păpuşarul îşi animă marioneta printr-un suflu colectiv.
Respiră în acelaşi timp ca o singură fiinţă! Uneori după ceva timp scurs
dintr-un spectacol îmi place să arunc câte o privire în sală. Sunt atentă la
reacţiile publicului, astfel, de această dată am simţit un mănunchi de energii
ce se râsfrângeau către scenă. Cei care aveau consumaţie au uitat complet ...
nimic nu mai conta. Catharsisul s-a produs!
Revenind. Când Pogany ajunge la valiză vedem o animare
dublă, nu numai băiatul atemporal fiind însufleţit de păpuşar, ci el, la rândul
său anima o marionetă în miniatură cu fire scurte. Pot fi multe spectacole de
teatru de animaţie, în care animarea se efectueaza în spatele paravanului, dar
aici Ilinca Istrate animă marioneta la vederea spectatorilor, putându-se
observa emoţiile care au fost constructive pentru marionetistă. Un alt moment
puternic este cel în care Pogany devine un artist al lumii muzicale. Relaţia
dintre Istrate şi Pogany este aceea dintre o mamă şi un băiat, cea din urmă
fiind mereu alături de copilul ei, şi totodată cea care-l sprijină
necondiţionat şi care suferă şi se bucură odată cu el.
Spectacolul este alcătuit din colaje, secvenţe sau episoade care ne
transmit poze. Un singur plus ar mai fi fost necesar. Trecerile de la un episod
la altul ar fi trebuit să fie decupate mai vizib, pentru a avea „fluiditate”,
un liant care să le confere un fir liniar. Ilustraţia muzicală este compusă din
muzică clasică: Max Richter-On the nature of the daylight, Zbigniew Preisner-Les marionettes, Stepjan Hauser-Alone
(Sollima). Se ştie că într-un spectacol de animaţie ambianţa sonoră este
foarte importantă, astfel în Râzi, paiaţă
ea a contribuit din plin, iar de ecleraj se ocupă Alexandra Popa, absolventă a
secţiei de Teatrologie, de la U.N.A.T.C. Întotdeauna m-au interesat
colaborările dintre studenţii de la diferite secţii, lucru ce ar trebui să fie
aplicat cât mai des.
Ilinca Istrate este o actriţă-păpuşar cu potenţial şi înclin
să cred că arta păpuşărească este mai dificilă decât arta dramatică, din cauză
că un marionetist nu trebuie să-şi folosească doar trupul pentru a transmite,
stări, emoţii, el, în acelaşi timp, trebuie să anime obiectele, trebuie să fie
un unanim, care nu se rezumă doar la propriul corp.
La finalul reprezentaţiei nu ştii la cine să fii atent: la Ilinca
Istrate, ori la Pogany?! Îndrăznesc să afirm cu încredere că păpuşarul pierde
lupta şi că actorul-păpuşă este cel care primează. Râzi, paiaţă este cel mai sincer spectacol în care Ilinca Istrate
îşi joacă propriul EU creator, care se râsfrânge asupra dublului ei, Pogany.
Păpuşăria, în cazul prezent nu este o artă destinata numai copiilor, ci
publicului de la mic la mare, care se regăseşte în acea funcţie sinusoidală,
presărata cu creşteri şi descreşteri, numită viaţă!
Ivona Lucan – studentǎ Teatrologie, Jurnalism teatral, anul
II
