sâmbătă, 22 decembrie 2012

Un interviu cu actorul şi regizorul Toma Hogea


"TIMPUL a devenit cel mai mare duşman cu putinţă al omenirii"

Un interviu cu  actorul şi regizorul Toma Hogea


Agheorghiesei Dan Constantin: De cât timp sunteţi actor pe scena teatrului ,,Luceafărul” din Iaşi?

Prof. Dr. Toma Hogea: În anul 1982 am plecat din Teatrul ,,Mihai Eminescu” din Botoşani şi am venit la Teatrul pentru Copii şi Tineret ,,Luceafărul” din Iaşi, deci de 30 de ani.

Vă mai amintiţi de primul spectacol în care aţi jucat? Dar de primul spectacol regizat?

Cu siguranţă că îmi amintesc, primul spectacol pe care l-am jucat într-un teatru profesionist a fost la Teatrul ,,Mihai Eminescu” spectacolul ,,Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, în regia doamnei Zoe Stanca Anghel, în anul 1978, apoi primul spectacol jucat la Iaşi a fost ,,Comedie cu războinici” regia Constantin Brehnescu în anul 1982. Primul spectacol montat de mine a fost spectacolul ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu, cred că în anul 2000. Aceste momente de suflet nu pot fi uitate niciodată, rămân stocate undeva în memoria noastră afectivă.

Alba ca zapada si cei sapte pitici


Consideraţi că a evoluat sau involuat teatrul de păpuşi din Iaşi, respectiv din România?

Viaţa însăşi a evoluat, deci, implicit şi teatrul de păpuşi din România, era ceva firesc, important este ca noi actorii păpuşari să ştim să păstrăm cu sfinţenie originile şi tradiţia teatrului de păpuşi. E minunat că lumea, viaţa şi teatrul evoluează, dar depinde cum şi în ce direcţie, nu sunt adeptul modernismului, doar de dragul de a fi ,,modern” accept orice provocare, orice lucru nou dacă există susţinere, coerenţă şi logică.Teatrul de animaţie este şi rămâne o artă cu totul specială, de aceea ,,riscul” de a greşi sau de a omite anumite reguli, bine trasate de zeci de ani, nu face bine nimănui. Într-adevăr în Iaşi, în România şi în întrega lume teatrul de păpuşi şi marionete a luat o amploare foarte mare, cu producţii din ce în ce mai atractive şi interesante.

Păpuşăria vă permite o oarecare flexibilitate în interpretări sau este rigidă?

Spectacolul de animaţie în care întâlnim păpuşi, marionete, măşti, elemente animate, teatru de umbre, pantomima, este şi rămâne o formă de artă complexă în care ACTORUL are greaua misiune de a şti să le facă foarte bine pe toate. Dacă în teatrul de dramă actorul e ,,robul” cuvântului, cu o miză în scenă mai mult sau mai puţin complicată, în teatrul de animţie actorul păpuşar este nevoit să facă faţă multitudinii formelor de exprimare artistică din teatrul de animaţie: cuvânt, cu o rostire impecabilă pentru a putea percepe copilul din sală foarte bine mesajul textului, mişcarea plastică a actorului, muzicalitatea acestuia, mânuirea impecabilă a păpuşii sau marionetei, o imaginţie şi o fantezie deosebită pentru a putea improviza oricând etc. Toate aceste lucruri nu fac decât să dea o libertate totală actorului păpuşar de a se exprima liber şi mai ales de a se ,,juca” spre bucuria şi deliciul celor mici din sală.

Aţi reuşit să atingeţi nivelul la care simţiţi şi rolul şi personajul?

Consider că în momentul când un actor este distribuit într-un nou spectacol, deja începe o nouă ,,bătălie” este vorba, în primul rând, de o documentare vis a vis de rolul primit. Fiecare actor doreşte, cu siguranţă, să fie cât mai bun şi cât mai mult pe placul publicului din sală. Faptul că majoritatea rolurilor unui actor dintr-un teatru de animăţie se traduce printr-o păpuşă sau o marionetă, acest lucru nu face altceva decât să umple viaţa şi sufletul artistului dând ,,carne şi suflet” obiectului animat sau păpuşii. Binenţeles că într-o astfel de situaţie nu ai cum să nu ajungi la cel mai înalt nivel, mai exact la acea stare de sublim.

Aventurile baronului Munchausen

Cum simţiţi publicul, prin păpuşa căreia îi daţi viaţă?

Publicul din sala de spectacol a unui teatru de animaţie vine să vadă, în primul, rând păpuşile, apoi să asculte povestea şi nu în ultimul rând să-şi revadă actorii preferaţi. Avem un public special compus din copii, tineri şi adulţi de aceea exigenţele sunt atât de mari, pentru că spectacolul jucat pe scenă trebuie să satisfacă toate gusturile, de la cel mai mic spectator până la cel mai în vârstă. Nu trebuie omis faptul că PĂPUȘA face minuni şi reuşeşte să capteze atenţia oricărui spectator dacă lucrul este bine făcut şi cu credinţă, de către actorul păpuşar. Păpuşile nu-şi trădează niciodată publicul, cum nici copiii din sală nu uită să le răsplătească cu râsetul lor inconfundabil sau cu ropotele lor de aplauze, în semn de recunoştinţă, chiar dragoste pentru personajul-păpuşă de la rampa scenei.

Există vreo relaţie între păpuşă-mânuitor-public, având în vedere că în teatrul de animaţie actorul este însuşi păpuşa?

Spuneam ceva mai devreme despre această relaţie, de-a dreptul, specială actor-păpuşă-public. Faptul că ACTORUL este cel care însufleţeşte păpuşa, este cel care plânge sau râde, pentru ca EA-PĂPUȘA, să aibă trăiri reale şi gesturi fireşti face ca această relaţie organică actor - păpuşă să ducă la o contopire absolută. De aici vine succesul şi împlinirea totală a actorului pentru personajul pe care îl interpretează.


Harap Alb


Aţi construit păpuşi sau marionete? Ce tehnică folosiţi?

Am construit păpuşi numai în perioada studenţiei în teatru niciodată. Consider că fiecare dintre noi trebuie să facem şi să arătăm publicului ce ştim cel mai bine, menirea actorului este de a da viaţă personajelor, de obicei în teatrele porfesioniste păpuşile sunt, în primul rând, concepute de scenograf apoi constuite de constructorul de păpuşi sau chiar de sculptor. Într-adevăr, ideal este ca fiecare actor, în momentul când i se construieşte păpuşa la atelierul teatrului să comunice cu acesta vis a vis de orice sistem nou doreşte pentru personajul său.

Aveţi vreun tip preferat de păpuşi, pe care să le mânuiţi?

Orice păpuşă merită acelaşi respect şi aceeaşi atenţie, într-adevăr există păpuşi cu sisteme mai complicate de mânuire dar asta face parte din munca actorului de a-şi descoperi cât mai bine păpuşa. Cu cât îi acorzi mai mult timp, cu atât vei putea descoperi lucruri şi sensuri nebănuite. Există situaţii, mai ales în spectacolele cu marionete, când, şi, după foarte mulţi ani, descoperi noi posibilităţi, noi mişcări ale marionetei, niciodată nu poţi spune, pe deplin, că ţi-ai terminat lucrul cu ea, în fiecare zi îţi poate oferi noi surprize. Iubesc şi respect deopotrivă orice tip de păpuşă cel mai important lucru rămâne faptul că eu, actorul reuşesc să o însufleţesc şi asta mă împlineşte.

Ce părere aveţi despre păpuşile supradimensionate?Credeţi că acestea atrag pe micii spectatori sau le produc teamă tocmai din cauza mărimii acestora?

Păpuşile supradimensionate, cu foarte mulţi ani în urmă, erau cel mai des folosite în spectacolele stradale, la început în America, Occident şi apoi şi la noi în România. Cu timpul au trecut acest prag şi le regăsim, din ce în ce mai des, pe scenele teatrelor de păpuşi, ceea ce nu este rău, mai ales când în spectacolul respectiv avem de a face cu nişte personaje care se pretează foarte bine pe acest gen de păpuşă Ghionoaia, Zmeul, Calul Înaripat, Zâna Noapte etc. Copiii sunt fascinați de apariţia acestui tip de păpuşă iar sentimentul de teamă nu există la generaţia de astăzi, cândva funcţiona acest lucru, astăzi copiii sunt foarte deschişi şi obişnuiţi cu noile desene animate de la televizor, din păcate, pline de groază şi violenţă.


Povestea motanului incaltat

Consideraţi că prezenţa în rândul copiilor la teatru creşte exponenţial cu numărul de premiere sau cu numărul de spectacole?

De obicei orice premieră este mult aşteptată şi foarte bine primită de fiecare spectator, fie copil sau adult. Cu cât există mai multe evenimente teatrale într-o stagiune cu atât şi publicul este mai  numeros şi vine în sala de spectacol din curiozitate sau dintr-o dorință de culturalizare şi relaxare pentru  copil. Este bine cunoscut faptul că, într-un teatru de păpuşi sau marionete, în afară de spectacolele de duminică, când nu este nimic organizat, în rest, în timpul săptămânii toate reprerzentațiile sunt organizate de către impresarul teatrului.

Ce credeţi despre tehnologizarea teatrului de copii? Se adaptează copiii la noile tendinţe regizorale?

Cred că sunt adaptaţi înainte de a se naşte, lucrurile au evoluat atât de mult, în ultimile decenii, încât de multe ori mi-am pus retorica întrebare: oare unde se va ajunge în ritmul acesta? Copilul de astăzi de la frageda vârsta de, doar, câţiva anişori, ştie să deschidă un calculator, ştie să  joace tot felul de jocuri, butonează un telefon mobil etc. deci lucrurile sunt atât de evoluate încât, e foarte greu să-i mai surprinzi cu câte ceva. Menirea regizorului, dintr-un teatru de animaţie, nu este deloc uşoară, dacă în teatrul dramatic spectatorul din sală acceptă spectacolul, chiar dacă nu este mulţumit pe deplin de reprezentaţie, copilul nu acceptă sub nici o formă nici un compromis. Toată tehnologizarea adusă pe scenă nu face decât să completeze ,,cunoştinţele” de acasă dar trebuie ţinut cont de specificul teatrului şi avut grijă ca lucrurile să fie foarte bine omogenizate, altfel riscăm să-i oferim exact ceea ce vede, acasă, la televizor sau calculator şi astfel putem să-l îndepărtăm de teatru.

Am aflat că montaţi spectacole nu numai la Teatru ,,Luceafărul” din Iaşi, ci şi în ţară şi chiar şi în străinătate. Consideraţi că în aceste condiţii timpul vă este îngăduitor sau potrivnic?

TIMPUL a devenit cel mai mare duşman cu putinţă al omenirii, dacă aspiri să fii actor, regizor, prof.univ. şi mai îndrăzneşti să scrii, din când în când, şi câte o lucrare de specialitate deja eşti pierdut ...de timp. Pentru a reuşi să faci bine, tot ceea ce îţi propui nu există decât o singură alternativă, de a renunța la foarte multe alte ,,obiceiuri” pentru a putea da curs celor existente pe rol. Recunosc sunt un artist ambiţios şi de fiecare dată când mi-am propus să fac un anume lucru, l-am dus la bun sfârşit asumându-mi orice sacrificiu, sunt deosebit de exigent cu mine şi cu toţi colaboratorii cu care intru în contact, nu accept jumătăţile de măsură. În acest ritm de lucru, binenţeles că TIMPUL mi-a fost şi-mi este, dintotdeauna potrivnic.

Tinerete fara batranete


Care este secretul succesului în teatrul de animaţie: o păpuşă perfect construită sau un mânuitor bun?

Superbă întrebare, succesul în teatru se poate obţine respectând următoarele ,,reguli”: în primul rând actorul păpuşar trebuie să fie o persoană inteligentă, cu o dicţie perfectă, deoarece ne adresăm copiilor şi aceştia trebuie să înţeleagă foarte bine fiecare cuvânt rostit, cu o condiţie fizică deosebită, în teatul de păpuşi actorul trebuie să aibă o plastică corporală specială, majoritatea spectacolelor conţin multe momente coregrafice, un simţ ritmic şi muzical foarte bun, în orice spectacol există foarte multă muzică, un foarte bun mânuitor de păpuşi şi marionete, să fie onest, generos cu partenerii săi de scenă şi să iubească foarte mult copiii altfel NIMIC NU E POSIBIL. Respectând acest minim abc, succesul vine de la sine, răsplătit cu foarte multă preţuire din partea celor mici şi celor mari.


Dan Constantin Agheorghiesei - student anul III, Teatrologie (Jurnalism teatral)

miercuri, 28 noiembrie 2012

Un bărbat și... cam multe femei...


Un bărbat și... cam multe femei...


Adaptare după piesa ”Un bărbat și mai multe femei” de Leonid Zorin




Adaptarea și regia: Bogdan Ulmu.
Asistenţă de regie: Erica Moldovan
Ilustraţie muzicală: Geo Şfaițer
Distribuţia: Aurelian Bălăiță, Laura Bilic, Erica Moldovan şi Roxana Durneac
Locația: Ateneu Tătărași, Iași (Premiera - noiembrie 2012)



       
    ”Între o femeie și un bărbat există o singură cale de comunicare : Lupta!” . Sub auspiciul acestei fraze stă întreaga montare a lui Bogdan Ulmu.
    Nu e un spectacol sofisticat...  nici nu trebuie. Important este mesajul, umorul care vine către spectator precum un tren accelerat care are ca singură destinație, stația ”Sanatoriul Trandafirul Sudului!”. Piesa pune o problemă importantă – fericirea.
    Sătul și plictisit de viața sa previzibilă și repetitivă, Arkadi își dorește un scurt concediu pentru a putea să se regăsească. Cu mare greutate, face rost de un bilet într-o stațiune undeva, la Ialta. Ajuns acolo, întilnește o poeta, pe Marina Istomina. Între cei doi pare a se înfiripa ceva însă totul nu este decît o idilă platonică. Întors acasă Arkadi descoperă că femeile din jurul său sînt schimbate. Poeziile publicate într-un jurnal literar de Istomina îl incriminează și proiectează asupra doamnelor din jurul său o aură de  mare crai. Mai mult, tot ele îi vor schimba carcaterul, făcîndu-l dintr-un timid și ipohondru, într-un seducător sigur pe el.


    Dialogurilor sunt cele care dinamizează acțiunea și nu invers. Decor minimalist, dar care completeză foarte bine scena. În piesă, femeile sunt cele puternice. Eroul pare a fi un personaj dezordonat și pierdut printre atîtea femei, lumea învîrtindu-se năucitor de repede în jurul său. Însă rolul bărbatului este de departe, cel mai greu. Atît prin durată – Aurelian Bălăiță nu părăsește scena timp de 80 de minute - cît și prin complexitatea sa. La urma urmei, nu e ușor să faci față mai  multor femei... în cazul nostru, două:  Erica Moldovan și Laura Bilic - care malițios și cameleonic interpretează mai multe tipologii feminine. Roxana Durneac are și ea cîteva mici roluri, introduse de regizor. Un spectacol sugestiv prin dinamica cromatică a caracterelor femine. E asemenea uni balet rusesc, o răfuială „est-etică” care se dă între un bărbat și... cam multe femei...
    Spectacolul este unul curat, neupgradat forțat, vulgaritatea, agresivitatea, sexualitatea exagerată - momente atît de mult căutate astăzi de regizorii mai tineri - lipsește. Nici nu-i văd rostul... Amprenta regizorală a lui Bogdan Ulmu dovedește încă odată că umorul și bunul simț pot merge foarte bine împreună. Se poate așadar face un spectacol mare și fără a forța limitele. Ingredientele sunt arhicunoscute: măsura, umorul și tristeţea! 


    Piesa pune la încercare calitățile actoricești ale tuturor protagoniștilor, momentul excepțional al dansului din tavernă între Arkadi și Istomina fiind unul dintre ele. Alternanța rolurilor interpretate cu mult profesionalism de Laura Bilic și Erica Moldovan  e cea care dă ritm, spectacolului. Aurelian Bălăiță duce un rol complex, de anduranță unde nu ai voie să greșești! E asemenea unui dirijor - pe lîngă ”lupta sa” cu femeile are și sarcina povestitorului, esențială cred eu, în legarea scenelor.
    Și cum în toate există un echilibru, am să-mi  închei aceste gînduri cu un mic dialog din finalul montării: ”Acum cunosc femeile”... spune pe un ton dezamăgit Arkadi...  ”Nimeni nu e ca tine...”  ”Însă tu, Arkadi, ești naiv ca toți bărbații” - îi răspunde, sec, nevasta.
Așa să fie, oare? ...

Lucian Parfene – Teatrologie (Jurnalism teatral), anul III

                       

vineri, 2 noiembrie 2012

O Rosalindă contemporană




          O Rosalindă contemporană 

                 Claudia Chiraș






Interviu cu tânăra câştigătoare a Premiului publicului ”Pentru cea mai bună actriță”, la  Gala Tânărului Actor ”HOP”, Mangalia, 2012. Claudia Chiraș este absolventă a  clasei de actorie  prof. univ. dr. Mihaela Arsenescu Werner, asistent dr. Doru Aftanasiu. Din palmaresul tinerei masterande mai fac parte și: Premiul pentru interpretare pentru rolul Clarice din piesa ”Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, Festivalul ”Lyceum”, Botoșani 2007, Premiul pentru cea mai bună interpretare în rol feminin secundar pentru rolul Divei din piesa ”Paparazzi” de Matei Vișniec, Festivalul ”Lyceum”, Botoșani 2008, Premiul I, Concursul de recitări ”Podul de cuvinte”, Botoșani 2009 precum și Premiul pentru cea mai bună interpretare în rol feminin secundar în rolul Ilse din piesa ”Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind, Ateneul Tătărași, Iași 2010.


Lucian Parfene: Gala Hop este cel mai important concurs pentru tinerii actori. Cât de mult  contează acest premiu  pentru tine și cât de mult pentru altii? Cei din umbra ta, profesori colegi...  Este obligatoriu să treci ”hopul” sau e doar un concurs ca oricare altul?

Claudia Chiraș: Având în vedere că abia am absolvit facultatea, premiul de la un festival național de această anvergură m-a ajutat să capăt încredere în forțele proprii și să mă mobilizez în așa fel încât să evoluez din ce în ce mai mult. Bineînțeles că în spatele acestui premiu se află câțiva ani de muncă în facultate, alături de niște profesori deosebiți și de niște colegi care m-au ajutat. Mulțumiri speciale aș vrea să adresez profesorilor mei Mihaela Arsenescu Werner și Doru Aftanasiu, care ne-au împărtășit din tainele actoriei. Gala Hop nu este un concurs ca oricare altul, mai ales că se desfășoară la acest nivel și că acolo vin oameni destul de importanți din industria teatrală, cu care noi, ca proaspeți absolvenți, putem lua contact. Mai mult decât atât, putem cunoaște studenți de la alte universități din țară și astfel putem face schimb de opinii și experiență. De asemenea, putem plasa o marjă de eroare deasupra valorii noastre ca actori.

Premiul publicului este uneori considerat mai important decât cel al juriului, lucru acesta spune mult despre capacitatea ta de a empatiza, de a convinge ca ești acel personaj care evoluează pe scenă. Te-a ajutat textul, reacția publicul a fost o surpriză sau rolul s-a potrivit ca o mănușă pentru tine?

E adevărat că m-am simțit deosebit atunci când am aflat că cei mai mulți dintre cei din public mi-au oferit cele mai mari note, pentru că, ce e mai important pentru actor decât feed-back-ul pe care îl primește de la publicul său? M-am regăsit în text și pot spune că, în primul rând, am empatizat eu cu personajul, pentru a-l putea transpune în așa fel încât să transmit și publicului povestea acestuia.

Te așteptai să câștigi un premiu atât de râvnit la Gala Hop? Cum ți s-a părut concurența?

A fost o competiție destul de strânsă, dar cred că e nevoie de mult mai mult muncă pentru ca noi, absolvenții, să ajungem la un anumit nivel. Fiecare dintre noi am sperat la un premiu atunci când ne-am hotărât să participăm, și a fost într-adevăr o surpriză pentru mine să obțin premiul publicului pentru cea mai bună actriță, ca proaspătă absolventă și chiar din primul an în care am participat la Gala tânărului Actor.

Ai câștigat premiul pentru popularitate al publicului cu rolul cu interpretarea din ”Cum va place” de William Shakespeare, ai ales tu acest rol sau ți-a fost sugerat de profesorii de la Facultatea din Iași (UAGE)?




Rolul Rosalindei a fost unul dintre rolurile pe care le-am interpretat în anul II de facultate, la modulul Shakespeare și mi-a rămas întipărit în memorie, mai ales că a fost singurul rol de travesti pe care l-am jucat vreodată, de aceea am ales un moment din ”Cum vă place”, interpretând o ”Rosalindă contemporană”.

Știu că te-ai format la Iași dar ești din Botoșani, un oraș important pentru teatrul românesc. Ai de gând să continui în orașul natal, în Iași sau țintești mai departe? E Bucureștiul miza supremă pentru un tânăr actor?

Botoșaniul e un oraș activ din punct de vedere cultural și sunt mândră că am plecat de acolo, dar, bineînțeles că visez să ajung pe scenele mari ale țării așa că Iașiul și Bucureștiul sunt două dintre alegerile mele. Nu mă feresc nici de a pleca dincolo de granițele țării, dar mai e destul de multă muncă până atunci.

Un premiu obligă la mai mult. Cui datorezi faptul că acum, iată, deși te afli la început de drum, ești o actriță adevărată care a demonstrat că are ceva de spus pe mai departe?

Obligă la mai mult, de aceea nu mă opresc din a învăța în fiecare zi câte ceva pentru a ajunge la un nivel cât mai înalt. Dumnezeu mi-a oferit un dar, familia m-a ajutat să mi-l descopăr, iar profesorii m-au ajutat să mi-l cultiv. Tuturor acestora le dedic toate lucrurile pozitive pe care le voi realiza pe viitor, în acest domeniu și nu numai.

Și în final, dacă Teatrul ar fi un tânăr chipeș și cu ochi albaștri cum l-ai seduce? Cu ce roluri?

Nu știu în ce fel ar flirta Ofelia, dar mi-ar plăcea foarte mult să descopăr acest lucru, ajutată fiind de un regizor de renume din țară. De asemenea mi-ar plăcea să încerc câteva roluri din operele lui Cehov și câteva din musicaluri, mai ales că îmi place să cochetez și cu muzica. Dar sunt în perioada în care învăț să iubesc fiecare rol și fiecare oportunitate care mi se oferă de a performa.


   Lucian Parfene – student Teatrologie, Jurnalism teatral, anul III

luni, 25 iunie 2012

Camera miresei - anul III - Arta actorului








Mireasa, mama, sora, prietenele, precum şi alte femei rude ale mirelui se adună în "camera miresei", a unui palat pentru înregistrarea căsătoriei (aşa cum se obişnuieşte în Rusia). Dar nimeni nu ştie unde este mirele. Până la sosirea sa, însǎ, „jocul” se dezvoltă ca într-un carusel nebun. Aceasta este, pe scurt, povestea spusǎ de cunoscutul autor rus Valentin Krasnogorov, în comedia dramaticǎ Camera miresei.
Închipuiţi-vǎ deci o fotografie de familie!
În picioare, prima care se zǎreşte este Ea, mireasa. Interpretat de Claudia Chiraş, personajul dobândeste haz, dar şi tristeţe. Ea susţine cǎ viitoarea mireasǎ nu este cuceritoare doar datoritǎ unei frumuseţi fizice, unei dezinvolturi de om mulţumit, ci este cuceritoare prin frumuseţea ce ajunge pe chip din miezul sufletului, prin stinghereala în mişcǎri care-i dezvǎluie modestia şi bunul simţ, prin puterea de a iubi fǎrǎ ascunzişuri şi pânǎ la sfârşit. A doua este femeia-soacrǎ, mama de bǎiat care-şi închipuie cǎ stǎpânind forma (banul) poate avea şi conţinutul: o interpreteazǎ Marta Botezat care, în acest rol, a demonstrat cǎ poate ridica o cortinǎ personalǎ pentru un spectacol comic, ridicol însǎ şi chinuit, al unei biete conştiinţe (dacǎ ea într-adevǎr existǎ?!) de om. A treia este femeia slabǎ, învinsǎ şi umilitǎ de viaţǎ, pedagog şi vǎduvǎ sǎracǎ, mama fetei ce urmeazǎ sǎ se mǎrite, care însǎ mai investeşte nǎdejdi într-o armǎ secretǎ: moda sa cea veche. Cu toate acestea, personajul jucat de Alexandra Popa dobândeşte discreţie şi pregnanţǎ, stil şi, într-un fel, caldurǎ.







În rândul al doilea al fotografiei, prima este Vera, femeia foarte... femeie, foarte fatalǎ şi foarte spectacol, iar în interpretarea Liviei Trif, personajul capǎtǎ nerv, scânteiere, viaţǎ şi, prin indiferenţǎ, „moarte” încǎ din timpul vieţii. A doua este Ala, chip foarte tânǎr şi personaj care prin jocul actoricesc al Roxanei Caraiman dobândeşte lascivitate, „vino-ncoace”, cinism, autocinism şi chiar o luminiţǎ: pâlpâirile sincere şi nedumerite ale bucuriei ascunse unei femei moderne în faţa albului imaculat al unei rochii de mireasǎ. Următoarea la rând este Sveta (în ambele interpretǎri ale studentelor Alexandra Bandac şi Roxana Durneac), stând într-o parte, de una singurǎ, seninǎ şi completând imaginea acestei viitoare familii prin forţa fǎrǎ conştiinţǎ şi fǎrǎ educaţie a personajului sǎu. Ea este în scenǎ, o vedem, chiar ne şocheazǎ unele gesturi,  dar o uitǎm repede; ni se strecoarǎ în subsidiar, dar fǎrǎ sǎ fim neapǎrat conştienţi de asta; e poate personajul cel mai concret – întruparea spiritului rebel într-o tânǎrǎ de numai! clasa a IX-a – şi totuşi masivǎ şi colţuroasǎ, ca un sentiment de spaimǎ pe care nu-l înţelegem.







Apoi, o altǎ tipologie: Ana Maria Moroşanu susţinea cǎ, în sufletul „fetei bǎtrâne” pe care o interpreta, încǎ existǎ o femeie tânǎrǎ şi sensibilǎ, o fatǎ care sperǎ şi viseazǎ. Şi, ca sǎ-şi susţinǎ teza, s-a lǎsat urâţitǎ, ponositǎ, purtându-se în aşa fel, încât chiar amgeşte convingǎtor, cǎ nu-i o tânǎrǎ studentǎ, ci o femeie aflatǎ la a doua jumǎtate a vieţii sale, iar o astfel de metamorfozǎ ar trebui realizatǎ nu doar prin machiaj, ci, mai ales, cu talent.
Actriţele încă studente - meritǎ toate a fi aplaudate, mai ales pentru dăruire, chiar dacă în unele momente nu ating, în întregime, înǎlţimea pretenţiilor rolurilor.
Societatea actualǎ se cufundǎ din ce în ce mai mult cu o criza a relaţiilor (de orice fel!), a comunicǎrii adevǎrate între parteneri. Aşadar, acest spectacol vorbeşte despre fericire sau absenţa ei: oamenii ajungând sǎ fie fericiţi doar când îşi cumpǎrǎ o casǎ, o maşinǎ,  când câştigǎ la loterie, când se cǎsǎtoresc, când obţin un nou job. Ce sǎrǎcie emoţionalǎ! Fericirea este o stare mentalǎ care se antreneazǎ prin optimism şi voie bunǎ, aşa cum ne reaminteşte şi Valentin Krasnogorov. Sǎ pictǎm în culori vesele personajele şi întâmplǎrile din viaţa noastrǎ. Sǎ luǎm în mânǎ culorile încrederii, curajului şi sǎ ne transformaǎm viaţa într-o operǎ de artǎ. Dacǎ pensula e la noi în mânǎ înseamnǎ cǎ noi suntem autorii propriei opere de artǎ.

Caterina Ursu –  anul I Teatrologie-Jurnalism teatral





sâmbătă, 12 mai 2012

Iisus, fiul omului





Iisus, fiul omului
                                                                    de Kahlil Gibran

Regia - actorul  francez  de origine  română - Julian Negulesco


CRONICĂ DE REPETIȚIE..…ÎN IMAGINI !




Bogdan Pălie – regie anul II, Baraba

























Sabina Mitrea - actorie păpuşi  anul II, Iftah din Cezarea






















Alexandra Gâtlan – actorie anul I, Maria Magdalena, treizeci de ani mai târziu

Diana Voion - actorie anul II, Un filozof

Iulian Lungu – actorie păpuşi anul I, Petru

Gelu Zaharia – actor, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iaşi, Claudius, o santinelă romană


Aurelia Răducan – actorie păpuşi anul I, Suzana din Nazaret







Tamara Constantinescu – drd. actriță Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Ana, mama Mariei



Octavian Jighirgiu – lector univ. dr. , actor Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iaşi, Pilat din Pont





Dragoş Călin – actorie anul I, Un păstor din sudul Libanului



Tatiana Grigore – actorie anul I, Rafca, mireasa din Cana Galileii

Simona Simionesei – actorie anul I, O văduvă din Galileea

Iulian Lungu – actorie păpuşi anul I, Petru

Radu Adrian Vasiliu – actorie anul II , Un bărbat din afara Ierusalimului


Andreea Teodorescu – actorie anul I, Anna, marele preot


Roxana Konyar - actorie păpuşi anul II, Ciborea, Mama lui Iuda




Andreea Stafie – Masterat Artele Spectacolului Teatral anul II, Fiica unui levit bogat


Diana Voitic – actorie anul I, Maria Magdalena






Diana Roman - actorie anul I, Iotam din Nazaret, către un roman


Alexandra Bere - actorie păpuşi anul II, O femeie, una dintre vecinele Mariei

Katyusha Zmuncilă - actorie păpuşi anul II, Soția lui Pilat


Ada Lupu - actorie păpuşi anul II, Maria Magdalena


Dumitru Florescu – actorie anul II, Caiafa


Geanina Alecsoaie - Masterat Artele Spectacolului Teatral anul I, Ioana, soția unui Iconom


Magda Harabagiu-Dimitrescu - actorie păpuşi anul I, Rahila, o femeie ucenic




Ecaterina Crețu - actorie păpuşi anul I, Salomeea



Paul Sava – regie anul II, Simon din Cirene























Bianca Priceputu – actorie păpuşi anul II, Suzana din Nazaret 2




FOTOGRAFII - drd. TAMARA CONSTANTINESCU, cadru didactic asociat