Păpuşarul şi dublul său-Pogany, marioneta atemporală

Păpuşarul şi dublul său-Pogany, marioneta atemporală

Din multitudinea spectacolelor sau a examenelor de teatru care au loc sub egida Universităţii de Arte „George Enescu”, se pare că anul 2014 poartă câtorva studenţi noroc, datorită faptului că au oportunitatea de a-şi derula procesele artistice, nu numai pe scena Studioului, ci şi în alte spaţii, precum Teatru Fix, o formă de teatru neconvenţional, underground. Să sperăm că este abia începutul unor parteneriate prolifice, în mod special pentru studenţii care sunt pe drumul formării lor ca artişti profesionişti.

Ilinca Istrate a absolvit secţia de Actorie\Păpuşi\Marionete a Facultăţii de Teatru în vara anului 2014, iar în prezent este în anul I de Master. Nu cred că există vreun student care să nu o cunoască ... de cele mai multe ori, pe holurile încăpătoare ale etajului al doilea când ieşi de la cursuri sau seminarii ai ocazia de a te întâlni cu o pereche de ochi foarte expresivi şi cu Pogany. Cine este el? Probabil nu găsim un răspuns palpabil a tot ceea ce însumează, dar Pogany este o marionetă de talia unui copilaş, sinceră, sensibilă, care împarte numai afecţiune. La prima vedere ne putem gândi la o relaţie dintre păpuşar şi marionetă, dar e mult mai mult. Pogany, păpuşa cu fire şi cu un chip atipic reprezintă pentru artistă un băiat atemporal, care o însoţeşte pretutindeni (aşa cum spune chiar ea într-un interviu acordat pentru ziarul Mesagerul de Neamţ). Cel care a contribuit la construcţia fizionomiei lui Pogany este pictorul Manuell Mănăstireanu şi, totodată, este de apreciat fascinanta asemănare a marionetei cu statuia Mademoiselle Pogány a lui Constantin Brâncuşi, din 1913.

Astfel, în seara de 27 noiembrie, Teatru Fix ne-a găzduit la spectacolul Râzi, paiaţă, coordonat de lect. univ. dr.Anca Ciofu, cu Ilinca Istrate şi Pogany. Un cadru destul de restrâns, într-un spaţiu neconvenţional a adunat suficienţi spectatori, atât cât să le poţi simţi energia în timpul reprezentaţiei. Este păcat că nu au fost mai mulţi studenţi-colegi de-ai actriţei-păpuşar! Spectacolul la care am asistat, mi-a demonstrat, după ceva timp, faptul că este posibil să ma bucur şi de reprezentaţii de calitate, care să-mi trezească aprecieri şi ... apetitul pentru a scrie cu şi din plăcere. Râzi, paiaţă  este un concept artistic, pe care Istrate  şi-l asumă de la început şi până la sfârşit, regia şi scenografia fiind construite de marionetistă. De apreciat nu sunt numai tehnicile de mânuire pe care le-a învăţat şi exersat, ci şi mǎiestria în construcţia de papuşi, marionete, decor, recuzită.

De când am intrat în încăpere şi mi-am ocupat locul am observat o scenă micuţă, care avea în partea stângă, mai în spate un paravan cu un ecran, special pentru teatrul de umbre, în rest ... gol, pentru moment. Publicul se linişteşte, iar din mulţime apare tipica Ilinca Istrate însoţită de valiza ei de păpuşar. Odată pătrunsă în spaţiul scenic, aceasta începe să-şi intre în rol. Primul contact a fost cu paravanul, unde, pe ecran am sesizat o poveste, care avea ca protagonişti două figurine cu două tije (păpuşi de tip wayang golek), specifice teatrului de umbre. Din „istorioara” pe care am vazut-o, am înţeles că este vorba despre ceva personal şi că din dragostea celor doi a apărut un copil, Ilinca Istrate, care va începe atât în viaţă, cât şi în spectacol să se agaţe de lumea păpuşilor. Acţiunea se mută către valiza adusă pe scenă. În momentul în care a fost deschisă, de acolo a ieşit Pogany într-un costumaş de catifea, jumătate roşu, jumătate alb, cea dintâi culoare purtând-o şi actorul-păpuşar.

Pogany este o marionetă perfectă pentru coregrafie, parte pe care o vedem în momentul Tarantellei. Atât el cât şi Ilinca Istrate se află într-un sincron, la unison în ceea ce priveşte paşii, ce se pliază perfect pe ritmurile napoletane. Apar în partea dreaptă a scenei trei butoiaşe şi o scândură. Pogany îşi ia din valiză o tamburină în miniatură, pe care o foloseşte în dans, apoi sare pe scândură şi se produce dezechilibrul ... cade la pâmânt râmânând preţ de câteva secunde fără suflare. Până acum „copilăria” lui a fost într-o lumină, caldă, dar cu prima cădere, lucrurile încep să nu mai fie atât de armonice. Păpuşarul îşi animă marioneta printr-un suflu colectiv. Respiră în acelaşi timp ca o singură fiinţă! Uneori după ceva timp scurs dintr-un spectacol îmi place să arunc câte o privire în sală. Sunt atentă la reacţiile publicului, astfel, de această dată am simţit un mănunchi de energii ce se râsfrângeau către scenă. Cei care aveau consumaţie au uitat complet ... nimic nu mai conta. Catharsisul s-a produs!

Revenind. Când Pogany ajunge la valiză vedem o animare dublă, nu numai băiatul atemporal fiind însufleţit de păpuşar, ci el, la rândul său anima o marionetă în miniatură cu fire scurte. Pot fi multe spectacole de teatru de animaţie, în care animarea se efectueaza în spatele paravanului, dar aici Ilinca Istrate animă marioneta la vederea spectatorilor, putându-se observa emoţiile care au fost constructive pentru marionetistă. Un alt moment puternic este cel în care Pogany devine un artist al lumii muzicale. Relaţia dintre Istrate şi Pogany este aceea dintre o mamă şi un băiat, cea din urmă fiind mereu alături de copilul ei, şi totodată cea care-l sprijină necondiţionat şi care suferă şi se bucură odată cu el.

Spectacolul este alcătuit din colaje, secvenţe sau episoade care ne transmit poze. Un singur plus ar mai fi fost necesar. Trecerile de la un episod la altul ar fi trebuit să fie decupate mai vizib, pentru a avea „fluiditate”, un liant care să le confere un fir liniar. Ilustraţia muzicală este compusă din muzică clasică: Max Richter-On the nature of the daylight, Zbigniew Preisner-Les marionettes, Stepjan Hauser-Alone (Sollima). Se ştie că într-un spectacol de animaţie ambianţa sonoră este foarte importantă, astfel în Râzi, paiaţă ea a contribuit din plin, iar de ecleraj se ocupă Alexandra Popa, absolventă a secţiei de Teatrologie, de la U.N.A.T.C. Întotdeauna m-au interesat colaborările dintre studenţii de la diferite secţii, lucru ce ar trebui să fie aplicat cât mai des.

Ilinca Istrate este o actriţă-păpuşar cu potenţial şi înclin să cred că arta păpuşărească este mai dificilă decât arta dramatică, din cauză că un marionetist nu trebuie să-şi folosească doar trupul pentru a transmite, stări, emoţii, el, în acelaşi timp, trebuie să anime obiectele, trebuie să fie un unanim, care nu se rezumă doar la propriul corp.

La finalul reprezentaţiei nu ştii la cine să fii atent: la Ilinca Istrate, ori la Pogany?! Îndrăznesc să afirm cu încredere că păpuşarul pierde lupta şi că actorul-păpuşă este cel care primează. Râzi, paiaţă este cel mai sincer spectacol în care Ilinca Istrate îşi joacă propriul EU creator, care se râsfrânge asupra dublului ei, Pogany. Păpuşăria, în cazul prezent nu este o artă destinata numai copiilor, ci publicului de la mic la mare, care se regăseşte în acea funcţie sinusoidală, presărata cu creşteri şi descreşteri, numită viaţă!

                                              

                           Ivona Lucan – studentǎ Teatrologie, Jurnalism teatral, anul II