Caterina Ursu - studenta anul I - Teatrologie, Jurnalism teatral
Livada cu teatru: variaţiuni ale reprezentǎrii cehoviene în viziunea lui George Banu
Cehov s-a născut acum 150 de ani. Europa, cu emoţie, şi-l aminteşte. De aceea voi propune şi un voiaj de-a-lungul câtorva dintre cele mai celebre Livezi plasate toate sub semnul sfârşitului sau al reînnoirii, al melancoliei sau al comicului. Livada e o enigmă ce exclude răspunsul unic. A o revizita e şansa oricărui regizor, ca Felix Alexa azi, dar admiţând însă că răspunsul nu poate fi global, ci doar personal, legat de viaţa şi vârsta sa tot atât cât de destinul valorilor în societatea căreia îi aparţine. Livada e oglinda fiecărui om de teatru.
George Banu
S-a spus în câteva rânduri despre teatrul lui Cehov cǎ analizeazǎ „tragismul cotidianului cenuşiu”(1) , observaţie adevǎratǎ în ceea ce priveşte atmosfera generalǎ a pieselor sale. Personajele, însǎ, nu pot fi puse sub semnul cenuşiului. Lumea eroilor cehovieni este, dimpotrivǎ, o lume vie, animatǎ, policromǎ, care, sub aparenţa de placiditate şi monotonie, se agitǎ intens, nervos, consumǎ enorme cantitǎţi de energie spiritualǎ. „Oamenii” aceştia au personalitate, dar într-un mediu care tinde spre anihilarea personalitǎţii, care niveleazǎ şi mediocriteazǎ, a rǎmâne tu însuţi, a rezista valului de alienare, înseamnǎ a purta o cruce grea, cumplit de apǎsǎtoare. Eroii lui Cehov suferǎ, între altele, pentru cǎ ar vrea sǎ fie ei înşişi, pentru cǎ îşi protejeazǎ cu înverşunare personalitatea, permanent ameninţatǎ sǎ se scufunde în apa cenuşie, tulbure a mediocritǎţii. O sursǎ de conflict dramatic, modern, anticipând şi alimentând teatrul apusean de astǎzi, o constituie aşadar lupta acerbǎ împotriva depersonalizǎrii, a înstrǎinǎrii de sine.
Ultima piesă a lui Cehov, „Livada de vişini”, asemenea tuturor pieselor scriitorului, este şi ea un simbol, simbolul regretului dupǎ o lume pierdutǎ. Spectacolul poate fi perceput ca istoria unei familii cu viii şi morţii ei, cu un permanent balans între trecut şi viitor, între realitate şi fantastic, o poveste cu relativi învinşi şi învingǎtori. O poveste în care pǎcatele prezentului se contabilizeazǎ şi în trecut, şi în viitor. O poveste care demonstreazǎ, în felul acesta, cǎ tr im mereu simultan şi în prezent, şi în trecut, şi în viitor.
“Livada de vişini” conjugǎ tragicul şi comicul, o formulǎ ce oglindeşte atât de bine viaţa omului. Definitiv pierdută, reprezintă tinereţea şi fericirea, rămase într-un trecut îndepărtat, dar şi imposibilitatea trăirii unei iubiri curate într-un mediu sufocant, lipsit de scrupule. Cehov reia aici tema balzaciană a transferului de putere, de avere. Stăpâna livezii, Liubov Ranevskaia, bătrână şi dezrădăcinată, trăieşte la Paris, de dragul unui iubit trădător, ajuns la ananghie. Revine în Rusia, pentru a vinde vişinii, pe care i-a iubit atât. Aici este aşteptată de Lopahin, un ţăran îmbogăţit, urmaş al robilor de pe moşie, om care cumpărǎ totul pe bani şi care ştie exact valoarea lucrurilor. Ranevskaia şi-ar fi dorit ca fiica adoptivă Varia să se mărite cu Lopahin şi opune calculului egoist al acestuia, doar o mulţime de sentimente iluzorii. Dar el are alte socoteli. Eroziunea morală o îmbolnăveşte şi pleacă din nou la Paris.
Piesa a fost scrisǎ în anul 1903. Din relatǎrile lui K.S. Stanislavski (2) rezultǎ cǎ ideea acestei piese, neconturatǎ încǎ, îl frǎmânta pe Cehov chiar în perioada repetiţiilor piesei Trei surori. Structura generalǎ a piesei nu s-a precizat nici în luna care a urmat: „Livada de vişini am vrut s-o fac în trei acte lungi, dar o pot face tot aşa de bine şi în patru. De fapt ar fi totuna, cǎci fie cǎ va avea trei sau patru acte nu va schimba nimic, piesa va rǎmâne aceeaşi”. Lucrul la piesǎ este anevoios deoarece îl impiedicǎ foarte mult boala de care suferǎ. Autorul chiar şi dupǎ ce opera a fost finalizatǎ a continuat sǎ facǎ numeroase modificǎri stilistice. Cele mai multe dintre acestea au fost în actul al doilea, în care, pe lângǎ modificǎri de stil, Cehov mai face unele inversiuni de text, înlocuieşte cuvintele, schimbǎ ordinea frazelor, în special la începutul şi sfârşitul actului. Publicǎ textul în 1904 şi face în scrisori urmǎtoarea remarcǎ: „pânǎ la urmǎ, în loc de dramǎ mi-a ieşit o comedie, pe alocuri chiar farsǎ...”. Critica considerǎ cǎ ideea predominantǎ a piesei este prǎbuşirea vechii orânduiri nobiliare. Se spunea cǎ piesa „pune un monument pe mormântul simpaticilor trândavi”. Mai mult chiar, sunt sesizabile aici unele idei ale mişcǎrilor social democratice ce se vor manifesta în 1905: „În laboratorul lui sumbru, în care se adunaserǎ parcǎ toate anxietǎţile şi deziluziile omenirii, Cehov pregǎtea calm, temeinic, cu meticulozitate de savant şi exaltare de poet, lumina caldǎ, binefǎcǎtoare a viitorului” .(3)
 |
| Maia Morgenstern - Ranevskaia, Liubov Andreevna, Livada de visini de A. P. Cehov, regia Felix Alexa |
Livada de vişini. Teatrul nostru este un „jurnal de spectator”, un caiet de însemnări asupra piesei de căpătâi a creaţiei cehoviene. Autorul, George Banu, este cea mai avizată voce în domeniu, acesta descifrând pentru cititor diferite puneri în scenă a Livezii de vişini realizate de peste 20 regizori de pe tot mapamondul – Bucureşti, Milano, Moscova, Viena, Avignon, sau Paris. Cartea, relansatǎ în cadrul Festivalului Naţional de Teatru , (4) este un eseu despre maladiile sistemelor care destructureazaǎ conţinuturi simbolice şi construiesc noi şine de gândire şi acţiune: „Boala a atins nenumǎrate «livezi», a cǎror soartǎ îi umple de deznǎdejde pe «captivii îndrǎgostiţi» ai acestora. Este ceea ce explicǎ, fǎrǎ îndoialǎ, frecvenţa tot mai mare cu care e montatǎ Livada de vişini, astǎzi, când conştiinţa unui sfârşit de ciclu marcheazǎ numeroase comunitǎţi de artişti sau de artizani. Complexul livezii se aflǎ în miezul neliniştii lor. De aceea, subiectivitatea şi anonimatul trebuie conjugate: «livada de vişini» aparţine fiecǎruia şi nimǎnui”.
Este o carte captivantă şi uşor de citit – limbajul nu este sofisticat, nu este un comentariu sterp, super-sistematizat, dificil sau greoi terminologic. Dimpotrivă, este foarte aproape de cititor deoarece face apel la multe elemente autobiografice ale autorului. Totuşi, ca gen literar nu poate fi încadrat la categoria „jurnal” pentru cǎ centrul lumii lui rămâne Livada iar amintirile se focalizează în jurul punctelor frumoase, în jurul aspectelor pozitive ale acestei lumi a sublimului care este Livada de vişini. Apoi, George Banu identifică un „complex al livezii” în care economicul, componenta materială a vieţii umane, întră în coliziune cu simbolicul, cu acele lucruri care au valoare subiectivă pentru individ şi care „nu pot fi înstrăinate”. Viaţa şi amintirile au o anumită valoare care nu pot fi cumpărate.
„Livada de vişini” trebuie citită şi înţeleasă în contextul istoric în care a apărut – ca o profeţie. Este declinul unei clase sociale, timpul pentru înlocuirea valorilor, decăderea morală. În final vişinii vor fi tăiaţi, în Rusia va urma regimul comunist, iar istoria va arăta că „soarele lui Petea nu şi-a ţinut făgăduielile”, cum notează George Banu. “Livada cu vişini conjugă tragicul şi comicul; a opta pentru unul sau pentru celălalt implică riscul de a amputa acest cuplu de contrarii, lipsindu-l de unul dintre termenii săi”, scrie cunoscutul critic român de teatru George Banu, despre piesa lui A. P. Cehov.
„Lucian Pintilie, cel dintâi, la sfârşitul anilor '60 , a intuit în Livadă şi în gustul pentru trecut al splendidei Liubov, stăpâna fugită la Paris şi revenită în Rusia, la ceasul dezastrului, germenii lui Beckett şi atunci, el a plasat-o în mijlocul unui lan de grâu, tot astfel cum Winnie din Oh ce zile frumoase! e îngropată într-o grămadă de nisip. Imagine a unei înşelătoare şi sterile fericiri trecute. Câţiva ani mai târziu, Anatoli Efros, la Moscova, va povesti istoria Livezii pe fondul unui cimitir invadat de cireşi. Acolo, printre cruci, copaci şi portrete vechi se reunesc destinele celor ce pierd şi se afirmă încrederea nebună şi tragică a celui ce câştigă, Lopahin, jucat de imensul actor/cântăreţ revoltat care era Vladimir Vîsotski” . (5)
 |
| Mircea Albulescu - Firs, Livada de visini de A.P. Cehov, regia Felix Alexa |
De asemenea, la Andrei Şerban, ca şi în multe alte spectacole, jucǎrii pentru copii specifice epocii se fac vǎzute în scenǎ, ca o amprentǎ a lumii ce nu a încetat nici mǎcar pentru o clipǎ sǎ existe în sufletele personajelor . (6) La Felix Alexa însǎ, când Liubov revine, se joacă de-a baba oarba – joc al copilǎriei, care ascunde dupǎ paravanul vârstei, un soi de voluptate ludică, accentuându-se astfel încǎ o datǎ inadaptabilitatea personajului feminin, care nu poate separa moşia familiei de nostalgia copilǎriei. „Strehler, în anii '70, va pune Livada sub semnul copilăriei regăsite şi al imaturităţii cuplului ce-l constitue stăpânii, fratele şi sora. Întoarcerea acasă, după exilul parizian, are loc în ‚camera zisă a copiilor’ şi astfel se va renaşte câteva clipe timpul jocurilor de altcândva, al uitării de lume, al inocenţei... . Uşile dulapului centenar căruia Gaev îi adresează celebrul său discurs se deschid şi scena e invadată de jucării prăfuite, cadavru al unei copilării îmbălsămate” . (7)
Întrebarea esenţială a cǎrţii teoreticianului este însǎ cum anume trebuie reprezentată în piesa de teatru Livada. George Banu pledează pentru eficacitatea extremelor: fie livada trebuie să fie evidentă, să fie prezentă material, fie ea trebuie doar sugerată, trebuie să existe doar aluzii la prezenţa ei: „M-a marcat modul în care un regizor a reprezentat livada de vişini: pe lespezile de morminte au fost reprezentate vişine roşii strivite, ca semnul unei ftizii al decadenţei şi al sfârşitului”. În spectacolul lui Felix Alexa regizorul a mers pe calea reprezentării metaforice, sugerând prezenţa Livezii de vişini prin intermediul borcanelor cu vişine conservate. Se încearcă aparent o trecere dincolo de „complexul livezii” (8) întrucât simbolicul este îmbinat cu utilul economic (fructele sunt conservate şi teoretic pot aduce un câştig), însă forţa de reprezentare rămâne notabilă. Un alt câştig al acestui simbol este relaţia puternică cu spectaorul, cu familiaritatea contextuală creată dar şi cu legăturile mnemonice care crează o punte spre copilărie. George Banu notează într-un alt loc „Personajele [Livezii] exercită o asemenea seducţie tocmai pentru că nu şi-au părăsit pe de-a-ntregul copilăria şi mai poartă încă în ele amprenta acesteia”. Iată aşadar cum spectatorul este atras subtil ca parte în acest spectacol.
„Pe de o parte, nostalgia crepusculară a lui Clody Bertola, pe de alta, explozia devastatoare a acestui Lopahin dostoevskian. Ca Rogojin, din Idiotul, el ar fi vrut să o iubească pe Liubov, o Nastasie Filipovnă îmbătrânită. E ceea ce s-a intuit în ultimul timp, şi Felix Alexa, de asemeni, subtil, dar insistent, la rândul lui revela. Sedus, Lopahin-ul sǎu, Marius Manole, se lasă mângâiat de Liubov (Maia Morgenstern), îi simte parfumul, îi atinge catifelele, îşi destăinuie secreta atracţie pentru stăpâna care nu-l respinge, dar nici nu-l admite. El a cumpărat livada, dar de iubire e frustrat. El a obţinut ceea ce nu a dorit şi, de aceea, stingher şi neîndemânatic, la sfârşit, sparge nuci între degete şi nu găseşte cheile potrivite. Neîmplinirea afectivă face din el un învingător trist” . (9) Mai mult, fiecare act dintre cele patru este comentat, personajele analizate şi descoperite cititorului într-o nouă lumină. De exemplu, este singura piesă cehoviană în care nu apare medicul, dar apare studentul. Sunt realizate comparaţii şi paralele superbe între diferite montaje, relaţia personajelor cu livada – niciunul nu intră în ea pe parcursul piesei. O altă ilustraţie sugestivă a complexului livezii, a conflictului paradoxal dintre economic şi simbolic este (în actul doi) ieşirea la iarbă verde unde Lopahin se uită la ceas iar Liubov la soare.
Volumul se încheie cu o superbă galerie de imagini realizate de Mihaela Marin. Înscriindu-se în acest „complex al livezii”, publicând acest volum, Editura Nemira îşi propune să apere valorile şi chiar dacă s-ar putea să nu fie profitabil economic, a decis să fie de partea cărţii, a teatrului, a simbolicului. Liviada de vişini ar fi putut ajunge în timp un loc al salvării – este ceea ce simbolizează, ceva ce banul nu poate cumpăra. Care sunt lucrurile din ziua de azi care sunt pentru noi „livezi de vişini”, oaze ale salvării care într-o economie globalizată sunt sacrificate pe altarul lăcomiei şi tăiate pentru câştigul imediat al unora şi disperarea altora?
 |
| Marius Manole - Lopahin, Livada de visini de A.P. Cehov, regia Felix Alexa |
Bibliografie:
1. Banu, George, Livada de vişini, teatrul nostru, traducere din limba francezǎ de Anca Mǎnuţiu, Editura Nemira, Bucureşti, 2011
2. Bǎlǎnescu, Simona, Dramaturgia cehovianǎ – simbol şi teatralitate, Editura Junimea, Iaşi, 1983
3. Cehov, A. P., Teatru, prefaţǎ de Dumitru Solomon, traducere de M. Sorbul, N. Al. Toscani, M. Sevastos, Moni Ghelerter, R. Teculescu şi V. Jianu, Editura pentru Literaturǎ, Bucureşti, 1967
4. Solomon, Dumitru, Teatrul ca metaforǎ, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976
5. Stanislavski, K. S., Munca actorului cu sine însuşi, Editura ESPLA, Bucureşti, 1955
6. Teodorescu, Leonida, Dramaturgia lui Cehov, Editura Univers, Bucureşti, 1972
Note
1. Cehov, A. P., Teatru, prefata de Dumitru Solomon, traducere de M. Sorbil, N. Al. Toscani, M. Sevastos, Moni Ghelerter, R. Teculescu si V. Jianu, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1967, p. XII
2. Stanislavski, K. S., Munca actorului cu sine însuşi, Bucureşti, Editura ESPLA, 1955
3. Solomon, Dumitru, Teatrul ca metaforǎ, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976, p. 65
4. Prima ediţie a cǎrţii lui George Banu, Livada de vişini, teatrul nostru, a apǎrut pentru la Editura ALL, în anul 2000
6. Banu, George, op. cit, p. 110
7. Internet, sursǎ citatǎ
8. Ibidem, p. 23-29
9. Internet, sursǎ citatǎ
