Un „an” frumos – Anul III Actorie

Un „an” frumos – Anul III Actorie

clasa Lector univ. dr. Octavian Jighirgiu

„Concert pentru pian şi alcov”, după A. Schnitzler şi G. Feydeau

regia: Octavian Jighirgiu

dansuri: Ligia Delia Grozdan

distribuţia: Diana Roman, Mirela Nistor, Alex Marin, Bianca Buhă, Alin Popovici, Andreea Stafie, Adi Iacov, Oana Miron, Florin Caracala, Cristina Florea, Sergiu Moraru, Clement Arnăutu, Tom Moraru, Andreea Diac, Alexandra Todosia

În teatrele din România, de Schnitzler se ştie mai mult din auzite. Numele său e legat în special de scandalurile iscate de unele texte ale sale, dintre care cel mai cunoscut este „Reigen”. În ultimul deceniu, doar Felix Alexa a părut interesat de dramaturgul vienez, pe care l-a montat într-o adaptare cu titlul „Hora iubirilor”. Iată, însă, că, recent, la Sala Studio a Universităţii de Arte „George Enescu”, Schnitzler a revenit în atenţie. „Concert pentru pian şi alcov”, aşa a numit Octavian Jighirgiu scenariul pe care l-a propus studenţilor săi din Anul III Actorie. Un foarte reuşit melanj textual între Schnitzler şi Feydeau, transpus spectacologic într-o notă de senzualitate rafinată ce se instituie, subtil, ca supratemă. În fapt, conflictul dramatic, moartea suspectă a unei dame de companie dintre „fetele lui Madame Odilon”, devine simplu pretext pentru câteva ipostazieri artistice ale actului erotic, consumat între exponenţi de pe diferite paliere ale societăţii (artişti, conţi, soldaţi, soţi) şi vânzătoarele de plăceri educate de fostul „înger vienez” în spiritul unei perfide şi maculate ştiinţe a iubirii carnale.

Concert pentru pian şi alcov – anul III actorie

Regizorul şi profesorul Octavian Jighirgiu rezolvă, cu eleganţa-i specifică, scenele „scandaloase” prin muzică, mai exact prin felurite variaţiuni ale tangoului, speculând din plin senzualitatea adâncă a dansului şi a soundului cu pricina. Un merit decisiv îl are la acest capitol Ligia Delia Grozdan, responsabila cu dansurile a reprezentaţiei în discuţie, care a reuşit să imprime trupei nu doar mişcările, ci, cel mai important, atitudinea. De altfel, ritmul foarte bun al spectacolului se datorează, în bună măsură, ireproşabilei îmbinări dintre momentele dansate şi cele rostite, într-o simfonicitate mişcare-cuvânt de impact la nivelul publicului. Reţinem apoi imaginile scenice cu o mare încărcătură metaforică (bunăoară, scena în care toată lumea scrie – pe trupuri, pe pereţi pe hârtie), şiretlicurile de convenţionalism asumat (cuierul uman, oglinda umană etc.), configurarea unei atmosfere apăsătoare prin buna utilizare a eclerajului. Mai puţin pertinente intrările fantomei, degrevate parcă de metafizic şi fără efecte notabile în planul receptării. La fel, pe final, o senzaţie de fărâmiţare excesivă a scenelor şi impresia de prea-multă muzică.

Concert pentru pian şi alcov – anul III actorie

Buna funcţionare a echipei

Fără îndoială, putem vorbi deja despre câţiva actori în trupa studenţilor anului III. Aş vrea să remarc aici câteva evoluţii valabile, cred eu, pe scena oricărui teatru profesionist. Mai întâi, Diana Roman (Madame Odilon), aflată în vizibil progres faţă de rolul făcut pe scena Naţionalului ieşean în „Made in Est”, surprinzătoare prin controlul ferm al mijloacelor de expresie şi reuşind să livreze un personaj complex, seducător din toate punctele de vedere. Pluteşte dezinvolt între malefic şi diafan, subliniază pertinent graţia unei mâini oferite spre a fi sărutată şi ferocitatea patroanei de bordel „respectabil” (scena instrucţiei fetelor este de neuitat). Madame Odilon este, într-o singură expresie, o odioasă seducătoare. Reţin, apoi, compoziţia făcută de Tom Moraru, în al său Poche. Pe Tom îl remarcasem încă din spectacolul lui Radu Ghilaş de la Ateneu, „În container”, reluat ulterior pe scena Naţionalului ieşean. Din postura de regizor, Octavian Jighirgiu foloseşte corect entuziasmul scenic şi pofta de joc a interpretului lui Poche. Rol deloc facil, pentru că reprezintă contrapunctul detensionant al montării, doza de destindere care i se acordă spectatorului pe parcursul celor două ore de tangou, crimă şi erotism. E adevărat, Poche e construit unilateral, prin prisma nebuniei inofensive şi amuzante, deşi ar fi fost interesant de insistat şi asupra seriozităţii grave din inima nebuniei. În fond, Poche e singurul care stabileşte conexiuni cu metafizicul; el vede fantoma, discută cu ea, este un vizionar.

Diana Roman în Concert pentru pian şi alcov

Un alt rol bine construit este cel al Contelui. Sergiu Moraru (şi el jucând în spectacolul lui Ghilaş, dar şi făcând acea reuşită schiţă de Hamlet din „Uciderea lui Gonzago”) e un actor de atitudine (în scenele dansate este, în opinia subsemnatului, cel mai percutant, tocmai prin intensitatea atitudinală), pe care se poate conta mai ales în zonele de înalt dramatism. În celelalte partituri, se achită bine de sarcini Mirela Nistor (Femeia de stradă), Florin Caracala (Artistul), Bianca Buha (Fata în casă), Oana Miron (Grizeta), Alex Marin (Soldatul), Alin Popovici (Tânărul), Andreea Stafie (Doamna), Adi Iacov (Soţul), Cristina Florea (Actriţa), Andreea Diac (Fantoma), Clement Arnăutu (Poliţistul). În fine, o Voce a morţii ne-a oferit-o studenta anului 3 canto Alexandra Todosia.

Concert pentru pian şi alcov – anul III actorie

Ca impresie generală asupra jocului actoricesc se poate consemna buna funcţionare a echipei. E un „an” frumos, legat, cu actori capabili să acopere o diversitate de caractere. Pun pe seama apropierii licenţei micile semne de oboseală/ blazare pe care le-am sesizat în unele cazuri, şi, desigur, pe seama emoţiei, unele crispări de mişcare sau vorbire.

Concluzionând, să fie într-un ceas bun şi să fie multă baftă pe mai departe!

Călin CIOBOTARI – student teatrologie anul II

Fotografii Grigore Manea şi Petruş Fodor – studenţi teatrologie anul II