LA TAIFAS CU ALEXANDRU SAVU

Reporter: Cine eşti dumneata domnule Alexandru Savu ?

Alexandru Savu: Un om care iubeşte oamenii şi tot ceea ce este omenesc. Un om care

respectă valorile şi se ghidează în special după cele definite de Platon încă

din Antichitate – Adevărul, Binele, Frumosul. Sunt, în primul rând, un

iubitor de Teatru, un spectator fidel şi docil, pregătit oricând să plonjeze în

imaginar şi să accepte convenţia, iar, dacă situaţia o impune, nu ezit nici să

particip activ la jocul propus de creatorii spectacolului, interacţionând, în acest

caz, cu actorii. Mă defineşte nevoia de poveste.

Alexandru Savu în Ilie - Take, Ianke şi Cadâr de V.I.Popa - Teatrul „V.I.Popa” Bârlad

Rep.: Pentru tine Alex, Teatrul este o pasiune sau o profesie ?

A.S.: Pentru mine Teatrul este o pasiune, pe care am avut şansa să o convertesc în profesie.

Rep.: Dacă este, mai întâi, pasiune, înseamnă că s-a născut în urma unei întâlniri, nu-i aşa ?

A.S.: Ai ghicit, aşa este.

Rep.: Când te-a contaminat „sindromul Teatru”, cum a fost întâlnirea cu scena şi unde ?

A.S.: A fost o dată ca niciodată şi încă mai este, un oraş, Piatra Neamţ, parcă rupt din lumea

basmului. Un oraş străjuit de trei munţii – Pietricica, Cernegura şi Cozla – şi traversat

de două cursuri de apă – râul Bistriţa şi afluentul său, pârâul Cuiejdi, care se izbesc de

poalele celor trei masive şi se rostogolesc făcând „noduri albe ca o barbă nepieptănată

de crai”. Acolo, pe când eram la grădiniţă, printr-o întâmplare fericită – într-o seară, mă

întorceam spre casă de la o rudă, împreună cu mama mea şi ne-am abătut spre clădirea

teatrului, unde sora mea asista la un spectacol, iar reprezentaţia nu se terminase încă –

am pătruns în sala de spectacole a Teatrului Tineretului şi am văzut finalul primului act

şi pe cel de al doilea al unui spectacol despre care nu-mi amintesc prea multe. Nici nu

ştiu cum se numea, însă, peste puţin timp – doi sau trei ani – când am început să

desluşesc cât de cât arta spectacolului teatral, am remarcat că printre figurile actorilor pe

care le-am reţinut este şi cea a actorului Valentin Uritescu. Acel spectacol a fost singurul

pe care l-am văzut în direct şi în care Valentin Uritescu era membru al trupei teatrului

din urbea mea natală, localitate unde am şi astăzi reşedinţa. În acea reprezentaţie alături

actorul amintit, jucau încă doi actori cunoscuţi nu numai de publicul pietrean: Mihai

Cafriţa şi Paul Chiribuţă. Evenimentele de care vorbesc s-au petreceau în primăvara

anului 1977. Începând cu stagiunea 1977-1978, am devenit un spectator fidel. Mergeam,

în mod regulat, la spectacole. Primul spectacol pe care l-am văzut integral, de care îmi

amintesc se numeşte Dragonul şi este spectacolul care reprezintă examenul de stat al

cunoscutului regizor Victor Ioan Frunză.

Alexandru Savu – Sache - Teatrul „V.I.Popa” Bârlad

Rep.: Spune-ne când ai absolvit facultatea şi unde profesezi ca actor?

A.S.: Începând cu luna martie a anului 2007, sunt actor la Teatrul „Victor Ion Popa” din

Bârlad. Am absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii de arte „George

Enescu” din Iaşi, secţia Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete, promoţia 2006,

la clasa Prof. univ. dr. Natalia Dănăilă, Lect. univ. Adi Carauleanu, Lect. univ. drd.

Raluca Bujoreanu şi Asist. univ. drd. Ciprian Huţanu. Apoi, în anul 2008, tot în cadrul

aceleiaşi instituţii de învăţământ, am absolvit Masterul. În vara aceluiaşi an am fost

admis la secţia de Regie teatru din cadrul şcolii de Teatru ieşene, iar în toamna anului

amintit am fost admis, prin concurs la Doctorat. Actualmente sunt doctorand în anul al

III-lea, avându-l conducător ştiinţific pe domnul Prof. univ. dr. Bogdan Ulmu, şi student

în ultimul an la Regie, clasa Conf. univ. drd. Ion Mircioagă şi Prep. univ. Andrei Grosu.

Rep.: Cine sunt colegii tăi şi pe unde joacă ?

A.S.: În vara lui 2006 am fost nouă absolvenţi la secţia Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete.Ceilalţi opt sunt, în ordine alfabetică: Cristian Eusebiu Bratu – fost actor al Teatrului „George Bacovia” din Bacău, la secţia de animaţie; Iulian Cristian Bulancea, Carmen Elena Ciobanu – actori la Baia Mare; Mariana Ivanov, Raluca Pintilie – actori la Teatrul „Luceafărul” din Iaşi; Claudia Nistor; Camelia Strat – actor la Baia Mare şi Alice Rodica Volbea – fost actor la secţia de animaţie a Teatrului din Bacău. La Masterat i-am avut colegi pe următorii: Călin Chirilă – actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi; Andrei Ciobanu – fost actor la Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad; Antonela Cornici – actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi Ioana Petcu – profesor de Istoria teatrului, Asist. univ. drd. Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru din cadrul Universităţii de arte „George Enescu”, Iaşi. La şcoala Doctorală sunt coleg cu Doina Carauleanu Deleanu – actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi; Călin Chirilă; Antonela Cornici şi Ioana Petcu. La Regie sunt coleg cu Vasilica Blohat – studentă, tot în ultimul an, şi la Teatrologie; Florin Caracala – absolvent al secţiei Arta actorului; Nicolae Ionescu – actor colaborator la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi profesor la Liceul „Octav Băncilă”; Octavian Jighirgiu – actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi profesor de arta actorului la Facultatea de teatru ieşeană; Petko Stoyanov şi Viorel Vârlan – actor la Teatrul „Luceafărul” din Iaşi. Pe parcursul primului an de studiu am mai avut un coleg, Gheorghe Hibovschi, care s-a retras.

Alexandru Savu în Vay - "Jocul cu...adevărul" (titlul original "Prinţesa şi porcarul") de D.Solomon, Teatrul „V.I. Popa” Bârlad

Rep.: De ce ai simţit nevoia să-i aminteşti pe toţi ?

A.S.: Pentru că am avut şi am relaţii de prietenie cu fiecare dintre ei şi nu vreau să omit pe nimeni. Aşa mi se pare onest Am fost o familie şi vom rămâne o familie unită. Iar dacă o familie este cu adevărat unită, atunci este obligatoriu ca toţi membrii ei să se aşeze în acelaşi timp la masă. Noi am fost şi vom rămâne colegi indiferent dacă ne vom mai întâlni vreo dată pe scenă sau nu.

Rep.: Situaţia aceasta este operantă şi în cazul profesorilor ?

A.S.: Da, fireşte că şi domniile lor se bucură de acelaşi tratament. Însă, cu riscul de a fi considerat inconsecvent trebuie să recunosc faptul că unii dintre domniile lor se bucură de o consideraţie aparte. Şi în cazul părinţilor mei s-a petrecut o situaţie asemănătoare – spuneam că-i iubesc pe amândoi la fel de mult, dar, în fapt, tot timpul l-am iubit mai mult pe tata. I-am mărturisit aceasta şi mamei, iar ea nu s-a supărat, sau cel puţin a evitat s-o arate.

Rep.: Prin urmare, sunt profesori pe care-i respecţi mai mult ?

A.S.: De respectat îi respect pe toţi la fel, însă, unii dintre ei sunt mai apropiaţi de sufletul

meu. În această categorie îi includ pe doamnele şi domnii profesori: Constantin Paiu,

Ştefan Oprea, Florin Faifer, Sorina Bălănescu, Natalia Dănăilă, Constantin Popa,

Dionisie Vitcu, Emil Coşeru, Bogdan Ulmu, Adi Carauleanu, Ion Mircioagă, Anca

Maria Rusu, Paula Ciochină, Rodica Arghir, Costache Gavril Siriteanu, Ovidiu Lazăr,

Mihaiela Arsenescu Werner. De asemenea, trebuie să numesc profesorii care au alcătuit

comisia de admitere la examenul susţinut în septembrie 2002: Natalia Dănăilă,

Constantin Paiu, Ruxandra Bucescu Bălăiţă, Aurelian Bălăiţă, Dana Coşeru şi Paula

Ciochină, Tatiana Ionesi.

Rep.: De ce tocmai pe membrii acelei comisii ?

A.S.: Îi respect şi îi iubesc pe toţi membrii fiecărei comisii de examinare ale examenelor de

admitere şi absolvire la care am participat, fie că am promovat, fie că nu, respectivul

examen. Însă, acel examen pe care l-am susţinut în septembrie 2002 este cel mai

important pentru mine, deoarece a reprezentat momentul în care am pătruns în lumea

selectă a Thaliei sau Melpomenei. Acel examen este pentru mine piatra de hotar a vieţii

mele în teatru.

Alexandru Savu în Gutu - "De profesie - logodnică" de James G. Reedlock, Teatrul „V.I. Popa” Bârlad

Rep.: Vorbeşti de examene promovate şi nepromovate. La ce examen faci referire ?

A.S.: Vizez un examen susţinut în 1997, tot la Facultatea de Teatru din Iaşi, secţia Arta

actorului. Din comisia de examinare a acelui examen făceau parte: Emil Coşeru,

Cornelia Gheorghiu – profesorii care luau clasa; Dionisie Vitcu, Constantin Popa,

Sergiu Tudose, Ştefan Oprea şi Florin Mircea. Examenul s-a desfăşurat la Iprochim.

Rep.: Toţi profesori pe care i-ai enumerat în categoria „apropiaţilor sufetului tău” au lucrat cu tine ?

A.S.: O parte din domniile lor mi-au fost sau îmi sunt profesori, cu ceilalţi am colaborat sau

(cazul doamnei profesoare Mihaiela Arsenescu Werner) am purtat discuţii când ne

întâlneam pe culoarele facultăţii sau la diferite evenimente teatrale – premiere,

work-shop-uri, conferinţe, susţineri de doctorate.

Rep.: Au fost , sunt şi profesori care sunt mai puţin apropiaţi de tine, sau care au un

comportament mai rece ?

A.S.: Nu cred că este cea mai fericită formulare. Am avut şi am conflite ideatice atât cu

profesorii, cât şi cu colegii. Cele mai aprige confruntări le-am avut cu Ciprian Huţanu.

Ciprian mi-a fost profesor la disciplinele de specialitate arta mânuirii păpuşii şi arta

mânuirii marionetei. Dacă a adoptat un comportament mai dur a fost pentru că a dorit să

mă determine să fiu mai riguros, mai prezent şi mai atent, adică mai viu în spatele

paravanului. Atunci când îmi era profesor nu-l prea iubeam şi încercam să-l evit, acum îi

mulţumesc. Am înţeles că de fapt îmi dorea binele, deşi tratamentul pe care ni-l aplica

nu era unul comod. Se purta la fel cu toţi. Nu ezita să ne laude atunci când înregistram

mici progrese, însă dacă greşeam ne apostrofa imediat. Punea multă pasiune, se

consuma nervos. Noi obişnuiam să spunem că Ciprian nu iartă şi nu menajează pe

nimeni, nici măcar pe sine. Tot aşa de mută pasiune punea şi doamna Luluşa (Natalia

Dănăilă).

Rep.: Au fost, sunt şi profesori, mai ales la disciplinele de specialitate, pe care i-ai simţit

sau îi simţi că te învăluie cu căldură, sunt mai îngăduitori?

A.S.: Da. Eu i-aş include în categoria „Emerich Ienei”, pentru că adoptă o metodă

asemănătoare cu cea a lui nea Imi. Adică, te determină să laşi privirea în pământ, fără

să ridice tonul. Fac referire aici la doi „lorzi”: profesorul meu de arta actorului – Adi

Carauleanu – şi profesorul de arta regizorului de teatru – Ion Mircioagă.

Rep.: Ai avut sau ai modele în profesie ?

A.S.: Da. În rândul actorilor: Gheorghe Storin, Tony Bulandra, Ion Manu, George Vraca,

Constantin Nottara – pe care nu i-am văzut jucând, dar am citit despre ei şi am ascultat

relatările altora; Grigore Vasiliu Birlic, Ştefan Ciubotăraşu, George Constantin, Ştefan

Iordache, Amza Pelea, Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Marin

Moraru, Alexandru Giugaru, George Calboreanu, Marcel Iureş, Valer Delacheza, George Cozorici, Octavian Cotescu. De asemenea, mi-au plăcut şi marile doamne ale teatrului românesc: Lucia Sturza Bulandra – cu o menţiune pentru devotamentul managerului şi iscusinţa de a descoperii talente, Dina şi Tanţi Cocea, Silvia Dumitrescu Timică, Silvia Ghelan, Leopoldina Bălănuţă, Maiana Mihuţ. Dintre actorii străini: Lorance Olivier, Peter O’Tool, Al Pacino. În categoria regizorilor: Moni Ghelerter, Alexandru Finţi, Ion Şahighian, Ion Sava, Ion Maican, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Andrei Şerban, Radu Penciulescu, David Esrig, Aureliu Manea, Vlad Mugur, Mihai Mănuţiu, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, Alexandru Ducu Darie, Silviu Purcărete şi Cătălina Buzoianu. Dintre regizorii străini: Peter Brook, Giorgio Streler, Lev Dodin, Jerzy Grotowski, Mişa Cehov. Şi pentru că tot vorbeam de idoli şi mentori se impune să-i amintesc pe doi buni prieteni – Costică Ghenescu şi Radu Claudiu Sandu – absolvent al secţiei de arta actorului de păpuşi şi marionete a Facultăţii ieşene, promoţia 2000.

Alexandru Savu în Xenios - "Arma secretă a lui Arhimede" de Dumitru Solomon, Teatrul „V.I. Popa” Bârlad

Rep.: Cum te împaci cu şefii ?

A.S.: ??!!!

Rep.: Cu directorul şi cei din conducerea teatrului unde eşti angajat ?

A.S.: Nu accept ideea de „şef”. Cuvântul în sine îmi repugnă. Cu directorul Teatrului „Victor

Ion Popa” din Bârlad, Marcel Anghel am o relaţie de colegialitate, doar suntem actori.

Singura persoană în faţa căreia accept un anume soi de subordonare este regizorul, care

îmi este, totodată, un colaborator apropiat. Ascult pe oricine are idei valide, dar îm rezerv libertatea de a crea. Am optat pentru actorie şi regie pentru că detest relaţiile specifice sistemului funcţionăresc.

Rep.: Ce alte pasiuni mai ai ?

A.S.: Îmi place poezia, filosofia, fotbalul – sunt suporter al Universităţii Craiova şi al

naţionalei Braziliei. Îmi plac motocicletele şi maşinile. Îmi plac femeile, doar v-am

mărturisit că-mi place frumosul, de ce nu şi…frumoasele.

Rep.: Care sunt calităţile tale ?

A.S.: Despre calităţi ar fi bine să vorbească cei care mă cunosc. Eu cred că mă caracterizează

perseverenţa.

Rep.: Ce defecte ai ?

A.S.: Sunt lipsit de rigoare, uneori şi de răbdare, prea încet, stângaci, foarte emotiv, orgolios.

Rep.: Care este cuvântul ce te caracterizează ?

A.S.: Agitaţie şi dezordine.

Rep.: Ar mai fi ceva de adăugat ?

A.S.: Nu cred. Restul e…tăcere.

Rep.: Tăcere hamletiană ?

A.S.: Da.

Rep.: Mulţumesc.

A.S.: Eu îţi mulţumesc şi mulţumesc, în primul rând, partenerilor şi publicului.

Interviu realizat de Grigore Manea şi Petru Fodor

– studenţi teatrologie anul III