„Munca fiecărui scenograf are particularităţile ei, pentru că fiecare creator îşi pune o notă personală asupra concepţiei sale”

Interviu cu Rodica Arghir

Profesorul asociat al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Teatru, scenografa Rodica Arghir

D-nă Rodica Arghir aţi fost studentă la Secţia de Scenografie a Facultăţii de Arte Decorative. Ce profesori importanţi aţi avut aici?

Într-adevăr, am absolvit Universitatea de Arte Plastice ”N. Grigorescu” din Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative, Secţia Scenografie, având ca profesori renumiţi scenografi a căror semnătura se regăsea pe afişele din Bucureşti şi din ţară. Îmi amintesc cu mare plăcere de orele petrecute în ateliere, alături de renumitul scenograf al T.N.B – Mihai Tofan, nici nu-mi dădeam seama de trecerea timpului la corectură, între schiţe şi machete. Era un foarte bun profesionist, dând dovadă tot timpul de multă răbdare şi înţelegere vis-a-vis de năstruşniciile şi ”inovaţiile” noastre, chiar cu mult umor. Am învăţat ”abc-ul” unei meserii extraordinare de la un om extraordinar. În cadrul secţiunii de scenografie de teatru l-am mai avut profesor pe domnul Vasile Roman, un alt profesionist al scenei, răbdător şi plin de tact iar asistent pe acelasi domeniu a fost scenograful Andrei Both. Orele de atelier la şcoală, ca şi practica în diverse teatre din Bucureşti, au fost importante în formarea mea de învăţăcel în ale scenografiei. În cadrul secţiunii de scenografie TV am avut bucuria întâlnirii cu domnul Vasile Rotaru, scenograf de renume al Televiziunii Române, care ne-a deschis uşile cunoaşterii în tainele filmărilor din platourile TVR, construcţiile speciale ale decorurilor pentru spectacolele de teatru televizate. Porţile spre scenografia de film mi-au fost deschise cu răbdare şi măiestrie de un alt renumit scenograf, domnul Traian Niţescu. Astfel, paşii mei de învăţăcel au fost călăuziţi de profesori şi OAMENI extraordinari, care m-au făcut să înţeleg pas cu pas tainele unei meserii speciale.

Dintre colegii dumneavoastră, câţi au devenit scenografi, mai mari sau mai mici, în teatre?

Nu am fost mulţi studenţi la scenografie, deşi anul nostru a fost, pentru acea perioadă, destul de numeros. Eram 9. La finalul celor 4 ani ne-au împrăştiat în ţară repartiţiile guvernamentale. Peste ani, surprizele vieţii au făcut să rămânem din ce în ce mai puţini pe afişele spectacolelor din teatrele României.

Credeţi că munca acestor scenografi înseamnă ceva pentru colegii dumneavoastră mai tineri?

Munca fiecărui scenograf are particularităţile ei, pentru că fiecare creator îşi pune o notă personală asupra concepţiei sale. Cu siguranţă noile generaţii de scenografi poartă, pe undeva, amprentele unor profesori, ale unor practicieni ai scenei, care le-au marcat anii de şcoală, deschizând noi căi ale cunoaşterii.

Pe dumneavoastră vă mai inspiră creaţiile scenografilor mai în vârstă, scenografi pe care poate îi admiraţi, ale căror stiluri vi se par interesante?

Plecând de la povestea textului, de fiecare dată, pentru fiecare spectacol, pentru fiecare scenografie, porneşti într-o documentare a fostelor montări. Din dorinţa de a şti cum au fost rezolvate anumite momente ale spectacolului, pot parcurge informativ ”povestea ilustrată” a altor montări. Nu ştiu dacă folosirea cuvântului ”inspiraţie” este corectă, pentru că fiecare montare nouă are noi coordonate: un alt regizor cu concepţia lui asupra spectacolului, un alt scenograf şi un alt timp. Mi s-a întâmplat, de-alungul anilor, să montez acelaşi text în locuri diferite, în săli diferite, cu regizori diferiţi la diferenţe de 10-12 ani şi spectacolele noastre să fie totalmente diferite. Cred că documentarea despre alte montări ale textului te-ajută, de fapt, să găseşti noi căi de expresie pentru a nu cădea în capcana repetiţiei.

Ce vi se pare esenţial când vă gândiţi la scenografia unui spectacol?

Grafica unui spectacol, din punctul meu de vedere, este foarte importantă în conceptul spectacolului – parte integrantă a spectacolului. Spaţiul scenic şi costumele trebuie să fie părţi reprezentative ale spectacolului, sugerând vizual contopirea cu ideea regizorală. Repartizarea judicioasă a spaţiului, crearea atmosferei de spectacol şi caracterizarea personajelor prin costum, sunt liniile de forţă ale compunerii unei scenografii. Spaţiul de joc şi costumele trebuie să ajute actorul şi regizorul în demersul lor creator.

Spre ce v-a dus tipul de lectură vizuală a spectacolului "Zeul măcelului"?

Pentru spectacolul ”Zeul măcelului”, pornind de la didascaliile textului, am conceput un spaţiu minimalist, cu puţin decor, de fapt un perete rigid tratat pictural în diverse nuanţe de gri, în care regăsim accente tăioase de lac garanţa, preluate din suprafaţa mochetei. Am încercat să sugerez un living în care sunt primiţi musafirii, dar şi un loc de studiu plin de cărţi şi albume. Proprietarii casei, o pereche cu profesii diferite, care locuind împreună nu apucă totuşi să comunice. Recuzita spectacolului este şi ea foarte simplă, cu puţine elemente de mobilier, pentru a crea posibilitatea actorilor să aibă o mişcare amplă.

Zeul măcelului de Yasmina Reza, Regia: CRISTIAN HADJI-CULEA
Scenografia: RODICA ARGHIR

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Scenografic, cum credeţi că aţi reuşit să puneţi în valoare acţiunea piesei?

Acest spaţiu compus din foarte puţine elemente a încercat să pună în valoare ideea regizorală. Culorile de fundal reuşesc să decupeze siluetele personajelor, punându-le în valoare jocul, iar compunerea costumelor a încercat să caracterizeze linia conceptuală a fiecărui personaj prin croială şi culoare.

Am văzut schiţele şi machetele dumneavoastră şi acolo era o întrepătrundere de contururi şi reflexe de lumină. Acestea vin numai din gândire sau şi din suflet?

Cu fiecare text pornesc în descifrarea unei noi lumi, a unui nou spaţiu, ce va compune imaginea unei noi poveşti. De fiecare dată alta. Îmi place să compun spaţii şi stări speciale care definesc compunerea vizuală a spectacolului. Nu numai din punct de vedere al construcţiei decorului, al folosirii spaţiului de joc, a gamei cromatice şi a liniei costumelor care, prin îngemănarea definitorie a luminii dau caracterul unic al fiecărui spectacol. Important este ca acest demers al creaţiei să fie făcut de fiecare dată cu multă bucurie în suflet.

Zeul măcelului de Yasmina Reza, Regia: CRISTIAN HADJI-CULEA
Scenografia: RODICA ARGHIR

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Cum se împacă profesia de cadru didactic cu cea de scenograf?

Poţi fi în acelaşi timp şi scenograf şi cadru didactic, atâta vreme cât poţi să-ţi împarţi judicios timpul între conceperea unui spectacol şi catedră. Mi se pare importantă posibilitatea de a împărtăşi din cunoştinţele mele acumulate pe scenă şi în ateliere de-a lungul anilor, studenţilor doritori să afle micile sau marile secrete din spatele scenei, din culise, din ateliere.

Vă simţiţi împlinită atunci când împărtăşiţi din experienţa dumneavoastră studenţilor Universităţii de Arte "G. Enescu" din Iaşi?

Cum se împacă profesia de cadru didactic cu cea de scenograf?

Consideraţi că generaţiile actuale de studenţi dispun de suficiente resurse pentru a deveni bunii scenografi de mâine?

Cu siguranţă resurse au toţi studenţii sau, mai bine spus, ceva special au toţi tinerii care reuşesc să intre la admitere în secţia de scenografie. Înclin să cred că în mare măsura depinde în primul rând de ei să-şi dorească să pătrundă şi să-şi aprofundeze tainele acestei meserii complexe, îndrumaţi de profesori dornici să-şi împărtăşească experienţa acumulată în timp. Această împletire între profesori şi studenţi ar trebui să fie, după părerea mea, făcută cu bucuria şi pasiunea de a dărui şi de a acumula.

Interviu realizat de Maria Elena Lazăr – studentă teatrologie anul III

Fotografii spectacol Zeul Măcelului – drd Tamara Constantinescu