Realism contemporan într-un teatru de cameră

Realism contemporan într-un teatru de cameră

Octombrie-Iunie! Un traseu  nou, care a adus cu sine oameni necunoscuţi, caractere diferite, stres, emoţii, situaţii şi experienţe, care îi invită pe studenţi la provocări din ce în ce mai complexe. Un an s-a scurs cu repeziciune, iar pe data de 18 Iunie, am asistat la ora 17:00 la un examen de Arta actorului, coordonat de către conf., univ., dr. Octavian Jighirgiu, în cadrul Facultăţii de Teatru a Universităţii de Arte „George Enescu”. Colegii mei, şi, totodată studenţii din anul I au avut de creat un repertoriu dramatic presărat cu accentele realismului contemporan.

Astfel, pas cu pas, grupa de tineri viitori actori a început să-şi formeze drumul către un produs artistic pentru finalul anului universitar. Examenul a adunat un public destul de numeros pentru camera în care s-a desfăşurat şi a durat aproximativ trei ore. În total, compoziţia dramatică a conţinut nouă „episoade” dintr-o paletă de autori diverşi. Această formă de spectacol nu a dispus de nicio ilustraţie muzicală, excepţie făcând o singură parte dintr-un text, iar elementele de decor şi de recuzită au fost minimaliste , dar alese şi punctate just, iar costumele , pe care însuşi studenţii şi le-au procurat au semnificat un tipar, ce s-a aşezat ca o mănuşă pe fiecare personaj.

Startul examenului de actorie a fost dat de un fragment (scena din gară) din piesa Steaua fără nume de Mihail Sebastian, un text ce se impune prin atmosfera sa lirică, de unde, însăşi poezia izvorăşte chiar din banal, de prisos. Din distribuţie au făcut parte Sonia Teodoriu, care a deţinut cheia rolului binecunoscutei domnişoare Cucu, această partitură fiind o provocare personală pentru tânără, deoarece personajul din piesa lui Sebastian este total la polul opus faţă de personalitatea ei. Sonia Teodoriu are o apariţie scenică plină de şarm, iar costumul ei este construit într-o notă de bun simţ şi de bun gust. Ca spectator am observat un personaj puternic, stăpân pe propria-i persoană şi voce, care, totodată îşi joacă partea folosindu-se de un sincron, oferit în mare parte şi de ceilalţi colegi de scenă.

Maftei Dragoş are prilejul de a avea rolul de şef al gării. Deşi are o apariţie minoră, el îşi duce construcţia personajului până la capăt stârnind o notă hazlie. Camelia Dilbea fiind eleva care veşnic îşi doreşte să evadeze din rigorile clasice ale rutinei şi monotoniei din acel sătuc îşi trasează cu tuşe fine tipul de copil ingenuu, curios şi visător, terorizat mai mereu de domnişoara Cucu. În cele din urmă, Marin Vasile îl interpretează pe profesorul Miroiu, omul ciudat în viziunea domnişoarei Cucu. Marin Vasile reuşeşte să se apropie de liniştea şi de universul aparte, lipsit de stres al personajului.

Un alt pasaj din acelaşi text, mai exact, scena întâlnirii dintre Grig şi Mona (care are loc în casa lui Miroiu), îi are de data aceasta în joc pe Daniel Onoae şi pe Andreea Popovici  „Cuceritorul” Grig şi cu Mona ... sa derulează un dialog ... cel mai realist dialog al lor (momentul dinaintea plecării definitive a Monei din viaţa profesorului). Cu toate că actorii şi-au ales bine personajele, iar Daniel Onoae se foloseşte de un firesc actoricesc aparte, reprezentaţia celor doi a fost cam redusă ... energetic. Surprinzător, sau nu, o altă domnişoară Cucu ne aşteaptă şi aici.  Adnana Bolea ne prezintă o partitură actoricească accesibilă, de data aceasta într-o tonalitate mai caldă faţă de scena în care a jucat Sonia Teodoriu, iar Marin Vasile, tot în rolul profesorului Miroiu îşi menţine nuanţele actoriceşti.

În continuare ne întâmpină tot Adnana Bolea cu personajul Ariola, împreună cu Nicoleta Văcăraşu în rolul Iarna, într-un fragment din piesa Dacă ăla e cu aia, aia a lui cu cine e?, text ce aparţine dramaturgului contemporan Mimi Brănescu. Un titlu lung zic eu , care-ţi stârneşte interesul, datorită felului în care sună sau ... nu! Examenul-spectacol se dovedeşte a fi plin de provocări. Şi aici avem o partitură aflată la antipodul personalităţii Nicoletei Văcăraşu, datorită unui rol negativ, al unei prostituate, care, evident ştim cu ce se ocupă, dar care adăposteşte un limbaj dur, licenţios pe alocuri. Din  păcate „pariul” cu o altă mască a fost pierdut, dar încercarea Nicoletei Văcăraşu poate fi considerată ca un prim pas în evoluţia-involuţia sa ca viitoare actriţă. Colega sa de joc, Adnana Bolea şi-a lucrat partea într-o atmosferă destul de liniară şi de scăzută.

Un alt fragment dramatic, mai exact scena întâlnirii dintre părinţii copiilor aflaţi în conflict o observăm în piesa Zeul Măcelului a dramaturgului contemporan francez, Yasmina Réza. Două cupluri, doar creionate de către studenţii Andreea Enciu (Anette), Marin Vasile (Alain)- Nicoleta Văcăraşu (Véronique) şi Dragoş Maftei (Michel) încearcă să ducă la final aşa-zisa tensiune dramatică, pe care ... nu am simţit-o. Ceva a părut că scârţâie în jocul actoricesc. Un moment destul de fad a fost definit de o tăcere, de un gol, prelungit prea mult, din cauza unei reacţii sau a unei replici care a părut  „întârziată”.

Mai departe, în piesa Titanic vals de Tudor Muşatescu publicul este invitat la întâlnirea dintre Miza şi Dinu. Maura Munteanu face un duo solid cu Dragoş Maftei. Cea dintâi transmite spectatorilor un flux energetic bine susţinut de feminitatea şi de puterea sa de a mânui sforile propriilor gânduri şi ambiţii, pe care le posedă personajul clasic al lui Muşatescu, şi pe care, Munteanu reuşeşte să-l creeze, şi nu numai ... să-l pună în valoare. Colegul său, Dragoş Maftei ţine ritmul, bineînţeles în cheia personajului care i-a fost distribuit. Sesizăm aici un Dinu plin de farmec, dar care aduce, totodată cu sine şi o mare nesiguranţă, acea coardă care, de obicei (poate) e nesigură când vine vorba de a aborda şi de a convinge o femeie, în cazul de faţă precum Miza.

Pe Maura Munteanu (Ea) am putut să o urmărim şi în piesa Prin gaura cheii, text ce aparţine dramaturgului rus Vasilly Sigarev, de astă dată avându-l ca partener de scenă pe Vasile Marin (El). O doamnă care oferă ... servicii şi un nebun, un amestec ciudat, care nu poate conduce decât spre piruete dramatice. Revenind la viitorii actori, ţin să punctez şi să apreciez modul în care şi-au decupat, divizat personajele şi caracterele diferite pe care le-au avut de jucat în „colajele” dramatice anterioare.

Continuăm cu Vasile Marin (Slaber) în Uşa închisă, text scris de dramaturgul irlandez Graham Reid, ce oferă tuturor studenţilor-actori: Daniel Onoae (Victor), Arun Cotic (Gunner) şi Maftei Dragoş (Sopz) o arie de culori actoriceşti. Personajele, cel puţin din prisma contrastului aparenţă-esenţă par (foarte) grele, şi de aceea se poate ajunge ca în cazul de faţă într-o extremă ... „Prea teatrală!”. Toată spaima ce se împleteşte cu agitaţia, asumarea, laşitatea, curajul şi cu momentul în care suntem puşi, presaţi de situaţia în care o decizie trebuie luată pe nerăsuflate pot trimite spre o ambalare (prea) stridentă a compoziţiei actoriceşti, mai ales în ceea ce vizează prestaţia lui Vasile Marin.

Pace S.R.L., piesă ce aparţine actorului şi regizorului Ion Sapdaru este un text venit ca să ofere „un moment de relaxare” publicului. Din distribuţie fac parte: Andreea Popovici (Ramona), Daniel Onoae (Stelică), Arun Cotic (Felix). Personajele pe care le-am văzut manifestându-se erau prinse într-o notă de firesc, şi, evident, de joc şi joacă. Cu toate acestea, răsturnarea de situaţie, cea în care Felix intră în apartamentul său şi este lovit cu o tavă după cap de către Stelică, pare un moment (cam) lipsit de modularea, care ar fi trebuit să transpară din sinele actorilor şi să fie direcţionată către public.

Am ajuns la sfârşit. Cu un ultim pasaj din cunoscuta piesă Priveşte înapoi cu mânie de John Osbourne. Furia Soniei Teodoriu (Helen), a Cameliei Dilbea (Alison) şi a lui Arun Cotic (Jimmy) reprezintă cuvântul cheie din text. Ea le oferă tinerilor calea perfectă pentru exteriorizare. Trei personaje, trei lumi diferite. Camelia Dilbea îşi formează din nou cu mare grijă traseul artistic. Distrusă în interior şi total pierdută, fără niciun scop, ţel care să o menţină pe linia de plutire dă dovadă de o mare resemnare. Cu toate acestea ţin să precizez că tonalitatea sa, grimasele feţei, felul în care se mişcă şi acţionează, par componente ce se întrezăresc a fi împrumutate de la eleva Zamfirescu din piesa Steaua fără nume şi de la Miranda din Furtuna, în regia lui Cristi Avram, adaptare după William Shakespeare. Nu este neapărat greşit, având în vedere faptul că acestea au fost partiturile sale dramatice, iar în ceea ce priveşte actul actoricesc ... acesta a fost cantitativ şi calitativ. Şi-a urmărit scopul!

Sonia Teodoriu (Helen), personajul din lumea boemă a actorilor este antiteza lui Alison, sau altfel spus este linatul care încearcă să restabilească un echilibru. Arun Cotic (Jimmy), cel care ascultă jazz şi cel care respinge şi îndepărtează aproape totul din jurul său are o prestaţie artistică, din păcate liniară, lipsită de nuanţe ...

„ Căderea cortinei”-Heblu-Final!

                 Ivona Lucan - Teatrologie- Jurnalism teatral, anul II