“Sunt mîndru că-s ludic; dar sunt și sentimental…”
Un interviu cu regizorul şi profesorul univ. dr. Bogdan Ulmu
Lucian Parfene: Vă mai aminţiţi de primul spectacol pe care l-aţi regizat?
Bogdan Ulmu: Primul spectacol...cum să nu mi-l amintesc! Era în toamna lui 1973, eu eram student, am montat Jurnalul unui nebun după Gogol, la Studioul teatrului gălățean. Juca Dimitrie Bitang, un bun actor care a-ncercat să nu se observe că este cam în vîrstă pentru genul acesta de reprezentație.... Era o montare de primă tinerețe, cu multă mișcare și (poate prea) multe simboluri...Deși spectacolul nu a fost aprobat ușor (CCES nu mă simpatiza, în aceea perioadă, fiindcă semnasem o anchetă negativă, în Romînia literară, despre traducerile aprobate de ei), nici nu s-a jucat mult (asta era condiția ieșirii la public). Valentin Silvestru a văzut montarea la Gala recitalurilor dramatice de la Bacău și mi-a spus că i-a plăcut desenul regizoral; mie mi-a ajuns aprecierea lui...
Peste 140 de spectacole regizate e o cifră care vă satisface profesional?
Nu cifra poate satisface, ci cele cîteva spectacole unanim apreciate: Patima roșie (Teatrul din Brăila); Elogiul nebuniei, Căsătoria, Deșteptarea primăverii, Chirița în provincie, Copii și părinți (toate, la Teatrul German din Timișoara); Noțiunea de fericire, Unchiul Vanea, Scaunul, Rinocerii, O noapte furtunoasă (Teatrul „V.I.Popa”, Bîrlad); Dona Juana (Teatrul din Reșița); În casa asta se trîntesc ușile (Teatrul „Luceafărul”, Chișinău); Ivan Turbincă și Fata moșului & fata moașei (Naționalul clujean); Chirița în Iași, Crăiasa fără cusur, D-ale Caragialelui, Vrăjitorul din Oz (Teatrul „Luceafărul”, Iași); Doi morți vii, Povestiri hasidice, Hedda Gabler (Bacău); Scrisori la poalele unui copac, Tango în fum de țigare (Ateneu Tătărași) ș.a.
Trei sfaturi pentru ca un viitor regizor să găsească mai repede cheia care deschide uşa de la camera cu trofee?
Nu sunt în măsură să dau sfaturi; cîte dau însă, o fac în timpul cursurilor pe care le-am ținut la Universități din București și Timișoara, și acum le țin la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași.
Tinerii absolvenţi de astăzi ai facultăţilor de teatru au şanse reale de afirmare? Mai există un criteriu obiectiv de valorizare al lor ?
Șanse? au și n-au; criteriu de valorizare? e și nu e – ca-ntotdeauna...Cei din generația mea erau nemulțumiți că sunt repartizați cu forța la teatre mici; cei de azi sunt revoltați că nu-s repartizați nicăieri; ergo, oricum o dai...
Cum se recunoaşte un teatrolog bun?
Un teatrolog bun? Doamne, rara avis! Îl recunoști după faptul că practicienilor le e frică de el și-i citesc cronicile cu glas tremurat. Am cunoscut, cîțiva: George Banu, Valentin Silvestru, Dinu Kivu, Victor Parhon, Mircea Ghițulescu, Dumitru Chirilă, Florin Faifer, Florica Ichim ș.a. Azi nu mai sunt, fiindcă-s partizanali, ageamii, ori obosiți. Șanse reale de-a deveni un teatrolog bun are Călin Ciobotari – o spun cu toată responsabilitatea...
Mai sunt teatrologii respectaţi, luaţi în considerare astăzi, sau orice jurnalist poate scrie o cronică de teatru care să radiografieze corect un spectacol?
Nu vreau să răspund la această întrebare. Totuși: după ce-l respectai pe Tudor Vianu, Alice Voinescu, Ion Marin Sadoveanu, Haig Acterian, N.Carandino, Valentin Silvestru, cum poți afirma că e respectată și Mihaela Michailov, spre exemplu? Sau o doamnă agreabilă, precum Marina Constantinescu, care are un stil literar seducător, ce credit mai prezintă cînd este fan declarat al unor regizori pe care-i declară geniali, și cînd au eșecuri?!
Ce credeţi despre tehnologizarea teatrului? Şi aici mă refer la proiecţiile video, la tehnicile cinematografice tot mai des întîlnite, la spaţiile de joc neconvenţionale, la ieşirea din tiparele clasicului? Este teatrul de astăzi mai degrabă o “fata morgana” îndărătnică sau o pasăre Phoenix într-un cub de gheaţă carbonică?
Tehnologizarea teatrului este minunată, cu două precizări: 1) să nu se abuzeze de ea; 2) să nu înlocuiască emoția artistică. Am trecut prin fixația stroboscopului, a aparatului de fum, acum – ne obsedează televizoarele și ecranele mari, pe scenă...Am trecut prin spații non-convenționale...Urmează, într-o logică firească, hologramele care vor înlocui actorii, al căror ante-mergător a fost Craig...
Cît de omogen mai este publicul astăzi?
Publicul de azi este mai omogen decît cel de-acum 50-60 de ani; dar și mai dificil de cîștigat, deoarece are de ales între atîtea alternative. Mă enervează însă faptul că directori/manageri de teatru cu nume, uită că pe lîngă Sarah Kane și Peca Ștefan, un segment de public tînjește și după un Feydeau, un Take, Ianke..., ori Micul infern.
Are Bogdan Ulmu defecte? Sunteţi un “ludic incurabil”sau e doar acoperirea sub care lucraţi?
Defecte? Toți avem! Important e ca defectele tale să nu-i deranjeze pe ceilalți.Cît privește eticheta de ludic incorigibil...Sunt mîndru că-s ludic; dar sunt și sentimental, tolerant, înțelegător, naiv, tandru, gourmet, nu vreau să ies în frunte neapărat, nu am aptitudini de arivist...nu-s disciplinat pe scară ierarhică...de fapt, nu cunosc ierarhie în sens administrativ...dacă toate astea încap sub pălăria ludicului incorigibil, înseamnă că sunt...
Ştiu că montaţi spectacole în toată ţara. Este timpul prietenul sau duşmanul dumneavoastră?
Timpul e, dintotdeauna, dușmanul meu.
Deşi aproape în fiecare an vede lumina tiparului cel puţin o carte scrisă de dumneavoastră şi aveţi rubrici permanente în mai multe cotidiene şi reviste de cultură, aţi renunţat totuşi la a scrie cronici ale spectacolelor de teatru? De ce?
Cînd faci regie nu mai ai voie să faci cronici dramatice...logic, nu?
Dacă ar fi să o luaţi de la capăt ce profesie aţi alege?
Dacă e s-o iau de la cap, aș alege tot TEATRUL; fiindcă îmi place să spun că-s om (de teatru)!
Cum vă despărţiţi de 2011 şi ce montări noi pregătiţi pentru 2012? Sper că nu ceva cu iz apocaliptic?
Mă despart ...normal de 2011 și pregătesc, pentru 2012, un nou jurnal teatral (5), și un nou Cehov. Cu Apocalipsa am relații frigide. Ceea ce vă doresc și dvs., întîmplători lectori ai acestui interviu...
Lucian Parfene - student Teatrologie, anul II
