Un secol şi jumătate de viaţă artistică în cadrul unei universităţi înseamnă ani de treceri, de căutări şi de realizări, înseamnă tumult şi forfotă, schimbare şi, aş mai spune eu, evoluţie. Şi dacă timpul se opreşte după 150 de ani şi întreabă ce s-a întâmplat până atunci, n-ai încotro şi trebuie să-i răspunzi. Iaşi-ul i-a răspuns anul acesta, imediat ce i-au sosit studenţii plecaţi la odihnă pretutindeni. Proaspăt sosiţi din vacanţe, s-au trezit invitaţi la sărbătoarea Iaşi-ului universitar. Sub semnul acestei sărbătoriri au stat diverse manifestaţii pregătite pentru toţi aceia care au ales acest oraş drept loc pentru cunoaştere şi dezvoltare, pentru descoperire şi poate pentru creaţie. După conferinţa lui Ioan Holender (de aproape douăzeci de ani director al Operei din Viena) şi cea a lui Andrei Pleşu, care au avut loc la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, a urmat şi la Universitatea de Arte “George Enescu” un eveniment de asemenea proporţii: între 1 şi 6 octombrie a fost organizat aici un atelier de arta actorului, atelierul “Gheorghe Dinică”, a cărui atent îndrumător a fost nimeni altul decât regizorul David Esrig.
Figură marcantă a regiei de teatru şi a pedagogiei teatrale europene, David Esrig absolvă Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1958. Se face auzit şi cunoscut, mai întâi în ţară şi apoi în străinătate, pentru spectacole ca Umbra lui Trolius şi Cresida, Nepotul lui Rameau, Marat Sade sau Aşteptându-l pe Godot, care urma să fie jucat chiar în faţa lui Samuel Beckett. Acesta acceptă invitaţia regizorului, dar din pricina cenzurii regimului comunist spectacolul este suspendat. România acelor ani nu era tocmai spaţiul propice pentru libera exprimare, condiţia artistului era în permanenţă ameninţată, contestată sau anulată de jocurile politice din vreme. Astfel se face că David Esrig părăseşte ţara şi după mai multe perindări prin diverse spaţii culturale , se stabileşte în Germania la Burghausen. Aici înfiinţează un centru de cercetare teatrală care se va dezvolta cu timpul şi va ajunge cunoscut drept Academia de Teatru şi Film Athanor. Athanor se naşte din nevoia de a transforma din plumb în aur esenţa umană a actorului. De a-l învăţa cum să aleagă dintr-o variată gamă de posibile exprimări, pe cea care conţine cele mai multe informaţii şi care concentrează cel mai bine mesajul.
Preocupat de expresie, nu neglijează deloc cuvântul. Tot ce se petrece în teatru trebuie să fie conştient şi asumat. Astfel, timp de o săptămână, David Esrig lucrează cu studenţii Universităţii de Arte “George Enescu” monologuri, alese de ei, care de care mai diferite şi mai incitante (de la teatru antic până la Shakespeare, Cehov sau teatru contemporan: Edward Albee, Jonas Gardell, J.P.Sartre), cu scopul de a le împărtăşi din abecedarul teatrului existenţialist şi de a le arăta cum pot singuri să creeze lumi verosilie atât pentru ei cât şi pentru spectatori, lumi care pot fi generate de un gest, un ton sau o imagine. Regizorul mizează pe sinteză, sinteza care vine după o mai lungă cercetare şi aprofundare a personajului. Pentru toate e nevoie de concentrare şi atenţie. Pentru a ajunge la emoţia vie şi la sensul autentic, nu e de ajuns să ştii, trebuie să crezi. Şi să crezi până la capăt.
David Esrig îndrumă cu drag şi sfătuieşte, demonstrează, povesteşte şi auditoriul e fascinat de bogăţia unui om care s-a întâlnit în drumul său cu numeroase personalităţi reprezentative ale fondului cultural românesc sau european: actori, pictori, regizori sau dramaturgi, muzicieni. Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Lucian Pintilie, Sergiu Celibidache sunt câteva din personajele anecdotelor strecurate de David Esrig în discursul său. Căutarea şi munca actorului cu el însuşi este permanentă, ea începe cu citirea şi descifrarea textului şi nu se termină nici după premieră. Teatrul existenţialist este condiţionat în primul rând de crez. De capacitatea actorului de a se pune în situaţie şi de a o juca fără nici cea mai mică reţinere, oricât de absurdă ar fi situaţia, ea trebuie să fie întotdeauna adevărată pentru cel care e pe scenă. Doar aşa va fi adevărată şi pentru cel care e în sală. Esrig spune că nimic nu e imposibil atâta vreme cât actorul crede în ceea ce face. Dincolo de cuvinte, actorul trebuie să vadă întotdeauna sensul şi scopul lor, viaţa adevărată se naşte nu din ceea ce se spune, ci din cum şi de ce se spune. Personajele nu trăiesc pe hârtie, ci în propriul lor timp şi spaţiu, de care sunt dependente. La contextul creat de acestea are de lucrat regizorul, dar la cum funcţionează personajele în raport cu contextul, asta “devine” treaba actorului. Imaginaţia lui este forţa creatoare. David Esrig mai cere, pe lângă asta, şi puţină poftă de viaţă şi joc. Numai aşa, spune el, spectatorul în loc să doarmă în sală, va visa. Actorul trebuie să devină un adevărat alchimist şi să metamorfozeze ficţiunea într-o realitate surprinzătoare, uneori cutremuratoare, în faţa căreia până şi cel mai crispat dintre spectatori să se incline
Devotamentul pe care îl cere artistului este acela pe care el însuşi l-a avut faţă de munca sa şi faţă de condiţia omului de teatru în general. De fapt, artelor le e specifică nevoia imperativă a celor care le fac, să le facă. Nu există jumătăţi de măsură în ce priveşte condiţia creatorului, de orice natură ar fi el. Sunt demne de admirat lupta cu un sistem politic nemilos şi perseverenţa, cum de altfel de admirat e şi lipsa compromisului. Poate de aici şi cerinţele exigente ale regizorului. David Esrig îi învaţă astfel pe studenţii curioşi nu numai cum să lucreze cu ei înşişi pentru teatru, ci şi pentru viaţă. Devine pentru mulţi un model demn de urmat şi tuturor le vine greu să se despartă după o săptămână de faimosul şi prea bunul îndrumător.
La atelier au participat: Laura Bilic ( absolventă Arta Actorului UAGE şi câştigătoare a Galei Hop 2010), Alexandru Clement Arnăutu (absolvent Arta Actorului), Alexandra Bandac (anul II Arta Actorului), Adina Iftime (anul III Arta Actorului Mânuitor de Păpuşi şi Marionete), Ana Maria Moroşanu (anul II Arta Actorului), Ioana Iuşcă (anul III Arta Actorului Mânuitor de Păpuşi şi Marionete), Mirela Nistor (absolventă Arta Actorului, anul I Master Artele Spectacolului), Diana Roman (absolventă Arta Actorului, anul I Master Artele Spectacolului), Loredana Ioniţă (anul III Arta Actorului Mânuitor de Păpuşi şi Marionete), Ioana Lefter (absolventă Arta Actorului), Cristi Gheorghe (anul III Arta Actorului), Andrei Sava (anul II Arta Actorului), Andrei Ciobanu (absolvent Arta Actorului)
Impresii :
Daniel ( spectator): Modul de lucru al Domnului Esrig reprezintă cel mai simplu, dar şi cel mai complicat mod de a reuşi în teatru. Am învăţat că teatrul se face cu zâmbetul pe buze, încercare şi siguranţă. Lucrurile noi învăţate de la domnul Esrig sunt, de fapt, cele pe care le ştiam, marele regizor având darul de a deschide ochii celor care îl urmăresc cu atenţie. Şi de a-i atrage în "povestea teatrului" pe cei mai puţin curioşi.
Laura (participant): Ni s-au spus practic lucruri pe care noi le ştiam deja, dar au fost atât de bine spuse, sau mai degrabă, atât de bine structurate şi ordonate, încât am învăţat ce trebuie să respectăm şi cum să nu sărim peste etape. Ne-a organizat şi pe noi, asta e. Şi cel mai important e că ne-a reamintit să nu ne oprim la jumătate, să ducem intenţiile până la capăt, oricare ar fi ele. Pentru că sunt multe, soluţiile sunt infinite şi siutaţiile se pot dezvolta oricum.
Andrea (spectator): Un workshop foarte interesant şi foarte valoros ca noţiuni pentru deprinderea unei metode proprii în crearea şi asumarea unui rol… lecţie adevarată de actorie, din păcate foarte sintetizată din cauza timpului scurt..
A consemnat Vasilica Blohat – studentă teatrologie anul III
Fotografii – drd. Tamara Constantinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu