Dan Micu - cel mai talentat regizor cu care am
lucrat în viața mea
(interviu
cu actorul Mircea Diaconu)
Începutul toamnei ne-a oferit un
alt maraton de festivaluri de teatru adresat spectatorilor de toate vârstele.
Anul acesta, pe plaiuri bucureștene, s-a desfășurat în perioada 8-17 octombrie (2015), ediția a III-a Festivalului Fest(in)pe
Bulevard.
Predominantă a fost prezența trupelor străine, care au adus, fiecare la rândul și în felul său, producții inedite pentru cei mici și cei mari. Punctul forte al
evenimentului organizat a fost selecția unor spectacole de toate genurile
pentru toate gusturile, la care s-au adăugat - secțiunea „evenimente stradale”, secțiunea „colocvii”, secțiunea „lansări de carte de
teatru”, secțiunea „spectacole-lectură”, secțiunea „vedeta de lângă tine”, secțiunea „ateliere”, și nu în
ultimul rând secția „In memoriam”. În calitate de redactor, pentru
perioada în care s-au desfășurat
aceste întâlniri culturale, am avut șansa de a-l cunoaște pe actorul Mircea Diaconu. Festivalul a oferit un
excelent prilej de întâlnire a artiștilor prezenți, de comunicare cu oamenii dedicați artei teatrale, de împărtășire a ideilor și semnificațiilor celor văzute, în toate cele nouă zile de
desfǎşurare. Secţiunea „In Memoriam”, de al
cărui concept şi organizare s-a ocupat criticul de teatru Doina Papp, aduce un
omagiu unor nume mari ale scenei româneşti care s-au stins din viaţă, printre
aceștia se numeră și regizorul Dan Micu.
În interviul ce urmează vom cunoaște întâmplări adevărate împǎrtǎşite de actorul Mircea Diaconu, care a venit special
din Bruxelles, pentru evenimentul dedicat regretatului regizor. Evocarea
artistului Dan Micu e nu numai o datorie a Teatrului Nottara,
dar și un gest de
recunoștință pentru tot ce a realizat în anii
de viață.
Un creator înzestrat cu un talent special,
a construit spectacole care ar trebui difuzate în mass-media, măcar
ocazional. În același
timp a format actori și
le-a transmis puterea de a realiza un
altfel de teatru.
Cum o legătură
dintre un student la actorie şi un regizor se poate transforma într-o prietenie
pe viață, o parte din
întâmplările anilor de studii dar și planuri în domeniul politicii sunt dezvoltate în rândurile de mai jos.
Lavinia
Lazǎr: De-a lungul carierei
dumneavoastră în ce spectacole regizate de Dan Micu ați
jucat?
Mircea Diaconu: O mulțime. Am
lucrat cu el încă din anul doi de facultate, în micile studii, o scenă, un act.
Una dintre șansele
vieții mele
a fost că în anul trei de facultate, am fost prezentat lui Liviu Ciulei. După
ce s-au terminat anii universitari, spectacolul lui Dan Micu de diplomă a fost și al
meu–o dramatizare Alexandru Lăpușneanu,
extraordinară – eram în top. După care am jucat aici cu el o mulțime de
spectacole: Cum vă place?, Aprilie, dimineață! O spun
de fiecare dată, că Dan Micu a fost cel mai talentat regizor cu care eu am
lucrat în viața mea.
Poate ceilalți aveau
un sistem de lucru, o tehnică, sau ca în cazul domnului Liviu Ciulei, cultură
absolută, Dan Micu avea talent, te surprindea în fiecare secundă, plus că simțea
zgomotele, luminile; la un moment dat a construit un întreg spectacol din zona
de imagine, pornind de la un bec aprins întâmplător. Din păcate, nu se mai
vorbește
suficient despre el. S-a produs ceva ce mă sperie, parcă s-a produs o ruptură
între generații.
L.L.: Care vă este cea mai dragă amintire legată
de marele regizor Dan Micu?
M.D. Avalanșe de
amintiri. Îmi aduceam aminte de atâtea momente de toate categoriile, și intime
și de
spectacol și de
trăsnăi. Am trăit o viață împreună: în cămin, pe lângă gară, cu fete...eram
tineri. La un moment dat, vreau să scriu despre toate lucrurile acestea, despre
lucrurile intime, deci nu fac teorie teatrală, nu fac exegeze de niciun fel.
Pur și simplu
felii de viață...
L.L:
Cum era Dan Micu la repetiții?
M.D. Era un vrăjitor. În prezent, nu mai găsesc
oameni de calitatea, sensibilitatea, fantezia sa. Văd oameni în general, care
aplică scheme, moduri - nu trec prin suflet, trec prin creier, cinisme de tot
felul. Tratamentul cinic al oricărei realități nu îl
pot suporta. Când eram cu Liviu Ciulei, cu Pintilie, se vărsa sufletul din
noi...
L.L: Prezența dumneavoastră în cadrul Festivalului Fest(in) pe Bulevard are o
legătură afectivă cu Dan Micu?
M.D. Sigur, mi-am
dorit lucru acesta de foarte multă vreme. Astăzi a fost doar un început. Am
venit special din Bruxelles.
L.L. Unde credeți că se îndreaptă cultura română în
capitala Europei?
M.D.: Nu se
îndreaptă. Am inițiat
acolo un centru cultural care se numește Europa România Cultural. Anual, la finalul lunii septembrie, acest
program înseamnă un calup de cultură românească și este
foarte bine cotat, nu este un teatru în sine, dar este cu foarte multe săli, cu
foarte mulți
spectatori. Am să dezvolt o secțiune teoretică de dezbatere publică
a postului cultural între România și Europa. Îmi doresc tare mult să
fac o demonstrație
pentru potențialul
multicultural deoarece cultura românească există, dar nu este exploatată
suficient. Ar fi de dorit ca România, conceptual să încerce să invadeze
cultural Europa. Asta vreau...o invazie. Avem așa multe
personalități de
mare calitate și
exotică care ar rupe occidentul, dar nu interesează pe nimeni avantajele uriașe pe
care le-am putea avea.
L.L: Pentru final, aș
dori să transmiteți publicului pasionat de artă, un mesaj,
un gând...
M.D. Dacă este vorba
despre publicul românesc, aș vrea să transmit, că în România,
într-o țară de
teatru sau de film, dacă ai succes, simți că îl deții. Deci
aici, publicul este atât de exploziv și de electric și de
comunicativ încât artistul întotdeauna este fericit. Și asta o
spun în raport cu temperamentul altor popoare. Este o diferență uriașă.
Lavinia Lazǎr – Teatrologie şi Jurnalsim
teatral, anul II
Universitatea de Arte „George Enescu”
Iaşi
Material publicat în revista
Festivalului Internaţional de Teatru -
Fest(in) pe Bulevard, al Teatrului Nottara, Bucureşti, octombrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu