marți, 31 mai 2011

Trăiască regina!


TRĂIASCĂ REGINA!


Maria Câmpean - Trăiască regina, adaptare după Aldo Nicolaj


Marţi, 24 mai, ora 18, în Sala Studio a Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi a avut loc premiera spectacolului Trăiască regina, adaptare după Aldo Nicolaj. Mai precis un recital de 30 de minute, partea practică a lucrării de disertaţie, avînd-o ca protagonistă pe masteranda în Artele spectacolului teatral – actorie, Maria Câmpean. Coordonatorul acestui proiect teatral este Conf. Univ. Mihaela Arsenescu Werner. Regia tehnică, luminile şi sunetul sunt realizate de Gheorghe Albianu.

Desigur... orice femeie şi-ar dori să fie măcar pentru o zi regină... Mai puţin, poate, regina din piesa lui Aldo Nicolaj. Și totuşi, acesta este o partitură ideală pentru ca o tînără actriţă să îşi poată arăta valenţele artistice.

Acţiunea piesei este simplă. O femeie trecută de prima tinereţe fiind prinsă într-un cerc al destinului de unde nu mai poate ieşi, prăbuşită în...... şi de praful alb al amintirilor, resemnată, trăieşte totuşi în continuare iluzia vieţii - regina propriului ei eşec. Cu un soţ decedat, care nu a iubit-o niciodată şi o fiică plecată de mult, într-o lume tulbure şi neiertătoare femeia cade ireversibil în capcana drogurilor.


Maria Câmpean - Trăiască regina, adaptare după Aldo Nicolaj


Actriţa Maria Câmpean reuşeşte, cu multă naturaleţe, să transmită multitudinea de stări prin care trece personajul afectat de consumul de stupefiante. Dezinvoltă, iraţională, melancolică, ori cuprinsă de un rîs isteric, paradigma actorului e dusă pînă la capăt. Un monolog, bine închegat, fără derapaje, abordat cu multă voinţă şi determinare.

O notă specială pentru proiecţiile video, imagini ale disperării, femei care ţipă, chipuri diforme, prinse parcă între două lumi. Efectele vizuale sunt concepute de videoartistul Setsuna, care semnează şi grafica afişului. Muzica este o pendulare între acordurile lente şi zgomotoase ale trupei Apocalyptica, o alegere potrivită, care accentuează zbuciumul personajului, contribuind totodată la creşterea tensiunii dramatice.


Maria Câmpean - Trăiască regina, adaptare după Aldo Nicolaj


De remarcat, o foarte bună utilizare a elementelor scenice, un decor simplu în nuanţe de alb şi negru peste care se suprapune ca un contra-punct, rochia roşie a protagonistei. (sic!)

Cred că după această reprezentaţie, actriţa Maria Câmpean se poate strecura cu uşurinţă prin ochiul magic al lui Orfeu, dovedind cu acest rol că are forţa şi maturitatea scenică pentru a face faţă pe viitor şi altor provocări teatrale.


Maria Câmpean - Trăiască regina, adaptare după Aldo Nicolaj


Lucian Parfene – student teatrologie, anul I



Un comentariu:

  1. Piesele erau interpretate de Apocalyptica: 3 dintre ele coveruri Metallica iar alta se numeste Hope si nu are legatura. In rest total de acord cu ce ai scris

    RăspundețiȘtergere