duminică, 19 februarie 2017

O scurta radiografie a massmediei românești ( Carmen Veronica Steiciuc

O scurta radiografie a massmediei românești





Departe de a atinge performanța unei prese de nivel european,  așa cum ne-am fi așteptat, la 27 de ani de la revoluție, as îndrăzni să spun că mass-media românească devine, tot mai mult în ultimii ani, o marionetă în mâinile puterilor politice sau ale oamenilor de afaceri. Deși este o sursă incredibilă de adrenalină, putine mai sunt mediile de informare credibile, în acest moment. Este bine, totuși, că ele supraviețuiesc și oferă informații corecte, verificate și verificabile, fără a expune ascultătorul, spectatorul sau cititorul, de fapt întreaga conștiință civică, riscului de a fi manipulată de jocul mai mult sau mai puțin decent al unor interese conexe.

Primul cuvânt care îmi vine în minte în acest moment și pe care l-aș suprapune peste situația actuală din massmedia românească este bufonerie. O bufonerie care ascunde de fapt întelesul social al unei întâmplări. Este, de asemena, un trend pe care îl observ, acela de a recurge la jocuri psihologice, care ne direcționează, prin metode persuasive, într-o anumită zonă comună, de cele mai multe ori pentru a ascunde de fapt o altă situație.

Dacă am privi și noi viața ca pe un joc, ne-am rezerva bilete în rândul întâi pentru a savura acest spectacol mediatic, ce se conturează ca un spectacol de teatru, intens colorat, totuși inimaginabil ca dimensiune și forță de manipulare.  Ca un lanț invizibil, de fapt, industria mediatică se alimentează predominant din alt mare spectacol de teatru, care este politica la nivel local, național și mondial.

Dacă mi s-ar cere să caracterizez massmedia românească, aș spune, mai întâi, că este destul de opacă,  dacă ne imaginăm transparența pe care ar fi trebuit să o aibă. Apoi abilitățile de comunicare, care lipsesc, pe alocuri, cu desăvârșire. Massmedia ar trebui să fie, mai presus de toate, un loc foarte bun de comunicare. 

Apoi aș spune că este un exces de informație care vine spre omul care, la un moment dat, simte nevoia să rupă orice legatură cu aceste medii, deseori nocive prin negativitate, pentru a putea respira. Din punctul ăsta de vedere, consider că presa româneascâ ar trebui să ne ofere mai mult oxigen, să ne încarce energetic, ceea ce nu se întâmplă, din păcate, decât într-un procent foarte mic.

Anarhia ultimelor zile, care a întins la maxim coarda presei românești, atât cea scrisă cât și cea audio-vizuală, îmi confirmă, într-un fel, că este extraordinar de greu să găsim o sursă credibilă de informație, că trebuie să investim timp pentru a naviga pe harta massmediei  românești,  dacă vrem să identificăm adevărul. Adevăr care stă, de multe ori, ascuns în spatele cuvintelor, al imaginilor, al vocilor care infuzează în mintea comunității românești o cantitate imensă de informație, nu întotdeauna din registrul real, veridic. 

Presa scrisă  poate fi un mijloc eficient de comunicare a opiniilor personale, dar și de manipulare a unui public țintă. Diversitatea opiniilor și impactul pe care îl pot avea imaginile inserate, precum și lărgirea ariei de acces a populației la informație prin variantele on-line ale presei scrise, sunt importante. Observ însă că există în presa scrisă cantități uriașe de informații care trebuie cernute, ierarhizate, prelucrate, livrate, există gazetari care dau dovadă de subiectivitate și neprofesionalism, ziariști slab pregătiți pentru munca de teren, sau certați cu limba română. Iar punctul extrem negativ al presei scrise l-aș defini prin acele tehnici de intimidare la care apelează unele cotidiane, prin atacuri agresive, pentru ca să obțină finanțare pentru publicitate; un fel de santaj  care nu ar trebui să existe în această industrie mediatică.

Dacă ne referim la audiovizual, culorile sunt chiar mai întunecate. Buletinul de știri al unui radio, începe, de obicei, cu o informație negativă, mai mult sau mai puțin, dar cu puternic impact asupra ascultătorului, informație care,  deși aparent vrea să capteze atenția acestuia, îl plasează de la început într-un spațiu de negativitate. Informația se cuibărește în mintea ascultătorului și îl locuiește o lungă perioadă de timp, de obicei până este înlocuită de o altă știre de aceeași intensitate. In cazul mijloacelor de comunicare vizuale, cum ar fi televiziunea sau internetul, buletinele de știri sunt, de asemenea, construite, într-un procent de peste 80%  într-un registru negativ. Sunt programe de televiziune care efectiv otrăvesc spectatorii și îi obligă să schimbe canalele în favoarea celor de tipul Discovery sau Animal Planet, sau pur și simplu să nu mai deschidă televizorul.

Manipularea este un pericol atroce pentru mentalul colectiv și pentru viitorul pe care tindem să-l construim privind prin prisma unor gânduri sau idei pe care le primim din zona mediatică, chiar dacă uneori tangențial. Inclin să cred că s-a înțeles greșit acea libertate a presei. Libertatea presei nu înseamnă că o putere politică sau un om de afaceri important poate să manipuleze electoratul sau să comande profilul unei știri pentru a-și urmări propriul interes.

Din  interiorul zonei culturale, pe de altă parte, lucrurile se văd într-un registru trist.  Un procent de 7 %, estimat cu maximă indulgență, așează cultura în acest moment într-o imposibilitate de a recupera  vizibilitatea pe care ar trebui să o aibă. Dacă aș alege o metaforă pentru a descrie cum este reflectată cultura în spațiul mediatic românesc, aș spune că o văd ca pe o corabie cu o încărcătură de mare preț, dar o corabie fantomă, într-o lumină difuză, purtată de valuri în furtuni nebănuite. Pentru că atât spațiul presei scrise, cât și audio-vizualul, se bucură în acest moment de o prezență  impresionantă a segmentelor politic, social și economic, mai puțin cultural.  Într-o viziune de ansamblu, aleatorie, putem spune că Dilema Veche are o oarecare audiență și este un reper de responsabilitate jurnalistică. Radio România și Radio România Cultural sunt, de asemenea, niște repere de profesionalism și bun simț. Segmentul  tabloidelor, de calitate îndoielnică, care prezintă faptul divers scandalos, destinat unui public mai puțin cultivat, dornic de bârfă, poate aduce, totuși, în prim-plan, un nume reprezentativ din lumea teatrală, de exemplu. Revistele literare sunt un segment cultural care încă mai există, dar în proporții mai puțin vizibile. Spre surprinderea mea, găsim presărate în presa glossy pagini duble despre cărți sau  interviuri cu scriitori celebri. Formula AS ne prezintă interviuri cu editori, cu actori, regizori, pictori, arhitecți. Dintre revistele elitiste aș menționa Dilema. În restul presei scrise, cultura este reflectată în funcție de profilul publicației, în spații mai mici, cum sunt cazurile cotidienelor România liberă, Gândul, Evenimentul. Numai faptul că singura  televiziune cu profil cultural este închisă, spune mult despre respectul de care se bucură zona culturală în prezent. De fapt, spune tot.

Imaginati-vă pentru un moment, cum ar fi dacă tot acest ansamblu de  mijloace și modalități tehnice ultra moderne de informare și influențare a opiniei publice ar schimba centrul de greutate de pe negativ pe pozitiv și ar pune accent, de ce nu, mai mult pe performanță,  pe calitate și profesionalism, pe partea culturală și de formare a unor opinii pertinente. Ce impact ar avea această rocadă asupra mentalului colectiv și asupra felului în care ar fi modelate generațiile viitoare. 

Singura șansă pe care o văd în acest moment, ca să ne putem continua călătoria prin cotidian cu optimism, este să încercăm să ne păstrăm spiritul lucid, să decantăm informația și să căutăm să identificăm frumosul, în toate formele lui, în această isterie mediatică ce tinde să ne transforme în ființe incolore, insipide, inodore. 

 Carmen Veronica Steiciuc 
Teatrologie - Jurnalism teatral, anul I






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu