LA TAIFAS CU ALEXANDRU SAVU

Reporter: Cine eşti dumneata domnule Alexandru Savu ?

Alexandru Savu: Un om care iubeşte oamenii şi tot ceea ce este omenesc. Un om care

respectă valorile şi se ghidează în special după cele definite de Platon încă

din Antichitate – Adevărul, Binele, Frumosul. Sunt, în primul rând, un

iubitor de Teatru, un spectator fidel şi docil, pregătit oricând să plonjeze în

imaginar şi să accepte convenţia, iar, dacă situaţia o impune, nu ezit nici să

particip activ la jocul propus de creatorii spectacolului, interacţionând, în acest

caz, cu actorii. Mă defineşte nevoia de poveste.

Alexandru Savu în Ilie - Take, Ianke şi Cadâr de V.I.Popa - Teatrul „V.I.Popa” Bârlad

Rep.: Pentru tine Alex, Teatrul este o pasiune sau o profesie ?

A.S.: Pentru mine Teatrul este o pasiune, pe care am avut şansa să o convertesc în profesie.

Rep.: Dacă este, mai întâi, pasiune, înseamnă că s-a născut în urma unei întâlniri, nu-i aşa ?

A.S.: Ai ghicit, aşa este.

Rep.: Când te-a contaminat „sindromul Teatru”, cum a fost întâlnirea cu scena şi unde ?

A.S.: A fost o dată ca niciodată şi încă mai este, un oraş, Piatra Neamţ, parcă rupt din lumea

basmului. Un oraş străjuit de trei munţii – Pietricica, Cernegura şi Cozla – şi traversat

de două cursuri de apă – râul Bistriţa şi afluentul său, pârâul Cuiejdi, care se izbesc de

poalele celor trei masive şi se rostogolesc făcând „noduri albe ca o barbă nepieptănată

de crai”. Acolo, pe când eram la grădiniţă, printr-o întâmplare fericită – într-o seară, mă

întorceam spre casă de la o rudă, împreună cu mama mea şi ne-am abătut spre clădirea

teatrului, unde sora mea asista la un spectacol, iar reprezentaţia nu se terminase încă –

am pătruns în sala de spectacole a Teatrului Tineretului şi am văzut finalul primului act

şi pe cel de al doilea al unui spectacol despre care nu-mi amintesc prea multe. Nici nu

ştiu cum se numea, însă, peste puţin timp – doi sau trei ani – când am început să

desluşesc cât de cât arta spectacolului teatral, am remarcat că printre figurile actorilor pe

care le-am reţinut este şi cea a actorului Valentin Uritescu. Acel spectacol a fost singurul

pe care l-am văzut în direct şi în care Valentin Uritescu era membru al trupei teatrului

din urbea mea natală, localitate unde am şi astăzi reşedinţa. În acea reprezentaţie alături

actorul amintit, jucau încă doi actori cunoscuţi nu numai de publicul pietrean: Mihai

Cafriţa şi Paul Chiribuţă. Evenimentele de care vorbesc s-au petreceau în primăvara

anului 1977. Începând cu stagiunea 1977-1978, am devenit un spectator fidel. Mergeam,

în mod regulat, la spectacole. Primul spectacol pe care l-am văzut integral, de care îmi

amintesc se numeşte Dragonul şi este spectacolul care reprezintă examenul de stat al

cunoscutului regizor Victor Ioan Frunză.

Alexandru Savu – Sache - Teatrul „V.I.Popa” Bârlad

Rep.: Spune-ne când ai absolvit facultatea şi unde profesezi ca actor?

A.S.: Începând cu luna martie a anului 2007, sunt actor la Teatrul „Victor Ion Popa” din

Bârlad. Am absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii de arte „George

Enescu” din Iaşi, secţia Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete, promoţia 2006,

la clasa Prof. univ. dr. Natalia Dănăilă, Lect. univ. Adi Carauleanu, Lect. univ. drd.

Raluca Bujoreanu şi Asist. univ. drd. Ciprian Huţanu. Apoi, în anul 2008, tot în cadrul

aceleiaşi instituţii de învăţământ, am absolvit Masterul. În vara aceluiaşi an am fost

admis la secţia de Regie teatru din cadrul şcolii de Teatru ieşene, iar în toamna anului

amintit am fost admis, prin concurs la Doctorat. Actualmente sunt doctorand în anul al

III-lea, avându-l conducător ştiinţific pe domnul Prof. univ. dr. Bogdan Ulmu, şi student

în ultimul an la Regie, clasa Conf. univ. drd. Ion Mircioagă şi Prep. univ. Andrei Grosu.

Rep.: Cine sunt colegii tăi şi pe unde joacă ?

A.S.: În vara lui 2006 am fost nouă absolvenţi la secţia Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete.Ceilalţi opt sunt, în ordine alfabetică: Cristian Eusebiu Bratu – fost actor al Teatrului „George Bacovia” din Bacău, la secţia de animaţie; Iulian Cristian Bulancea, Carmen Elena Ciobanu – actori la Baia Mare; Mariana Ivanov, Raluca Pintilie – actori la Teatrul „Luceafărul” din Iaşi; Claudia Nistor; Camelia Strat – actor la Baia Mare şi Alice Rodica Volbea – fost actor la secţia de animaţie a Teatrului din Bacău. La Masterat i-am avut colegi pe următorii: Călin Chirilă – actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi; Andrei Ciobanu – fost actor la Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad; Antonela Cornici – actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi Ioana Petcu – profesor de Istoria teatrului, Asist. univ. drd. Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru din cadrul Universităţii de arte „George Enescu”, Iaşi. La şcoala Doctorală sunt coleg cu Doina Carauleanu Deleanu – actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi; Călin Chirilă; Antonela Cornici şi Ioana Petcu. La Regie sunt coleg cu Vasilica Blohat – studentă, tot în ultimul an, şi la Teatrologie; Florin Caracala – absolvent al secţiei Arta actorului; Nicolae Ionescu – actor colaborator la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi profesor la Liceul „Octav Băncilă”; Octavian Jighirgiu – actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi profesor de arta actorului la Facultatea de teatru ieşeană; Petko Stoyanov şi Viorel Vârlan – actor la Teatrul „Luceafărul” din Iaşi. Pe parcursul primului an de studiu am mai avut un coleg, Gheorghe Hibovschi, care s-a retras.

Alexandru Savu în Vay - "Jocul cu...adevărul" (titlul original "Prinţesa şi porcarul") de D.Solomon, Teatrul „V.I. Popa” Bârlad

Rep.: De ce ai simţit nevoia să-i aminteşti pe toţi ?

A.S.: Pentru că am avut şi am relaţii de prietenie cu fiecare dintre ei şi nu vreau să omit pe nimeni. Aşa mi se pare onest Am fost o familie şi vom rămâne o familie unită. Iar dacă o familie este cu adevărat unită, atunci este obligatoriu ca toţi membrii ei să se aşeze în acelaşi timp la masă. Noi am fost şi vom rămâne colegi indiferent dacă ne vom mai întâlni vreo dată pe scenă sau nu.

Rep.: Situaţia aceasta este operantă şi în cazul profesorilor ?

A.S.: Da, fireşte că şi domniile lor se bucură de acelaşi tratament. Însă, cu riscul de a fi considerat inconsecvent trebuie să recunosc faptul că unii dintre domniile lor se bucură de o consideraţie aparte. Şi în cazul părinţilor mei s-a petrecut o situaţie asemănătoare – spuneam că-i iubesc pe amândoi la fel de mult, dar, în fapt, tot timpul l-am iubit mai mult pe tata. I-am mărturisit aceasta şi mamei, iar ea nu s-a supărat, sau cel puţin a evitat s-o arate.

Rep.: Prin urmare, sunt profesori pe care-i respecţi mai mult ?

A.S.: De respectat îi respect pe toţi la fel, însă, unii dintre ei sunt mai apropiaţi de sufletul

meu. În această categorie îi includ pe doamnele şi domnii profesori: Constantin Paiu,

Ştefan Oprea, Florin Faifer, Sorina Bălănescu, Natalia Dănăilă, Constantin Popa,

Dionisie Vitcu, Emil Coşeru, Bogdan Ulmu, Adi Carauleanu, Ion Mircioagă, Anca

Maria Rusu, Paula Ciochină, Rodica Arghir, Costache Gavril Siriteanu, Ovidiu Lazăr,

Mihaiela Arsenescu Werner. De asemenea, trebuie să numesc profesorii care au alcătuit

comisia de admitere la examenul susţinut în septembrie 2002: Natalia Dănăilă,

Constantin Paiu, Ruxandra Bucescu Bălăiţă, Aurelian Bălăiţă, Dana Coşeru şi Paula

Ciochină, Tatiana Ionesi.

Rep.: De ce tocmai pe membrii acelei comisii ?

A.S.: Îi respect şi îi iubesc pe toţi membrii fiecărei comisii de examinare ale examenelor de

admitere şi absolvire la care am participat, fie că am promovat, fie că nu, respectivul

examen. Însă, acel examen pe care l-am susţinut în septembrie 2002 este cel mai

important pentru mine, deoarece a reprezentat momentul în care am pătruns în lumea

selectă a Thaliei sau Melpomenei. Acel examen este pentru mine piatra de hotar a vieţii

mele în teatru.

Alexandru Savu în Gutu - "De profesie - logodnică" de James G. Reedlock, Teatrul „V.I. Popa” Bârlad

Rep.: Vorbeşti de examene promovate şi nepromovate. La ce examen faci referire ?

A.S.: Vizez un examen susţinut în 1997, tot la Facultatea de Teatru din Iaşi, secţia Arta

actorului. Din comisia de examinare a acelui examen făceau parte: Emil Coşeru,

Cornelia Gheorghiu – profesorii care luau clasa; Dionisie Vitcu, Constantin Popa,

Sergiu Tudose, Ştefan Oprea şi Florin Mircea. Examenul s-a desfăşurat la Iprochim.

Rep.: Toţi profesori pe care i-ai enumerat în categoria „apropiaţilor sufetului tău” au lucrat cu tine ?

A.S.: O parte din domniile lor mi-au fost sau îmi sunt profesori, cu ceilalţi am colaborat sau

(cazul doamnei profesoare Mihaiela Arsenescu Werner) am purtat discuţii când ne

întâlneam pe culoarele facultăţii sau la diferite evenimente teatrale – premiere,

work-shop-uri, conferinţe, susţineri de doctorate.

Rep.: Au fost , sunt şi profesori care sunt mai puţin apropiaţi de tine, sau care au un

comportament mai rece ?

A.S.: Nu cred că este cea mai fericită formulare. Am avut şi am conflite ideatice atât cu

profesorii, cât şi cu colegii. Cele mai aprige confruntări le-am avut cu Ciprian Huţanu.

Ciprian mi-a fost profesor la disciplinele de specialitate arta mânuirii păpuşii şi arta

mânuirii marionetei. Dacă a adoptat un comportament mai dur a fost pentru că a dorit să

mă determine să fiu mai riguros, mai prezent şi mai atent, adică mai viu în spatele

paravanului. Atunci când îmi era profesor nu-l prea iubeam şi încercam să-l evit, acum îi

mulţumesc. Am înţeles că de fapt îmi dorea binele, deşi tratamentul pe care ni-l aplica

nu era unul comod. Se purta la fel cu toţi. Nu ezita să ne laude atunci când înregistram

mici progrese, însă dacă greşeam ne apostrofa imediat. Punea multă pasiune, se

consuma nervos. Noi obişnuiam să spunem că Ciprian nu iartă şi nu menajează pe

nimeni, nici măcar pe sine. Tot aşa de mută pasiune punea şi doamna Luluşa (Natalia

Dănăilă).

Rep.: Au fost, sunt şi profesori, mai ales la disciplinele de specialitate, pe care i-ai simţit

sau îi simţi că te învăluie cu căldură, sunt mai îngăduitori?

A.S.: Da. Eu i-aş include în categoria „Emerich Ienei”, pentru că adoptă o metodă

asemănătoare cu cea a lui nea Imi. Adică, te determină să laşi privirea în pământ, fără

să ridice tonul. Fac referire aici la doi „lorzi”: profesorul meu de arta actorului – Adi

Carauleanu – şi profesorul de arta regizorului de teatru – Ion Mircioagă.

Rep.: Ai avut sau ai modele în profesie ?

A.S.: Da. În rândul actorilor: Gheorghe Storin, Tony Bulandra, Ion Manu, George Vraca,

Constantin Nottara – pe care nu i-am văzut jucând, dar am citit despre ei şi am ascultat

relatările altora; Grigore Vasiliu Birlic, Ştefan Ciubotăraşu, George Constantin, Ştefan

Iordache, Amza Pelea, Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Marin

Moraru, Alexandru Giugaru, George Calboreanu, Marcel Iureş, Valer Delacheza, George Cozorici, Octavian Cotescu. De asemenea, mi-au plăcut şi marile doamne ale teatrului românesc: Lucia Sturza Bulandra – cu o menţiune pentru devotamentul managerului şi iscusinţa de a descoperii talente, Dina şi Tanţi Cocea, Silvia Dumitrescu Timică, Silvia Ghelan, Leopoldina Bălănuţă, Maiana Mihuţ. Dintre actorii străini: Lorance Olivier, Peter O’Tool, Al Pacino. În categoria regizorilor: Moni Ghelerter, Alexandru Finţi, Ion Şahighian, Ion Sava, Ion Maican, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Andrei Şerban, Radu Penciulescu, David Esrig, Aureliu Manea, Vlad Mugur, Mihai Mănuţiu, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, Alexandru Ducu Darie, Silviu Purcărete şi Cătălina Buzoianu. Dintre regizorii străini: Peter Brook, Giorgio Streler, Lev Dodin, Jerzy Grotowski, Mişa Cehov. Şi pentru că tot vorbeam de idoli şi mentori se impune să-i amintesc pe doi buni prieteni – Costică Ghenescu şi Radu Claudiu Sandu – absolvent al secţiei de arta actorului de păpuşi şi marionete a Facultăţii ieşene, promoţia 2000.

Alexandru Savu în Xenios - "Arma secretă a lui Arhimede" de Dumitru Solomon, Teatrul „V.I. Popa” Bârlad

Rep.: Cum te împaci cu şefii ?

A.S.: ??!!!

Rep.: Cu directorul şi cei din conducerea teatrului unde eşti angajat ?

A.S.: Nu accept ideea de „şef”. Cuvântul în sine îmi repugnă. Cu directorul Teatrului „Victor

Ion Popa” din Bârlad, Marcel Anghel am o relaţie de colegialitate, doar suntem actori.

Singura persoană în faţa căreia accept un anume soi de subordonare este regizorul, care

îmi este, totodată, un colaborator apropiat. Ascult pe oricine are idei valide, dar îm rezerv libertatea de a crea. Am optat pentru actorie şi regie pentru că detest relaţiile specifice sistemului funcţionăresc.

Rep.: Ce alte pasiuni mai ai ?

A.S.: Îmi place poezia, filosofia, fotbalul – sunt suporter al Universităţii Craiova şi al

naţionalei Braziliei. Îmi plac motocicletele şi maşinile. Îmi plac femeile, doar v-am

mărturisit că-mi place frumosul, de ce nu şi…frumoasele.

Rep.: Care sunt calităţile tale ?

A.S.: Despre calităţi ar fi bine să vorbească cei care mă cunosc. Eu cred că mă caracterizează

perseverenţa.

Rep.: Ce defecte ai ?

A.S.: Sunt lipsit de rigoare, uneori şi de răbdare, prea încet, stângaci, foarte emotiv, orgolios.

Rep.: Care este cuvântul ce te caracterizează ?

A.S.: Agitaţie şi dezordine.

Rep.: Ar mai fi ceva de adăugat ?

A.S.: Nu cred. Restul e…tăcere.

Rep.: Tăcere hamletiană ?

A.S.: Da.

Rep.: Mulţumesc.

A.S.: Eu îţi mulţumesc şi mulţumesc, în primul rând, partenerilor şi publicului.

Interviu realizat de Grigore Manea şi Petru Fodor

– studenţi teatrologie anul III

Un „an” frumos – Anul III Actorie

Un „an” frumos – Anul III Actorie

clasa Lector univ. dr. Octavian Jighirgiu

„Concert pentru pian şi alcov”, după A. Schnitzler şi G. Feydeau

regia: Octavian Jighirgiu

dansuri: Ligia Delia Grozdan

distribuţia: Diana Roman, Mirela Nistor, Alex Marin, Bianca Buhă, Alin Popovici, Andreea Stafie, Adi Iacov, Oana Miron, Florin Caracala, Cristina Florea, Sergiu Moraru, Clement Arnăutu, Tom Moraru, Andreea Diac, Alexandra Todosia

În teatrele din România, de Schnitzler se ştie mai mult din auzite. Numele său e legat în special de scandalurile iscate de unele texte ale sale, dintre care cel mai cunoscut este „Reigen”. În ultimul deceniu, doar Felix Alexa a părut interesat de dramaturgul vienez, pe care l-a montat într-o adaptare cu titlul „Hora iubirilor”. Iată, însă, că, recent, la Sala Studio a Universităţii de Arte „George Enescu”, Schnitzler a revenit în atenţie. „Concert pentru pian şi alcov”, aşa a numit Octavian Jighirgiu scenariul pe care l-a propus studenţilor săi din Anul III Actorie. Un foarte reuşit melanj textual între Schnitzler şi Feydeau, transpus spectacologic într-o notă de senzualitate rafinată ce se instituie, subtil, ca supratemă. În fapt, conflictul dramatic, moartea suspectă a unei dame de companie dintre „fetele lui Madame Odilon”, devine simplu pretext pentru câteva ipostazieri artistice ale actului erotic, consumat între exponenţi de pe diferite paliere ale societăţii (artişti, conţi, soldaţi, soţi) şi vânzătoarele de plăceri educate de fostul „înger vienez” în spiritul unei perfide şi maculate ştiinţe a iubirii carnale.

Concert pentru pian şi alcov – anul III actorie

Regizorul şi profesorul Octavian Jighirgiu rezolvă, cu eleganţa-i specifică, scenele „scandaloase” prin muzică, mai exact prin felurite variaţiuni ale tangoului, speculând din plin senzualitatea adâncă a dansului şi a soundului cu pricina. Un merit decisiv îl are la acest capitol Ligia Delia Grozdan, responsabila cu dansurile a reprezentaţiei în discuţie, care a reuşit să imprime trupei nu doar mişcările, ci, cel mai important, atitudinea. De altfel, ritmul foarte bun al spectacolului se datorează, în bună măsură, ireproşabilei îmbinări dintre momentele dansate şi cele rostite, într-o simfonicitate mişcare-cuvânt de impact la nivelul publicului. Reţinem apoi imaginile scenice cu o mare încărcătură metaforică (bunăoară, scena în care toată lumea scrie – pe trupuri, pe pereţi pe hârtie), şiretlicurile de convenţionalism asumat (cuierul uman, oglinda umană etc.), configurarea unei atmosfere apăsătoare prin buna utilizare a eclerajului. Mai puţin pertinente intrările fantomei, degrevate parcă de metafizic şi fără efecte notabile în planul receptării. La fel, pe final, o senzaţie de fărâmiţare excesivă a scenelor şi impresia de prea-multă muzică.

Concert pentru pian şi alcov – anul III actorie

Buna funcţionare a echipei

Fără îndoială, putem vorbi deja despre câţiva actori în trupa studenţilor anului III. Aş vrea să remarc aici câteva evoluţii valabile, cred eu, pe scena oricărui teatru profesionist. Mai întâi, Diana Roman (Madame Odilon), aflată în vizibil progres faţă de rolul făcut pe scena Naţionalului ieşean în „Made in Est”, surprinzătoare prin controlul ferm al mijloacelor de expresie şi reuşind să livreze un personaj complex, seducător din toate punctele de vedere. Pluteşte dezinvolt între malefic şi diafan, subliniază pertinent graţia unei mâini oferite spre a fi sărutată şi ferocitatea patroanei de bordel „respectabil” (scena instrucţiei fetelor este de neuitat). Madame Odilon este, într-o singură expresie, o odioasă seducătoare. Reţin, apoi, compoziţia făcută de Tom Moraru, în al său Poche. Pe Tom îl remarcasem încă din spectacolul lui Radu Ghilaş de la Ateneu, „În container”, reluat ulterior pe scena Naţionalului ieşean. Din postura de regizor, Octavian Jighirgiu foloseşte corect entuziasmul scenic şi pofta de joc a interpretului lui Poche. Rol deloc facil, pentru că reprezintă contrapunctul detensionant al montării, doza de destindere care i se acordă spectatorului pe parcursul celor două ore de tangou, crimă şi erotism. E adevărat, Poche e construit unilateral, prin prisma nebuniei inofensive şi amuzante, deşi ar fi fost interesant de insistat şi asupra seriozităţii grave din inima nebuniei. În fond, Poche e singurul care stabileşte conexiuni cu metafizicul; el vede fantoma, discută cu ea, este un vizionar.

Diana Roman în Concert pentru pian şi alcov

Un alt rol bine construit este cel al Contelui. Sergiu Moraru (şi el jucând în spectacolul lui Ghilaş, dar şi făcând acea reuşită schiţă de Hamlet din „Uciderea lui Gonzago”) e un actor de atitudine (în scenele dansate este, în opinia subsemnatului, cel mai percutant, tocmai prin intensitatea atitudinală), pe care se poate conta mai ales în zonele de înalt dramatism. În celelalte partituri, se achită bine de sarcini Mirela Nistor (Femeia de stradă), Florin Caracala (Artistul), Bianca Buha (Fata în casă), Oana Miron (Grizeta), Alex Marin (Soldatul), Alin Popovici (Tânărul), Andreea Stafie (Doamna), Adi Iacov (Soţul), Cristina Florea (Actriţa), Andreea Diac (Fantoma), Clement Arnăutu (Poliţistul). În fine, o Voce a morţii ne-a oferit-o studenta anului 3 canto Alexandra Todosia.

Concert pentru pian şi alcov – anul III actorie

Ca impresie generală asupra jocului actoricesc se poate consemna buna funcţionare a echipei. E un „an” frumos, legat, cu actori capabili să acopere o diversitate de caractere. Pun pe seama apropierii licenţei micile semne de oboseală/ blazare pe care le-am sesizat în unele cazuri, şi, desigur, pe seama emoţiei, unele crispări de mişcare sau vorbire.

Concluzionând, să fie într-un ceas bun şi să fie multă baftă pe mai departe!

Călin CIOBOTARI – student teatrologie anul II

Fotografii Grigore Manea şi Petruş Fodor – studenţi teatrologie anul II

Interviu cu masteranda Andreea Boboc

Andreea Boboc – masterandă Artele spectacolului teatral - actorie, anul II

“În general, mi-ar plăcea să fac ceva practic şi creativ în acelaşi timp, ceva care să folosească şi să bucure oamenii”

De ce din atâtea meserii posibile aţi ales să deveniţi actriţă ?

Mereu am simţit că am ceva de dăruit şi că am o energie pe care trebuie s-o canalizez într-o direcţie creativă şi pozitivă. În clasa a IX - a profesoara de engleză ne-a propus mie şi colegilor să facem parte din trupa de teatru a liceului. A fost o experienţă inedită, care mi-a deschis un univers nou în care m-am regăsit foarte mult, şi pentru că e o meserie care te provoacă şi te obligă mereu la evoluţie şi cunoaştere.

De ce aţi ales să urmaţi cursurile Universităţii de Arte « G. Enescu » din Iaşi şi nu v-aţi îndreptat spre Bucureşti, de exemplu ?

M-am îndreptat şi spre Bucureşti şi spre Târgul Mureş. Din păcate, la Bucureşti am ajuns până la ultima probă, pe care am picat-o. Dupa aceea a trebuit să aleg între Bucureşti şi Târgul Mureş, iar la sfatul profesorului care m-a pregătit pentru admitere, Doru Aftanasiu, am rămas la Iaşi. Şi nu îmi pare rău, pentru că ulterior am făcut o comparaţie între facultăţile de teatru din ţară şi mi-am dat seama că nu aş fi învăţat mai multe în alte părţi, ci doar aş fi avut mai multe oportunităţi, şi aici mă refer la Bucureşti. Între timp mi-am dat seama că sunt lispuri şi defecte în toate facultăţile de teatru din ţară.

Care a fost profesorul care v-a călăuzit cel mai mult în perioada facultăţii şi cum v-a format profesional ?

Pot să spun că profesorul care m-a ajutat mult în facultate a fost Doru Aftanasiu. Am făcut parte din prima sa generaţie de studenţi. În anul I ne-a ajutat mult în ceea ce priveşte improvizaţia, iar în următorii doi ani am lucrat mult pe actorie. S-a implicat foarte mult şi foarte personal în formarea noastră, în special a celor care au avut încredere în el. Am mai avut de învăţat multe de la regizorii cu care am colaborat în timpul facultăţii, în special de la Radu Apostol, un regizor şi un om minunat.

Andreea Boboc şi Cosmin Maxim în With a little help from my friends de Maria Manolescu

regia Radu Apostol

Când aţi început colaborarea cu Teatrul Naţional din Iaşi şi în câte spectacole aţi jucat până acum ?

Am colaborat cu Teatrul Naţional din Iaşi începând cu anul I, când am făcut figuraţie în spectacolul Pădurea în regia lui Andrei Andreev. Acolo eram în jur de opt studenţi în figuraţie şi îmi amintesc că stăteam toţi cu urechile ciulite la domnul Andreev şi la actori, ca să “furăm” meserie. Am avut mare noroc de profesorul nostru de la clasă, domnul Emil Coşeru, care ne-a încurajat încă din anul I să colaborăm cu instituţiile de teatru din Iaşi. Apoi a urmat Harap Alb, spectacolul de la clasă, regizat de domnul Emil Coşeru şi de doamna Dana Coşeru. În anul II am colaborat cu Radu Apostol la spectacolul With a little help from my friends, textul aparţinându-i Mariei Manolescu. A fost o experienţă minunată, din care am învăţat foarte mult şi în acelaşi timp m-a ajutat incredibil de mult să evoluez din punct de vedere artistic. Au mai urmat apoi figuraţii în mai multe spectacole la Teatrul Naţional şi rolul din spectacolul Romania!Te pup în regia lui David Schwartz, pe textul lui Bogdan Georgescu.

Andreea Boboc, Georgeta Burdujan şi Teo Corban în România! Te pup de Bogdan Georgescu

Aţi colaborat şi cu alte teatre ?

Da, am avut norocul de a colabora încă din anul I cu Ateneul Tataraşi în câteva spectacole, iar la sfârşitul anului III am jucat în Re:re:re Hamlet de Maria Manolescu la teatrul Bulandra, spectacol regizat tot de Radu Apostol pentru proiectul “Blog the theatre”. De asemenea am mai colaborat şi cu teatrul Metropolis la spectacolul Femeia din trecut de Roland Schimmelpfennig în regia lui Cristian Popescu. Am învăţat foarte multe şi din aceste experienţe. Cred că este foarte important să colaborezi cu teatre din alte oraşe, asta îţi extinde aria de cunoaştere şi înţelegere.

Cu ce actori, actriţe ai Teatrului Naţional v-aţi dori să colaboraţi în proiectele viitoare şi de ce ?

Voi juca în spectacolul pe care îl va monta domnul Mănuţiu la Teatrul Naţional. Acolo va fi o distribuţie destul de numeroasă care îi cuprinde şi pe profesorii mei din facultate. E prima oară când voi juca alături de ei, lucru care mă emoţionează şi mă motivează în acelaşi timp. Am colaborat foarte bine cu doamna Georgeta Burdujan, cu domnul Teo Corban şi cu Cosmin Maxim. Aş juca bucuroasă alături de ei şi în alte spectacole. Mi-aş dori foarte mult să joc alături de doamna Mihaela Arsenescu.

V-ar plăcea să faceţi şi film ?

Da, mi-ar plăcea foarte mult, însă nu mă simt pregătită încă. Simt că încă nu sunt stăpână pe mine pe scenă şi am mult de muncit în acest sens, mai am nevoie de timp. Am jucat în câteva scurt-metraje, un videoclip…...Dacă într-o zi, mai încolo, voi avea şansa să joc într-un film, m-aş bucura tare mult.

Dacă ar fi să vă alegeţi şi o altă profesie, care ar fi aceea?

Mi-ar fi plăcut mult să fiu chirurg, dacă nu aş fi întâlnit actoria. În general, mi-ar plăcea să fac ceva practic şi creativ în acelaşi timp, ceva care să folosească şi să bucure oamenii. În niciun caz n-aş putea lucra într-o corporaţie. Mi-ar plăcea mult să cânt, dar nu am datele necesare pentru asta.

Interviu realizat de Maria Elena Lazăr – studentă teatrologie anul II

Masteranda Tamara Constantinescu - Ce formidabila harababura... verbala!

Actriţa gălăţeană Tamara Constantinescu a susţinut un atelier teatral, transpunând scenic un colaj de texte după Eugène Ionesco

Mary din Cântăreaţa Cheală

Actriţa Tamara Constantinescu, masterandă în Artele spectacolului teatral – actorie, anul II, la Universitatea de Arte "George Enescu", a susţinut în Sala Studio a universităţii, un atelier teatral cu titlul Ce formidabilă harababură... verbală !, în fapt, un one woman show pe un colaj de texte adaptate după Eugène Ionesco, menit, pe de o parte, a readuce în atenţie un dramaturg pe cât de discutat, pe atât de puţin jucat în România, pe de alta parte de a oferi o mostră de autentic joc actoricesc.

De la text la spectacol...

Beneficiind de o îndrumare semnată Emil Coşeru, conducătorul de proiect, fragmentele (din Elegii pentru fiinţe mici, Cântăreaţa cheală, Jacques sau Supunerea, Lecţia, Ce formidabilă încurcătură !) au devoalat o actriţă cultă, puternică, sigură pe sine, capabilă a privi altfel sensurile literei scrise, fie apelând la metafore scenice reuşite, fie mizând pe o rostire particularizantă, ce persistă la nivelul conştiinţei receptorului şi după ce spectacolul s-a sfârşit. Cu certe abilitaţi la nivel de compoziţie, actriţa gălăţeană a jonglat cu personaje şi stări, umanizând celebrul absurd ionescian, traducându-l într-o seducătoare "logică a non-sensului", păstrând spiritul dramaturgului, însă, în acelaşi timp, prin personalizări subtile, punându-şi amprenta creativă şi nuanţând apăsat drumul de la text la spectacol. Profesorul din "Lecţia" devine de gen feminin, pulsiunile erotice sunt exprimate prin metafora tangoului, rostirea live este dublată mereu de un background al înregistrării, ce funcţionează fie ca ecou, fie ca "vorbire" difuză a subconştientului. Ludicul primează, chiar şi când gravitatea cuvântului, polisemantismul său ţese geografii ale seriozităţii. Jocul actoricesc se desfăşoară într-un decor tipic ionescian, alcătuit din scaune, indicând, în esenţă, prin investirea lor cu rolul de fotolii de tren, un fel de paradoxală staticitate mobilă, într-o filosofie dialectală a permanenţei şi devenirii, sugestie a drumului spre indefinibil, poate spre Infern, poate spre sine.

Doamna din Ce formidabilă încurcătură !

Un rol important îl are eclerajul, alternanţa luminilor şi cromatica lor evidenţiind (incomplet, pe alocuri) contururi ale personajelor aflate într-o continuă mişcare. Asta în condiţiile în care unul dintre atuurile incontestabile ale Tamarei este excelenta pregătire fizică, semn evident că talentul se cere mereu dublat de muncă, de efort fizic.

Bătrâna din Ce formidabilă încurcătură !

Concluzionând, Ce formidabilă harababură... verbală ! îşi depăşeşte condiţia de "atelier teatral", devenind spectacol exemplificator pentru ceea ce înseamnă abordare de text şi execuţie actoricească.

Călin Ciobotari – student teatrologie anul II