miercuri, 28 noiembrie 2012

Un bărbat și... cam multe femei...


Un bărbat și... cam multe femei...


Adaptare după piesa ”Un bărbat și mai multe femei” de Leonid Zorin




Adaptarea și regia: Bogdan Ulmu.
Asistenţă de regie: Erica Moldovan
Ilustraţie muzicală: Geo Şfaițer
Distribuţia: Aurelian Bălăiță, Laura Bilic, Erica Moldovan şi Roxana Durneac
Locația: Ateneu Tătărași, Iași (Premiera - noiembrie 2012)



       
    ”Între o femeie și un bărbat există o singură cale de comunicare : Lupta!” . Sub auspiciul acestei fraze stă întreaga montare a lui Bogdan Ulmu.
    Nu e un spectacol sofisticat...  nici nu trebuie. Important este mesajul, umorul care vine către spectator precum un tren accelerat care are ca singură destinație, stația ”Sanatoriul Trandafirul Sudului!”. Piesa pune o problemă importantă – fericirea.
    Sătul și plictisit de viața sa previzibilă și repetitivă, Arkadi își dorește un scurt concediu pentru a putea să se regăsească. Cu mare greutate, face rost de un bilet într-o stațiune undeva, la Ialta. Ajuns acolo, întilnește o poeta, pe Marina Istomina. Între cei doi pare a se înfiripa ceva însă totul nu este decît o idilă platonică. Întors acasă Arkadi descoperă că femeile din jurul său sînt schimbate. Poeziile publicate într-un jurnal literar de Istomina îl incriminează și proiectează asupra doamnelor din jurul său o aură de  mare crai. Mai mult, tot ele îi vor schimba carcaterul, făcîndu-l dintr-un timid și ipohondru, într-un seducător sigur pe el.


    Dialogurilor sunt cele care dinamizează acțiunea și nu invers. Decor minimalist, dar care completeză foarte bine scena. În piesă, femeile sunt cele puternice. Eroul pare a fi un personaj dezordonat și pierdut printre atîtea femei, lumea învîrtindu-se năucitor de repede în jurul său. Însă rolul bărbatului este de departe, cel mai greu. Atît prin durată – Aurelian Bălăiță nu părăsește scena timp de 80 de minute - cît și prin complexitatea sa. La urma urmei, nu e ușor să faci față mai  multor femei... în cazul nostru, două:  Erica Moldovan și Laura Bilic - care malițios și cameleonic interpretează mai multe tipologii feminine. Roxana Durneac are și ea cîteva mici roluri, introduse de regizor. Un spectacol sugestiv prin dinamica cromatică a caracterelor femine. E asemenea uni balet rusesc, o răfuială „est-etică” care se dă între un bărbat și... cam multe femei...
    Spectacolul este unul curat, neupgradat forțat, vulgaritatea, agresivitatea, sexualitatea exagerată - momente atît de mult căutate astăzi de regizorii mai tineri - lipsește. Nici nu-i văd rostul... Amprenta regizorală a lui Bogdan Ulmu dovedește încă odată că umorul și bunul simț pot merge foarte bine împreună. Se poate așadar face un spectacol mare și fără a forța limitele. Ingredientele sunt arhicunoscute: măsura, umorul și tristeţea! 


    Piesa pune la încercare calitățile actoricești ale tuturor protagoniștilor, momentul excepțional al dansului din tavernă între Arkadi și Istomina fiind unul dintre ele. Alternanța rolurilor interpretate cu mult profesionalism de Laura Bilic și Erica Moldovan  e cea care dă ritm, spectacolului. Aurelian Bălăiță duce un rol complex, de anduranță unde nu ai voie să greșești! E asemenea unui dirijor - pe lîngă ”lupta sa” cu femeile are și sarcina povestitorului, esențială cred eu, în legarea scenelor.
    Și cum în toate există un echilibru, am să-mi  închei aceste gînduri cu un mic dialog din finalul montării: ”Acum cunosc femeile”... spune pe un ton dezamăgit Arkadi...  ”Nimeni nu e ca tine...”  ”Însă tu, Arkadi, ești naiv ca toți bărbații” - îi răspunde, sec, nevasta.
Așa să fie, oare? ...

Lucian Parfene – Teatrologie (Jurnalism teatral), anul III

                       

vineri, 2 noiembrie 2012

O Rosalindă contemporană




          O Rosalindă contemporană 

                 Claudia Chiraș






Interviu cu tânăra câştigătoare a Premiului publicului ”Pentru cea mai bună actriță”, la  Gala Tânărului Actor ”HOP”, Mangalia, 2012. Claudia Chiraș este absolventă a  clasei de actorie  prof. univ. dr. Mihaela Arsenescu Werner, asistent dr. Doru Aftanasiu. Din palmaresul tinerei masterande mai fac parte și: Premiul pentru interpretare pentru rolul Clarice din piesa ”Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, Festivalul ”Lyceum”, Botoșani 2007, Premiul pentru cea mai bună interpretare în rol feminin secundar pentru rolul Divei din piesa ”Paparazzi” de Matei Vișniec, Festivalul ”Lyceum”, Botoșani 2008, Premiul I, Concursul de recitări ”Podul de cuvinte”, Botoșani 2009 precum și Premiul pentru cea mai bună interpretare în rol feminin secundar în rolul Ilse din piesa ”Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind, Ateneul Tătărași, Iași 2010.


Lucian Parfene: Gala Hop este cel mai important concurs pentru tinerii actori. Cât de mult  contează acest premiu  pentru tine și cât de mult pentru altii? Cei din umbra ta, profesori colegi...  Este obligatoriu să treci ”hopul” sau e doar un concurs ca oricare altul?

Claudia Chiraș: Având în vedere că abia am absolvit facultatea, premiul de la un festival național de această anvergură m-a ajutat să capăt încredere în forțele proprii și să mă mobilizez în așa fel încât să evoluez din ce în ce mai mult. Bineînțeles că în spatele acestui premiu se află câțiva ani de muncă în facultate, alături de niște profesori deosebiți și de niște colegi care m-au ajutat. Mulțumiri speciale aș vrea să adresez profesorilor mei Mihaela Arsenescu Werner și Doru Aftanasiu, care ne-au împărtășit din tainele actoriei. Gala Hop nu este un concurs ca oricare altul, mai ales că se desfășoară la acest nivel și că acolo vin oameni destul de importanți din industria teatrală, cu care noi, ca proaspeți absolvenți, putem lua contact. Mai mult decât atât, putem cunoaște studenți de la alte universități din țară și astfel putem face schimb de opinii și experiență. De asemenea, putem plasa o marjă de eroare deasupra valorii noastre ca actori.

Premiul publicului este uneori considerat mai important decât cel al juriului, lucru acesta spune mult despre capacitatea ta de a empatiza, de a convinge ca ești acel personaj care evoluează pe scenă. Te-a ajutat textul, reacția publicul a fost o surpriză sau rolul s-a potrivit ca o mănușă pentru tine?

E adevărat că m-am simțit deosebit atunci când am aflat că cei mai mulți dintre cei din public mi-au oferit cele mai mari note, pentru că, ce e mai important pentru actor decât feed-back-ul pe care îl primește de la publicul său? M-am regăsit în text și pot spune că, în primul rând, am empatizat eu cu personajul, pentru a-l putea transpune în așa fel încât să transmit și publicului povestea acestuia.

Te așteptai să câștigi un premiu atât de râvnit la Gala Hop? Cum ți s-a părut concurența?

A fost o competiție destul de strânsă, dar cred că e nevoie de mult mai mult muncă pentru ca noi, absolvenții, să ajungem la un anumit nivel. Fiecare dintre noi am sperat la un premiu atunci când ne-am hotărât să participăm, și a fost într-adevăr o surpriză pentru mine să obțin premiul publicului pentru cea mai bună actriță, ca proaspătă absolventă și chiar din primul an în care am participat la Gala tânărului Actor.

Ai câștigat premiul pentru popularitate al publicului cu rolul cu interpretarea din ”Cum va place” de William Shakespeare, ai ales tu acest rol sau ți-a fost sugerat de profesorii de la Facultatea din Iași (UAGE)?




Rolul Rosalindei a fost unul dintre rolurile pe care le-am interpretat în anul II de facultate, la modulul Shakespeare și mi-a rămas întipărit în memorie, mai ales că a fost singurul rol de travesti pe care l-am jucat vreodată, de aceea am ales un moment din ”Cum vă place”, interpretând o ”Rosalindă contemporană”.

Știu că te-ai format la Iași dar ești din Botoșani, un oraș important pentru teatrul românesc. Ai de gând să continui în orașul natal, în Iași sau țintești mai departe? E Bucureștiul miza supremă pentru un tânăr actor?

Botoșaniul e un oraș activ din punct de vedere cultural și sunt mândră că am plecat de acolo, dar, bineînțeles că visez să ajung pe scenele mari ale țării așa că Iașiul și Bucureștiul sunt două dintre alegerile mele. Nu mă feresc nici de a pleca dincolo de granițele țării, dar mai e destul de multă muncă până atunci.

Un premiu obligă la mai mult. Cui datorezi faptul că acum, iată, deși te afli la început de drum, ești o actriță adevărată care a demonstrat că are ceva de spus pe mai departe?

Obligă la mai mult, de aceea nu mă opresc din a învăța în fiecare zi câte ceva pentru a ajunge la un nivel cât mai înalt. Dumnezeu mi-a oferit un dar, familia m-a ajutat să mi-l descopăr, iar profesorii m-au ajutat să mi-l cultiv. Tuturor acestora le dedic toate lucrurile pozitive pe care le voi realiza pe viitor, în acest domeniu și nu numai.

Și în final, dacă Teatrul ar fi un tânăr chipeș și cu ochi albaștri cum l-ai seduce? Cu ce roluri?

Nu știu în ce fel ar flirta Ofelia, dar mi-ar plăcea foarte mult să descopăr acest lucru, ajutată fiind de un regizor de renume din țară. De asemenea mi-ar plăcea să încerc câteva roluri din operele lui Cehov și câteva din musicaluri, mai ales că îmi place să cochetez și cu muzica. Dar sunt în perioada în care învăț să iubesc fiecare rol și fiecare oportunitate care mi se oferă de a performa.


   Lucian Parfene – student Teatrologie, Jurnalism teatral, anul III

luni, 25 iunie 2012

Camera miresei - anul III - Arta actorului








Mireasa, mama, sora, prietenele, precum şi alte femei rude ale mirelui se adună în "camera miresei", a unui palat pentru înregistrarea căsătoriei (aşa cum se obişnuieşte în Rusia). Dar nimeni nu ştie unde este mirele. Până la sosirea sa, însǎ, „jocul” se dezvoltă ca într-un carusel nebun. Aceasta este, pe scurt, povestea spusǎ de cunoscutul autor rus Valentin Krasnogorov, în comedia dramaticǎ Camera miresei.
Închipuiţi-vǎ deci o fotografie de familie!
În picioare, prima care se zǎreşte este Ea, mireasa. Interpretat de Claudia Chiraş, personajul dobândeste haz, dar şi tristeţe. Ea susţine cǎ viitoarea mireasǎ nu este cuceritoare doar datoritǎ unei frumuseţi fizice, unei dezinvolturi de om mulţumit, ci este cuceritoare prin frumuseţea ce ajunge pe chip din miezul sufletului, prin stinghereala în mişcǎri care-i dezvǎluie modestia şi bunul simţ, prin puterea de a iubi fǎrǎ ascunzişuri şi pânǎ la sfârşit. A doua este femeia-soacrǎ, mama de bǎiat care-şi închipuie cǎ stǎpânind forma (banul) poate avea şi conţinutul: o interpreteazǎ Marta Botezat care, în acest rol, a demonstrat cǎ poate ridica o cortinǎ personalǎ pentru un spectacol comic, ridicol însǎ şi chinuit, al unei biete conştiinţe (dacǎ ea într-adevǎr existǎ?!) de om. A treia este femeia slabǎ, învinsǎ şi umilitǎ de viaţǎ, pedagog şi vǎduvǎ sǎracǎ, mama fetei ce urmeazǎ sǎ se mǎrite, care însǎ mai investeşte nǎdejdi într-o armǎ secretǎ: moda sa cea veche. Cu toate acestea, personajul jucat de Alexandra Popa dobândeşte discreţie şi pregnanţǎ, stil şi, într-un fel, caldurǎ.







În rândul al doilea al fotografiei, prima este Vera, femeia foarte... femeie, foarte fatalǎ şi foarte spectacol, iar în interpretarea Liviei Trif, personajul capǎtǎ nerv, scânteiere, viaţǎ şi, prin indiferenţǎ, „moarte” încǎ din timpul vieţii. A doua este Ala, chip foarte tânǎr şi personaj care prin jocul actoricesc al Roxanei Caraiman dobândeşte lascivitate, „vino-ncoace”, cinism, autocinism şi chiar o luminiţǎ: pâlpâirile sincere şi nedumerite ale bucuriei ascunse unei femei moderne în faţa albului imaculat al unei rochii de mireasǎ. Următoarea la rând este Sveta (în ambele interpretǎri ale studentelor Alexandra Bandac şi Roxana Durneac), stând într-o parte, de una singurǎ, seninǎ şi completând imaginea acestei viitoare familii prin forţa fǎrǎ conştiinţǎ şi fǎrǎ educaţie a personajului sǎu. Ea este în scenǎ, o vedem, chiar ne şocheazǎ unele gesturi,  dar o uitǎm repede; ni se strecoarǎ în subsidiar, dar fǎrǎ sǎ fim neapǎrat conştienţi de asta; e poate personajul cel mai concret – întruparea spiritului rebel într-o tânǎrǎ de numai! clasa a IX-a – şi totuşi masivǎ şi colţuroasǎ, ca un sentiment de spaimǎ pe care nu-l înţelegem.







Apoi, o altǎ tipologie: Ana Maria Moroşanu susţinea cǎ, în sufletul „fetei bǎtrâne” pe care o interpreta, încǎ existǎ o femeie tânǎrǎ şi sensibilǎ, o fatǎ care sperǎ şi viseazǎ. Şi, ca sǎ-şi susţinǎ teza, s-a lǎsat urâţitǎ, ponositǎ, purtându-se în aşa fel, încât chiar amgeşte convingǎtor, cǎ nu-i o tânǎrǎ studentǎ, ci o femeie aflatǎ la a doua jumǎtate a vieţii sale, iar o astfel de metamorfozǎ ar trebui realizatǎ nu doar prin machiaj, ci, mai ales, cu talent.
Actriţele încă studente - meritǎ toate a fi aplaudate, mai ales pentru dăruire, chiar dacă în unele momente nu ating, în întregime, înǎlţimea pretenţiilor rolurilor.
Societatea actualǎ se cufundǎ din ce în ce mai mult cu o criza a relaţiilor (de orice fel!), a comunicǎrii adevǎrate între parteneri. Aşadar, acest spectacol vorbeşte despre fericire sau absenţa ei: oamenii ajungând sǎ fie fericiţi doar când îşi cumpǎrǎ o casǎ, o maşinǎ,  când câştigǎ la loterie, când se cǎsǎtoresc, când obţin un nou job. Ce sǎrǎcie emoţionalǎ! Fericirea este o stare mentalǎ care se antreneazǎ prin optimism şi voie bunǎ, aşa cum ne reaminteşte şi Valentin Krasnogorov. Sǎ pictǎm în culori vesele personajele şi întâmplǎrile din viaţa noastrǎ. Sǎ luǎm în mânǎ culorile încrederii, curajului şi sǎ ne transformaǎm viaţa într-o operǎ de artǎ. Dacǎ pensula e la noi în mânǎ înseamnǎ cǎ noi suntem autorii propriei opere de artǎ.

Caterina Ursu –  anul I Teatrologie-Jurnalism teatral





sâmbătă, 12 mai 2012

Iisus, fiul omului





Iisus, fiul omului
                                                                    de Kahlil Gibran

Regia - actorul  francez  de origine  română - Julian Negulesco


CRONICĂ DE REPETIȚIE..…ÎN IMAGINI !




Bogdan Pălie – regie anul II, Baraba

























Sabina Mitrea - actorie păpuşi  anul II, Iftah din Cezarea






















Alexandra Gâtlan – actorie anul I, Maria Magdalena, treizeci de ani mai târziu

Diana Voion - actorie anul II, Un filozof

Iulian Lungu – actorie păpuşi anul I, Petru

Gelu Zaharia – actor, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iaşi, Claudius, o santinelă romană


Aurelia Răducan – actorie păpuşi anul I, Suzana din Nazaret







Tamara Constantinescu – drd. actriță Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Ana, mama Mariei



Octavian Jighirgiu – lector univ. dr. , actor Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iaşi, Pilat din Pont





Dragoş Călin – actorie anul I, Un păstor din sudul Libanului



Tatiana Grigore – actorie anul I, Rafca, mireasa din Cana Galileii

Simona Simionesei – actorie anul I, O văduvă din Galileea

Iulian Lungu – actorie păpuşi anul I, Petru

Radu Adrian Vasiliu – actorie anul II , Un bărbat din afara Ierusalimului


Andreea Teodorescu – actorie anul I, Anna, marele preot


Roxana Konyar - actorie păpuşi anul II, Ciborea, Mama lui Iuda




Andreea Stafie – Masterat Artele Spectacolului Teatral anul II, Fiica unui levit bogat


Diana Voitic – actorie anul I, Maria Magdalena






Diana Roman - actorie anul I, Iotam din Nazaret, către un roman


Alexandra Bere - actorie păpuşi anul II, O femeie, una dintre vecinele Mariei

Katyusha Zmuncilă - actorie păpuşi anul II, Soția lui Pilat


Ada Lupu - actorie păpuşi anul II, Maria Magdalena


Dumitru Florescu – actorie anul II, Caiafa


Geanina Alecsoaie - Masterat Artele Spectacolului Teatral anul I, Ioana, soția unui Iconom


Magda Harabagiu-Dimitrescu - actorie păpuşi anul I, Rahila, o femeie ucenic




Ecaterina Crețu - actorie păpuşi anul I, Salomeea



Paul Sava – regie anul II, Simon din Cirene























Bianca Priceputu – actorie păpuşi anul II, Suzana din Nazaret 2




FOTOGRAFII - drd. TAMARA CONSTANTINESCU, cadru didactic asociat




luni, 7 mai 2012

Livada cu teatru: variaţiuni ale reprezentǎrii cehoviene în viziunea lui George Banu


Caterina Ursu - studenta anul I - Teatrologie, Jurnalism teatral





Livada cu teatru: variaţiuni ale reprezentǎrii cehoviene în viziunea lui George Banu





Cehov s-a născut acum 150 de ani. Europa, cu emoţie, şi-l aminteşte. De aceea voi propune şi un voiaj de-a-lungul câtorva dintre cele mai celebre Livezi plasate toate sub semnul sfârşitului sau al reînnoirii, al melancoliei sau al comicului. Livada e o enigmă ce exclude răspunsul unic. A o revizita e şansa oricărui regizor, ca Felix Alexa azi, dar admiţând însă că răspunsul nu poate fi global, ci doar personal, legat de viaţa şi vârsta sa tot atât cât de destinul valorilor în societatea căreia îi aparţine. Livada e oglinda fiecărui om de teatru.

                                                                                                        George Banu



S-a spus în câteva rânduri despre teatrul lui Cehov cǎ analizeazǎ „tragismul cotidianului cenuşiu”(1) , observaţie adevǎratǎ în ceea ce priveşte atmosfera generalǎ a pieselor sale. Personajele, însǎ, nu pot fi puse sub semnul cenuşiului. Lumea eroilor cehovieni este, dimpotrivǎ, o lume vie, animatǎ, policromǎ, care, sub aparenţa de placiditate şi monotonie, se agitǎ intens, nervos, consumǎ enorme cantitǎţi de energie spiritualǎ. „Oamenii” aceştia au personalitate, dar într-un mediu care tinde spre anihilarea personalitǎţii, care niveleazǎ şi mediocriteazǎ, a rǎmâne tu însuţi, a rezista valului de alienare, înseamnǎ a purta o cruce grea, cumplit de apǎsǎtoare. Eroii lui Cehov suferǎ, între altele, pentru cǎ ar vrea sǎ fie ei înşişi, pentru cǎ îşi protejeazǎ cu înverşunare personalitatea, permanent ameninţatǎ sǎ se scufunde în apa cenuşie, tulbure a mediocritǎţii. O sursǎ de conflict dramatic, modern, anticipând şi alimentând teatrul apusean de astǎzi, o constituie aşadar lupta acerbǎ împotriva depersonalizǎrii, a înstrǎinǎrii de sine.

Ultima piesă a lui Cehov, „Livada de vişini”, asemenea tuturor pieselor scriitorului, este şi ea un simbol, simbolul regretului dupǎ o lume pierdutǎ. Spectacolul poate fi perceput ca istoria unei familii cu viii şi morţii ei, cu un permanent balans între trecut şi viitor, între realitate şi fantastic, o poveste cu relativi învinşi şi învingǎtori. O poveste în care pǎcatele prezentului se contabilizeazǎ şi în trecut, şi în viitor. O poveste care demonstreazǎ, în felul acesta, cǎ tr im mereu simultan şi în prezent, şi în trecut, şi în viitor.

“Livada de vişini” conjugǎ tragicul şi comicul, o formulǎ ce oglindeşte atât de bine viaţa omului. Definitiv pierdută, reprezintă tinereţea şi fericirea, rămase într-un trecut îndepărtat, dar şi imposibilitatea trăirii unei iubiri curate într-un mediu sufocant, lipsit de scrupule. Cehov reia aici tema balzaciană a transferului de putere, de avere. Stăpâna livezii, Liubov Ranevskaia, bătrână şi dezrădăcinată, trăieşte la Paris, de dragul unui iubit trădător, ajuns la ananghie. Revine în Rusia, pentru a vinde vişinii, pe care i-a iubit atât. Aici este aşteptată de Lopahin, un ţăran îmbogăţit, urmaş al robilor de pe moşie, om care cumpărǎ totul pe bani şi care ştie exact valoarea lucrurilor. Ranevskaia şi-ar fi dorit ca fiica adoptivă Varia să se mărite cu Lopahin şi opune calculului egoist al acestuia, doar o mulţime de sentimente iluzorii. Dar el are alte socoteli. Eroziunea morală o îmbolnăveşte şi pleacă din nou la Paris.

Piesa a fost scrisǎ în anul 1903. Din relatǎrile lui K.S. Stanislavski (2) rezultǎ cǎ ideea acestei piese, neconturatǎ încǎ, îl frǎmânta pe Cehov chiar în perioada repetiţiilor piesei Trei surori. Structura generalǎ a piesei nu s-a precizat nici în luna care a urmat: „Livada de vişini am vrut s-o fac în trei acte lungi, dar o pot face tot aşa de bine şi în patru. De fapt ar fi totuna, cǎci fie cǎ va avea trei sau patru acte nu va schimba nimic, piesa va rǎmâne aceeaşi”. Lucrul la piesǎ este anevoios deoarece îl impiedicǎ foarte mult boala de care suferǎ. Autorul chiar şi dupǎ ce opera a fost finalizatǎ a continuat sǎ facǎ numeroase modificǎri stilistice. Cele mai multe dintre acestea au fost în actul al doilea, în care, pe lângǎ modificǎri de stil, Cehov mai face unele inversiuni de text, înlocuieşte cuvintele, schimbǎ ordinea frazelor, în special la începutul şi sfârşitul actului. Publicǎ textul în 1904 şi face în scrisori urmǎtoarea remarcǎ: „pânǎ la urmǎ, în loc de dramǎ mi-a ieşit o comedie, pe alocuri chiar farsǎ...”. Critica considerǎ cǎ ideea predominantǎ a piesei este prǎbuşirea vechii orânduiri nobiliare. Se spunea cǎ piesa „pune un monument pe mormântul simpaticilor trândavi”. Mai mult chiar, sunt sesizabile aici unele idei ale mişcǎrilor social democratice ce se vor manifesta în 1905: „În laboratorul lui sumbru, în care se adunaserǎ parcǎ toate anxietǎţile şi deziluziile omenirii, Cehov pregǎtea calm, temeinic, cu meticulozitate de savant şi exaltare de poet, lumina caldǎ, binefǎcǎtoare a viitorului” .(3)

Maia Morgenstern - Ranevskaia, Liubov Andreevna, Livada de visini de A. P. Cehov, regia Felix Alexa






















Livada de vişini. Teatrul nostru este un „jurnal de spectator”, un caiet de însemnări asupra piesei de căpătâi a creaţiei cehoviene. Autorul, George Banu, este cea mai avizată voce în domeniu, acesta descifrând pentru cititor diferite puneri în scenă a Livezii de vişini realizate de peste 20 regizori de pe tot mapamondul – Bucureşti, Milano, Moscova, Viena, Avignon, sau Paris. Cartea, relansatǎ în cadrul Festivalului Naţional de Teatru , (4) este un eseu despre maladiile sistemelor care destructureazaǎ conţinuturi simbolice şi construiesc noi şine de gândire şi acţiune: „Boala a atins nenumǎrate «livezi», a cǎror soartǎ îi umple de deznǎdejde pe «captivii îndrǎgostiţi» ai acestora. Este ceea ce explicǎ, fǎrǎ îndoialǎ, frecvenţa tot mai mare cu care e montatǎ Livada de vişini, astǎzi, când conştiinţa unui sfârşit de ciclu marcheazǎ numeroase comunitǎţi de artişti sau de artizani. Complexul livezii se aflǎ în miezul neliniştii lor. De aceea, subiectivitatea şi anonimatul trebuie conjugate: «livada de vişini» aparţine fiecǎruia şi nimǎnui”.


Este o carte captivantă şi uşor de citit – limbajul nu este sofisticat, nu este un comentariu sterp, super-sistematizat, dificil sau greoi terminologic. Dimpotrivă, este foarte aproape de cititor deoarece face apel la multe elemente autobiografice ale autorului. Totuşi, ca gen literar nu poate fi încadrat la categoria „jurnal” pentru cǎ centrul lumii lui rămâne Livada iar amintirile se focalizează în jurul punctelor frumoase, în jurul aspectelor pozitive ale acestei lumi a sublimului care este Livada de vişini. Apoi, George Banu identifică un „complex al livezii” în care economicul, componenta materială a vieţii umane, întră în coliziune cu simbolicul, cu acele lucruri care au valoare subiectivă pentru individ şi care „nu pot fi înstrăinate”. Viaţa şi amintirile au o anumită valoare care nu pot fi cumpărate.

„Livada de vişini” trebuie citită şi înţeleasă în contextul istoric în care a apărut – ca o profeţie. Este declinul unei clase sociale, timpul pentru înlocuirea valorilor, decăderea morală. În final vişinii vor fi tăiaţi, în Rusia va urma regimul comunist, iar istoria va arăta că „soarele lui Petea nu şi-a ţinut făgăduielile”, cum notează George Banu. “Livada cu vişini conjugă tragicul şi comicul; a opta pentru unul sau pentru celălalt implică riscul de a amputa acest cuplu de contrarii, lipsindu-l de unul dintre termenii săi”, scrie cunoscutul critic român de teatru George Banu, despre piesa lui A. P. Cehov.

„Lucian Pintilie, cel dintâi, la sfârşitul anilor '60 , a intuit în Livadă şi în gustul pentru trecut al splendidei Liubov, stăpâna fugită la Paris şi revenită în Rusia, la ceasul dezastrului, germenii lui Beckett şi atunci, el a plasat-o în mijlocul unui lan de grâu, tot astfel cum Winnie din Oh ce zile frumoase! e îngropată într-o grămadă de nisip. Imagine a unei înşelătoare şi sterile fericiri trecute. Câţiva ani mai târziu, Anatoli Efros, la Moscova, va povesti istoria Livezii pe fondul unui cimitir invadat de cireşi. Acolo, printre cruci, copaci şi portrete vechi se reunesc destinele celor ce pierd şi se afirmă încrederea nebună şi tragică a celui ce câştigă, Lopahin, jucat de imensul actor/cântăreţ revoltat care era Vladimir Vîsotski” . (5)



Mircea Albulescu - Firs, Livada de visini de A.P. Cehov, regia Felix Alexa

De asemenea, la Andrei Şerban, ca şi în multe alte spectacole, jucǎrii pentru copii specifice epocii se fac vǎzute în scenǎ, ca o amprentǎ a lumii ce nu a încetat nici mǎcar pentru o clipǎ sǎ existe în sufletele personajelor . (6) La Felix Alexa însǎ, când Liubov revine, se joacă de-a baba oarba – joc al copilǎriei, care ascunde dupǎ paravanul vârstei, un soi de voluptate ludică, accentuându-se astfel încǎ o datǎ inadaptabilitatea personajului feminin, care nu poate separa moşia familiei de nostalgia copilǎriei. „Strehler, în anii '70, va pune Livada sub semnul copilăriei regăsite şi al imaturităţii cuplului ce-l constitue stăpânii, fratele şi sora. Întoarcerea acasă, după exilul parizian, are loc în ‚camera zisă a copiilor’ şi astfel se va renaşte câteva clipe timpul jocurilor de altcândva, al uitării de lume, al inocenţei... . Uşile dulapului centenar căruia Gaev îi adresează celebrul său discurs se deschid şi scena e invadată de jucării prăfuite, cadavru al unei copilării îmbălsămate” . (7)

Întrebarea esenţială a cǎrţii teoreticianului este însǎ cum anume trebuie reprezentată în piesa de teatru Livada. George Banu pledează pentru eficacitatea extremelor: fie livada trebuie să fie evidentă, să fie prezentă material, fie ea trebuie doar sugerată, trebuie să existe doar aluzii la prezenţa ei: „M-a marcat modul în care un regizor a reprezentat livada de vişini: pe lespezile de morminte au fost reprezentate vişine roşii strivite, ca semnul unei ftizii al decadenţei şi al sfârşitului”. În spectacolul lui Felix Alexa regizorul a mers pe calea reprezentării metaforice, sugerând prezenţa Livezii de vişini prin intermediul borcanelor cu vişine conservate. Se încearcă aparent o trecere dincolo de „complexul livezii” (8) întrucât simbolicul este îmbinat cu utilul economic (fructele sunt conservate şi teoretic pot aduce un câştig), însă forţa de reprezentare rămâne notabilă. Un alt câştig al acestui simbol este relaţia puternică cu spectaorul, cu familiaritatea contextuală creată dar şi cu legăturile mnemonice care crează o punte spre copilărie. George Banu notează într-un alt loc „Personajele [Livezii] exercită o asemenea seducţie tocmai pentru că nu şi-au părăsit pe de-a-ntregul copilăria şi mai poartă încă în ele amprenta acesteia”. Iată aşadar cum spectatorul este atras subtil ca parte în acest spectacol.

„Pe de o parte, nostalgia crepusculară a lui Clody Bertola, pe de alta, explozia devastatoare a acestui Lopahin dostoevskian. Ca Rogojin, din Idiotul, el ar fi vrut să o iubească pe Liubov, o Nastasie Filipovnă îmbătrânită. E ceea ce s-a intuit în ultimul timp, şi Felix Alexa, de asemeni, subtil, dar insistent, la rândul lui revela. Sedus, Lopahin-ul sǎu, Marius Manole, se lasă mângâiat de Liubov (Maia Morgenstern), îi simte parfumul, îi atinge catifelele, îşi destăinuie secreta atracţie pentru stăpâna care nu-l respinge, dar nici nu-l admite. El a cumpărat livada, dar de iubire e frustrat. El a obţinut ceea ce nu a dorit şi, de aceea, stingher şi neîndemânatic, la sfârşit, sparge nuci între degete şi nu găseşte cheile potrivite. Neîmplinirea afectivă face din el un învingător trist” . (9) Mai mult, fiecare act dintre cele patru este comentat, personajele analizate şi descoperite cititorului într-o nouă lumină. De exemplu, este singura piesă cehoviană în care nu apare medicul, dar apare studentul. Sunt realizate comparaţii şi paralele superbe între diferite montaje, relaţia personajelor cu livada – niciunul nu intră în ea pe parcursul piesei. O altă ilustraţie sugestivă a complexului livezii, a conflictului paradoxal dintre economic şi simbolic este (în actul doi) ieşirea la iarbă verde unde Lopahin se uită la ceas iar Liubov la soare.


Volumul se încheie cu o superbă galerie de imagini realizate de Mihaela Marin. Înscriindu-se în acest „complex al livezii”, publicând acest volum, Editura Nemira îşi propune să apere valorile şi chiar dacă s-ar putea să nu fie profitabil economic, a decis să fie de partea cărţii, a teatrului, a simbolicului. Liviada de vişini ar fi putut ajunge în timp un loc al salvării – este ceea ce simbolizează, ceva ce banul nu poate cumpăra. Care sunt lucrurile din ziua de azi care sunt pentru noi „livezi de vişini”, oaze ale salvării care într-o economie globalizată sunt sacrificate pe altarul lăcomiei şi tăiate pentru câştigul imediat al unora şi disperarea altora?


Marius Manole - Lopahin, Livada de visini de A.P. Cehov, regia Felix Alexa



Bibliografie:

1. Banu, George, Livada de vişini, teatrul nostru, traducere din limba francezǎ de Anca Mǎnuţiu, Editura Nemira, Bucureşti, 2011
2. Bǎlǎnescu, Simona, Dramaturgia cehovianǎ – simbol şi teatralitate, Editura Junimea, Iaşi, 1983
3. Cehov, A. P., Teatru, prefaţǎ de Dumitru Solomon, traducere de M. Sorbul, N. Al. Toscani, M. Sevastos, Moni Ghelerter, R. Teculescu şi V. Jianu, Editura pentru Literaturǎ, Bucureşti, 1967
4. Solomon, Dumitru, Teatrul ca metaforǎ, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976
5. Stanislavski, K. S., Munca actorului cu sine însuşi, Editura ESPLA, Bucureşti, 1955
6. Teodorescu, Leonida, Dramaturgia lui Cehov, Editura Univers, Bucureşti, 1972

Note
1. Cehov, A. P., Teatru, prefata de Dumitru Solomon, traducere de M. Sorbil, N. Al. Toscani, M. Sevastos, Moni Ghelerter, R. Teculescu si V. Jianu, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1967, p. XII
2. Stanislavski, K. S., Munca actorului cu sine însuşi, Bucureşti, Editura ESPLA, 1955
3. Solomon, Dumitru, Teatrul ca metaforǎ, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976, p. 65
4. Prima ediţie a cǎrţii lui George Banu, Livada de vişini, teatrul nostru, a apǎrut pentru la Editura ALL, în anul 2000
6. Banu, George, op. cit, p. 110
7. Internet, sursǎ citatǎ
8. Ibidem, p. 23-29
9. Internet, sursǎ citatǎ