Faţetele monştrilor shakespearieni
Întotdeauna
examenele-spectacol, pe care le au de susţinut studenţii, indiferent dacă se
apropie de perfecţiune sau mai au presărate pe alocuri stângăcii, vor avea un
farmec aparte, datorită faptului că, viitorii artişti (majoritatea, teoretic!),
în perioada facultăţii manifestă o extraordinarǎ sete de joc şi joacă.
Pe viitor,
evident că se vor schimbă multe aspecte, dar momentan tinerii îşi doresc să se
afirme, să fie ascultaţi şi văzuţi de către spectatori. Astfel, pe dată de 2
februarie, m-am aflat, că de obicei, într-una din sălile Universităţii de Arte
„George Enescu”, la examenul de Actorie (coordonat de către actorul Călin
Chirilă) al studentelor din anul II, de la secţia Actorie/Păpuşi/Marionete.
Fără întârziere, la ora 17, sala a fost
umplută de publicul fidel, care a asistat la un colaj de piese, având ca temǎ
pe semestrul acesta modul Shakespeare.
Încă de când am
păşit în încăpere, am simţit un fior rece, creat de ilustraţia muzicală, ce se
derula pe fundal…un zgomot sau mai bine zis un vuiet disonant, care sporea
tensiunea. În faţă, undeva pe mijlocul clasei era situată „scena”, unde
tinerele actriţe erau în transă, concentrate asupra momentului. Un cub negru,
ce susţinea şase siluete inerte, machiate în tonuri de pal, până la accentuarea
unor trăsături grave. Costumele s-au pliat perfect şi le-au oferit studentelor
o posibilitate mai mare de a se apropia de partiturile dramatice, pe care le-au
abordat.
Rând pe rând,
corpurile au început să prindă viaţă! Richard al III-lea este studiat (destul
de) serios de către Alexandra Botez. Cea din urmă ne înfăţişează un monstru (un
cocoşat şchiop şi cu o mâna beteagă) alcătuit dintr-o paleta de nuanţe actoriceşti.
De la siguranţă, forţă, iscusinţa, viclenie, până în extremă cealalalta, în
care puternicului Richard al III-lea îi apune soarele. Este dezumanizat de
himerele morţii. O observaţie aş avea de punctat: viitoarea actriţa a pornit în
forţă jocul, lucru, nu neapărat greşit, dar Richard al III-lea se dezvăluie treptat,
pentru că la final să atingă apogeul. O relaţie (suficient) de solidă se
consolidează între Botez şi Bianca Ciubotariu, cea care îi dǎ viaţă
personajului Margareta. Soţia lui Henric al VI-lea are o imagine lividă,
mortuară, dar intenţiile sale dramatice îşi ating scopul, acela de a aduce prin
blestemele şi profeţiile sale un final negru.
Alexandrei Maxim
îi revine Iago, din piesă Othello. Cu toate că, Othello este personajul
principal din text, cunoscut că maurul, care a ucis-o din gelozie pe Desdemona,
eu înclin să punctez că, de fapt, Iago este cel care primează. Maxim îşi croieşte
personajul cu multă tenacitate şi forţă. Printre altele, notabil este mersul
sistematic, asemator unui general, pe care ea îl adoptǎ. Iago sădeşte viermele
geloziei în Othello, îi întunecă raţiunea şi ştie cum să-şi traseze calea-încet
şi sigur, prin ageritate şi viclenie.
Duo-ul format
din Cristina Tofănel (Lady Macbeth) şi Mădălina Romila (Macbeth) este credibil.
Tofănel este plină de şarm, iar printr-un zâmbet este capabilă să-şi ascundă
gândurile perfide, şi, totodată este femeia pilon, în mâinile căreia se află
sforile, pe care ştie să le mânuiască, în aşa fel încât Romila să cedeze în
faţă ei şi să-l ucidă pe Duncan. Cea din urmă este o fiinţă fără control, fără
nicio noimă şi atinsă de spaimǎ, aspect care-i face veridic jocul actoricesc.
Un personaj
extrem de captivant, bine studiat şi însufleţit este îngerul morţii, pe care
Cătălina Chipirişteanu îl îmbracă cu graţie atât în actorie, cât şi în plastică
corporală. Ea este prezentǎ pe tot parcursul momentului, ca o amprentǎ.
Mişcările, înfăţişarea şi modulaţiile vocii sale nu au cum să nu-ţi stârnească
atenţia. Momentele sale dramatice au fost alcătuite din mici intermezzo-uri,
care erau menite să agraveze momentele şi prezenţa funebră inevitabilă din acel
„cimitir de plumb”. Imediat ce am zărit-o şi am auzit-o am făcut o trimitere la
Ofelia Popii (Mephisto, din Faustul lui Purcărete) .
Trebuie să mǎrturisesc
că anul acesta am fost surprinsă într-un mod plăcut. Dacă anul trecut,
studentele se confruntau cu teatralitatea şi stridenţa,
acum am văzut un examen-spectacol studiat cu minuţiozitate, aşezat.
Ivona Lucan – studentǎ Teatrologie-Jurnalism
teatral, anul II
Fotografii – Andrei Sandrino
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu