Tamara Constantinescu - Valenţe ale personajului feminin în teatrul ionescian şi beckettian ( Recenzie Ivona Lucan )

Personaje feminine între lupa cercetǎtorului şi sensibilitatea actorului

Tamara Constantinescu, autoarea cǎrţii Valenţe ale personajului feminin în teatrul ionescian şi beckettian, este, înainte de toate, actriţă  la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, apoi, cadru didactic asociat al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. În aceeaşi instituţie, domnia sa, alǎturi de alte cadre didactice, se ocupǎ şi de revista academicǎ „Colocvii teatrale” unde îndeplineşte funcţia de redactor. O vastă activitate, nu numai în domeniul teatral (a mai jucat la Teatrul Dramatic din Braşov, dar şi la Teatrul „V.I. Popa” din  Bârlad), ci şi în publicisticǎ (poezie, proză) sau în cercetare, cu multiple lucrări susţinute în simpozioane şi reuniuni ştiinţifice. Studiile autoarei s-au axat pe două direcţii - Arta actorului şi Jurnalism.

Punctul nostru de interes se focalizează asupra cǎrţii Valenţe ale personajului feminin în teatrul ionescian şi beckettian, o lucrare amplă, în mare parte paginile tezei de doctorat, care aduce în centrul ei o provocare, aceea de a scrie despre teatrul absurdului, „curent” comentat de importanţi exegeţi ai artei teatrale, care au lansat un adevărat „debate”. Lucrarea Tamarei Constantinescu, după cum menţionează autoarea în paginile sale, nu-şi propune contrazicerea opiniilor altor cercetători, ci, dimpotrivă, se sprijină, acolo unde a fost cazul, pe ideile impuse de aceştia. Înainte de a începe acest demers Tamara Constantinescu a parcurs o impresionantǎ bibliografie. Piese de teatru, jurnale, critică de specialitate. Cartea oglindeşte opera a două mari embleme ale teatrului absurdului, Eugène Ionesco şi Samuel Beckett. În privinţa scrierilor ionesciene Tamara Constantinescu mǎrturiseşte, printre altele, cǎ nu a întreprins studiul personajelor feminine ionesciene din piesele de teatru scurt, pentru că acestea nu se încadrau în liniile de analiză pe care le-a urmărit. Iar despre teatrul beckettian, ca şi la Eugène Ionesco, a avut ca punct de plecare opiniile criticilor despre dramaturgia beckettiană. O observaţie importantă este aceea că, autoarea a trecut informaţiile prin două filtre diferite. Primul este cel al ochiului unui cercetător, iar cealalt, cel al sensibilităţii actorului. Datele sunt palpabile, doar la nivel teoretic, însǎ transpunerea scenică şi ocazia de a juca în câteva piese ce aparţin teatrului deriziunii, i-au oferit o altă perspectivă (mai) aprofundată.

Cartea Valenţe ale personajului feminin în teatrul ionescian şi beckettian cuprinde şase capitole, care, după cum indicǎ şi titlul, are ca scop să urmărească prin fineţea observaţiei, multiple faţete ale unor personaje feminine ionesciene şi beckettiene. Primul capitol cuprinde o prezentare generală a semnelor teatrale, aşa cum aratǎ ele în teatrul celor doi dramaturgi, cel de-al doilea accentuează anumite caracteristici distinctive ale antieroinei, din piesele ionesciene şi beckettiene, dar nu înainte de a prezenta particularităţi ale eroinei clasice.

Apoi, întregul demers  se rǎsfrânge asupra cuplului, a personajului feminin în contextul acestei realaţii. În piesele lui Ionesco, cel mai des este prezentat cuplul căsătorit. În cuplurile beckettiene  partenerii nu stabilesc numai relaţii de egalitate sau de afecţiune. Cu cât depănăm filele lucrǎrii, ni se reveleazǎ şi un personaj feminin „prezent prin absenţă” sau un personaj feminin ca liant între jurnale şi dramaturgia ionesciană. Se ştie cǎ simbolul este extrem de prezent în teatrul absurdului, aşa cum demonstreazǎ şi autoarea, simbolurile se (re)găsesc în gesturi, în obiecte scenice, în simbolistica onomastică sau în semnificaţia culorilor. Eugène Ionesco şi Samuel Beckett au ilustrat în textele lor iluzii, nelinişti, spaime, speranţe sau dorinţe neîmplinite şi eşecuri. Piesele nu au o expoziţiune, o acţiune clarǎ, precisǎ, care ar putea să se dezvolte, iar deznodământul nu este, de cele mai multe ori, logic. În  acest no man`s land, un teritoriu arid, incapabil de regenerare nimic pozitiv nu este posibil, doar angoase, coşmaruri şi obsesii ale personajelor. Teatrul absurdului este o zonǎ a ambiguului, a ilogicului şi din această cauză, de cele mai multe ori, cititorii / spectatorii întâmpină dificultăţi în receptarea şi descifrarea sa. Cartea de faţă oferǎ însǎ chei de înţelegere a unui univers, aparent încifrat, ambiguu şi în acelaşi timp atractiv pentru creatorii de spectacole. Lucrarea Tamarei Constantinescu este completatǎ cu un rezumat în limba englezǎ a conţinutului ei, iar mai apoi, în paginile finale, descoperim  secvenţe teatrale  imortalizate în fotografii,  ale personajelor întruchipate de autoare în spectacole pe texte de Eugène Ionesco.

           

                                                                  Ivona Lucan – Teatrologie şi Jurnalsim teatral, anul III

Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi

Material publicat în revista Festivalului Internaţional de Teatru  - Fest(in) pe Bulevard, al Teatrului Nottara, Bucureşti,  octombrie 2015