Interviu cu d-l conf. univ. dr. Doru Zaharia (realizat de Vâlcu Andrei)

„Sǎ treci peste limitele tale. Aceasta este marea noastrǎ întâlnire cu viaţa”

Interviu cu d-l conf. univ. dr. Doru Zaharia

Doru Zaharia predǎ management cultural la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Înainte de a opta pentru managementul cultural, a fost actor. A interpretat diverse personaje în spectacole montate la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, dar şi în alte teatre din ţarǎ.

Vâlcu Andrei: Bunǎ ziua domnule profesor Ce mai faceţi?

Doru Zaharia: Bunǎ ziua dragul meu. Din ce în ce mai bine!

V.A.: Perfect. Sǎ începem atunci. Actoria, ce sau cine v-a determinat sǎ vǎ  orientaţi spre aceastǎ meserie?

D.Z.: Cătălina Buzoianu ! Eram în ultima clasă de liceu și am fost ales să fac parte din distribuția unui spectacol despre Eminescu, ce urma să fie prezentat la un festival studențesc de teatru de la Lublin (Polonia). Regizoarea acestui spectacol era Cătălina Buzoianu care tocmai fusese angajată la Teatrul Național din Iași. Spectacolul a fost comandat de către UASCR – Iași (Uniunea Studenților din acel timp), iar Cătălina a reușit într-o lună muncind cu noi zi și noapte să închege totul, practic în acea lună, casa noastră, a celor 14 – 15 tineri, devenise Casa de Cultură a Tineretului. A urmat premiera spectacolului, la care au fost prezenți actorii de atunci ai Teatrului Național (se auzise în târg că fata aia venită din București face un spectacol nemaipomenit), succes mare, după care turneul în Polonia, urmat și de un turneu prin țară. Mie, rolul Eminescu revoluționarul, mi-o oferit șansa de a lucra cu o mare regizoare în devenire dar și primul mare succes. Firesc, a urmat o discuție cu Cătălina Buzoianu despre viitorul meu, iar soțul ei, un oltean masiv și hâtru mi-a promis mai în gluma, mai în serios o corecție fizică dacă nu voi da la I.A.T.C. (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie) București.

V.A.: Şi cum a fost examenul?

D.Z.: Pentru mine destul de ușor.Alții se plângeau că e greu, dar pentru mine a fost destul de usor. Aveam vreo 5 poezii de genuri diferite, așa cum se cerea, dar nu aveam monolog. Ei bine, norocul meu a fost Constantin Chiriac (era student în anul I) care aflând că sunt ieșean mi-a dat monologul cu care reușise cu un an înainte.

V.A.:Domnule profesor, credeţi cǎ oamenii mai au nevoie de teatru astǎzi?

D.Z.: Avem mai multă nevoie ca oricând! Într-o vreme când omul este posedat de material, spiritualitatea este cea care-l poate salva pentru că îi dă sens existenței sale. Sigur că avem nevoie de teatru. Este nevoie de teatru atât cât suntem oameni pe acest pământ, în această realitate.

V.A.: Ce pǎrere aveţi despre teatrul care se face acum în România?

D.Z.: Din punctul de vedere al organizării, prost. Trebuie regândit. De ce ? Pentru că sistemul este cel care face ca teatrul să nu evolueze asa cum ar trebui. Apoi, eu nu sunt de acord doar cu teatrul instituționalizat, într-o comunitate trebuie să existe alternative. Avem tineri care au ceva de spus dar nu pot intra în instituțiile teatrale finanțate de stat. Teatrul are nevoie de voci multiple, de abordări diferite. Sunt atât de multe probleme ale acestui popor, ale acestei lumi care trebuie aduse pe o scenă de teatru. Nu prea sunt la curent cu noua dramaturgie.......acum m-am fixat pe management, bănuiesc că despre asta vrei să discutăm în contuinuare. (Râdem amândoi!)

V.A.: Bineînţeles! Ce înseamnǎ managementul teatral pentru dumneavoastrǎ? Presupun cǎ faceţi aceastǎ …cum sǎ îi spun eu…aceastǎ meserie, pentru cǎ şi managementul este o meserie…

D.Z.: Da, a fi manager într-un teatru este o meserie, fără discutie. De câțiva ani, încerc să-i fac pe studenți să înțeleagă necesitatea de a-ți organiza viața profesională, succesul lor depinzând nu de hazard, ci de modul în care își pun în valoare calitățile și competențele. Odată cu înființarea Masteratului în Management și Antreprenoriat artistic pe care împreună cu conducerea Facultății de Teatru am reușit să-l autorizăm provizoriu deocamdată, masteranzii vor putea accede pe viitor la funcția de manager într-o instituție artistică dar să și aibă destule cunoștințe pentru a-și construi propriul proiect teatral. Sper ca pe viitor acest masterat să capete o importanță din ce în ce mai mare pentru universitatea noastră.

Acum, paralel cu masteratul, sunt preocupat de Programul Regional ,,Limbaje și coduri culturale”. Este un program creat de Fundația ,,Cultura de Mâine” împreună cu  UAGE și care prin proiectele sale va încerca reculturalizarea acestei zone de nord-est prin creșterea consumului cultural, urmărind în același timp și crearea unei piețe culturale. Practic, prin proiectele noastre vom forma deprinderi culturale unei generații, iar în această viitoare piață culturală absolvenții noștrii își vor găsi cu siguranță locul cuvenit.

Revenind la întrebare, trebuie să subliniez importanța viitorului manager de teatru într-o lume din ce în ce mai puțin previzibilă. Pentru mine, viitorul manager teatral cu calitățile și competențele sale, are dincolo de viziune, o capacitate intuitivă extraordinară, tocmai pentru a depăși provocările timpului nostru.

V.A.: Teatrul, din punctul dumneavoastrǎ de vedere, este pur şi simplu entertainment sau este o combinaţie între divertisment şi educaţie, artǎ?

D.Z.: Nu, este mai mult de atât. Este invitația de a-ți cerceta universul interior, de fapt acela de a te regăsi, de a te centra, de a-ți regăsi drumul. Misiunea teatrului poate fi, în acest caz, periculoasă pentru indivizi, grupuri umane  sau altfel de grupuri ce manipulează lumea.

V.A..: Care este cel mai important lucru pe care ar trebui sǎ îl facǎ un regizor?

D.Z.: Să iubească oamenii ! Și să propună realități ce pot exista peste timp.

V.A.: Cu alte cuvinte, regizorul trebuie sǎ fie un vizionar...

D.Z.: Da, un vizionar, pentru că el are în mână un scenariu dramatic cu ajutorul căruia creează o lume.

V.A.: Cunoaşteţi regizori tineri care au o viziune deosebitǎ, ieşitǎ din comun?

D.Z.: Dacă te referi la ai noștrii absolvenți este bine să-i lăsăm să-și facă treaba, au timp să demonstreze de acum încolo.  

V.A.: Cum vedeţi  dumneavoastrǎ teatrul peste 5 ani?

D.Z.: Un loc – și aici sunt de acord întrutotul cu Andrei Șerban – al educării emoției și al spiritului. Un templu. Pentru asta, pedagogia teatrală trebuie să facă un pas înainte. În viitoarea construcție curiculară trebuie să-și facă loc psihologia, iar cercetarea teatrală trebuie făcută apelând la echipe multidisciplinare. Am avut acum ceva timp o discuție cu prof. Trăian Stănciulescu de la UAIC (un om extrem de cunoscut în străinătate datorită cărților sale), un absolvent de arhitectură dar și de istorie – filosofie, membru al câtorva organizații de prestigiu din lume, de la semiotică la terapii complementare, autor prolific a multor studii și cărți, coordonator a multor contracte de cercetare științifică, despre cum ar trebui să arate, din punctul său de vedere ,,teatrul viitorului”. Mi-a vobit despre transformarea spectacolului teatral într-un mijloc de optimizare bio-psiho-logică a spectatorilor şi a grupului de actori, ceea ce presupune sinergia tuturor factorilor stimulativi implicaţi în situaţia de comunicare teatrală. Am realizat atunci că viitorul teatru va fi un templu al curățării de energii negative, iar actorul cu resursele sale va contribui la educarea și rearmonizarea stărilor emoționale ale spectatorilor.

V. A.: Domnule profesor cu ce vǎ mândriţi cel mai mult?

D.Z.: Îi mulțumesc lui D-zeu pentru familie, pentru fiica și soția mea. Și apoi sunt bucuros că m-am născut pe aceste plaiuri, că am avut intâlniri în viață cu oameni deosebiți, plin de viață și spirit, că am înțeles, cred eu, rostul meu în această viață. Și toate nu mă umplu de mândrie dar îmi dau pace și încredere, iar începutul fiecărei zile înseamnă pentru mine un motiv de mulțumire.

V.A.: Aveţi vreun regret, domnule profesor?

D.Z.: Regrete pot fi o groază….. dacă mintea îți stǎ la regrete.Dar dacă ai regrete nu te poți concentra pe ziua de azi. Ori,  laşi în urmǎ regretele şi te consacri minte și suflet prezentului.

V.A.: Şi care este cel mai mare regret al dumneavoastrǎ?

D.Z.: Nu existǎ nici un regret dragul meu. Mi-am dat seama cǎ în viaţǎ trebuie sǎ înveţi sǎ treci peste – în primul rând peste tine, sǎ treci peste limitele tale. Aceasta este marea noastrǎ întâlnire cu viaţa.

 Vâlcu Andrei – student Teatrologie, Jurnalism teatral, anul II