marți, 16 martie 2010

« Dacă teatrul ar fi un card, introdus la un bancomat, ar afişa mereu mesajul - fonduri insuficiente »

Interviu cu masteranzi ai Universitatii de Arte, sectia Teatru


Aţi obţinut licenţa în actorie, la Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte «George Enescu» din Iaşi în anul 2008, la clasa Profesorului universitar doctor Dionisie Vitcu. Absolviţi în curând cursurile de Masterat în Artele spectacolului teatral – actorie, ale aceleiaşi universităţi. Cât de actori vă simţiţi acum după atâţia ani de studiu?

Ana Hegyi: Sunt fericită că mi-am urmat visul, că am luat-o pe acest drum şi nu am făcut altceva. Mă agăţ de teatru şi caut orice oportunitate pentru a face teatru. Numai aşa, în fiecare zi mă pot simţi mai bine, pentru că teatrul îmi oferă acest sentiment. Nu cred că aş putea spune ca după aproape 6 ani de studiu mă simt “mai actriţă”, însă cu cât ştii mai multe, cu atât ai posibilitatea să calci pe scenă cu mai multă încredere. Eu asta cred, simt şi spun.

Bogdan Spiridon : Actori ?!Nu ştiu daca mă simt ca un actor ...nu ştiu cum se simte un actor! Oricum până acum doar « am mirosit » un pic actoria. E foarte plăcut drumul spre tainele actoriei şi nu ştiu daca vreodată o să mă pot considera un adevărat actor. Sunt înca la începutul carierei şi mă simt ca un copil abia născut…...încet, încet deschid ochii…..recunosc oamenii...aproape gânguresc...până să merg de-a buşilea mai e cale lungă. Oricum nu vreau să mă opresc la mersul de-a buşilea şi sper ca odată cu trecerea timpului să învaţ să merg şi să vorbesc...aşa cum ne învăţau profesorii noştri: Dionisie Vitcu şi Gheorghe Marinca.

Roxana Mârza : Sinceră să fiu, mă aflu încă în plin proces de devenire. Mai am multe de învăţat. De fapt universitatea nu-ţi oferă decât o bază, pe care clădeşti tu apoi, acumulând experienţă. Deocamdată absorb cât de mult teatru pot (de bună calitate, evident), şi încerc să aplic pe scenă ce am învăţat în aceşti 6 ani de teatru.

Care au fost cele mai dragi personaje la care aţi lucrat în timpul studenţiei şi cum a fost drumul până la realizarea lor ?

Ana Hegyi: Personajele pe care le-am simţit cel mai aproape de sufletul meu au fost Ofelia din Hamlet de William Shakespeare, Didina din D’ale carnavalului de I. L. Caragiale şi Eleva din Steaua fără nume de Mihail Sebastian. Desigur că mai sunt şi altele, însă vreau să amintesc mai ales de aceste trei roluri. Drumul până la ele a fost anevoios, însă în final am simţit că am construit un personaj, am simţit acel personaj cu toată fiinţa mea. Fără multă muncă, cred că nimic nu este posibil şi dacă mai ai şi acea sensibilitate interioară necesară pentru filtrarea personajului, te poţi apropia de rezultatul dorit.

Bogdan Spiridon : De toate personajele m-am îndrăgostit, dar mai speciale rămân doar trei: Chirică din Omul cu mârţoaga de G Ciprian; Udrea din Steaua fără nume de Mihail Sebastian şi Ametistov din Casa Zoikai de Mihail Bulgakov. Drumul spre ele nu a fost întotdeauna unul plăcut…..din contra au fost şi momente când îmi doream să renunţ……dar întotdeauna am răscolit în mine şi am găsit puterea de a continua. Au fost şi momente extraordinare când îmi ziceam că am reuşit şi totuşi, acum parcă aş mai adăuga ceva. Personajele îmbătrânesc odată cu noi, deci cu cât înaintezi în vârsta, cu atât devii mai docil…...tot timpul e loc de mai bine.

Bogdan Spiridon în Udrea din Steaua fără nume de Mihail Sebastian

Roxana Mârza : Fiecare personaj la care am lucrat a fost mai mult sau mai puţin special, dar m-am simiţit mult mai atrasă de personajele comice, cum ar fi Rozalia din Binecuvântatele chinuri ale iubirii de Teodor Mazilu, Miţa Baston din D’ale carnavalului de Caragiale, Baba Ruţa, din Pǎsǎrile tinereţii noastre de Ion Druţǎ, Domnişoara Cucu din Steaua fără nume de Mihail Sebastian. Drumul până la personaj e întotdeauna unul anevoios, presărat cu de toate: bucurii, emoţii, depresii, înjurături, certuri. Şi am avut parte de toate acestea.


Care a fost relaţia cu profesorii în toţi aceşti ani, cât de apropiaţi au fost de voi, cât v-au sprijinit ?

Ana Hegyi : Mi-am iubit toţi profesorii pentru că datorită lor sunt azi ceea ce sunt. Am încercat pe parcursul acestor ani să fiu ca «o sugativă », să absorb tot. Am avut mentori deosebiţi care mi-au dat încredere în mine şi m-au sprijinit în permanenţă, în toţi aceşti ani, mi-au dat răspuns la toate întrebările şi nelămuririle. Îmi amintesc cu drag, de exemplu, de domnul Paiu şi de domnul Oprea. În general profesorii aveau încredere în noi şi ne încărcau pozitiv la cursurile lor. O să îi apreciez mereu pentru că ne-au îndrumat pas cu pas.

Bogdan Spiridon : Am avut norocul să cunosc nişte profesori de care mă leagă amintiri superbe. Nu pot uita notiţele domnului profesor Constantin Paiu pe una din lucrările mele: « Dacă ar exista un campionat de bătut câmpii, l-ai câştiga cu detaşare...la mine nu merge..nota 3. »

Am avut nişte pedagogi extraordinari şi abia după ce am terminat facultatea mi-am dat seama de ce am pierdut. Îi iubesc şi mă surprind că în momentele când ne mai întâlnim la teatru sau pe stradă şi îi salut, mă recunosc şi îmi spun pe nume. Mă simt onorat şi cred în mintea mea egoistă, că doar mie mi-au reţinut numele.

Roxana Mârza : Atât domnul Vitcu cât şi domnul Marinca ne-au fost alături la fiecare pas, ne-au împărtăşit din experienţa lor de teatru şi de viaţă, şi au făcut tot posibilul să ne insufle o anumită disciplină şi un anumit respect pentru această meserie. Îi datorez foarte mult domnului Vitcu, pentru că datorită dumnealui sunt mereu în căutarea firescului, a adevărului scenic. Am şi ‘furat’ foarte multe de la dumnealui (pe actorie, fireşte !), pentru că este un actor de-a dreptul hipnotizant. Şi îmi răsună mereu în minte o indicaţie pe care mi-o tot spunea la repetiţii - ‘Fii zăludă !’


În afara scenei studioului de teatru studenţesc, pe ce alte scene aţi mai urcat ?

Ana Hegyi: Am jucat la Sala Studio a Teatrului Naţional, şi amintesc aici spectacolul Iov şi salubrizarea de Călin Ciobotari în regia lui Ovidiu Lazar, apoi la Baia Turcească din Iaşi într-un spaţiu neconvențional, am jucat spectacolul 4x4 de Alexandra Badea, care semnează textul şi regia. Am facut şi deplasări cu spectacole, la teatrul din Bacău, la teatrul din Botoşani, la Casa de Cultură din Paşcani, unde au o scenă micuţă dar bine utilată, la Teatru Mic din Bucureşti, la fostul studio Cassandra, la Casa de Cultură din Mangalia în cadrul Galei Hop, unde am participat cu monologul « Steaguri » din piesa 4x4 de Alexandra Badea.

Ana Hegyi în 4x4 de Alexandra Badea

Bogdan Spiridon : Pe scena teatrului din Târgu Mureş, la Bistriţa Năsăud, la Bacău, la Vaslui şi nu mai ştiu dacă au mai fost, îmi pare rău dacă am omis ceva..pe aceste scene am jucat în deplasare, cu spectacolele Teatrului Naţional din Iaşi, în care am avut bucuria să joc.

Roxana Mârza : Încă din anul I am făcut cunoştinţă cu scena de la Sala Studio a Teatrului Naţional, pentru că dorinţa domnului profesor a fost ca noi să ne dăm examenele de actorie acolo. A fost şi locul unde am jucat spectacolul de licenţă, Steaua fără nume de Mihail Sebastian. Tot acolo s-a născut şi spectacolul Iov şi salubrizarea de Călin Ciobotari în regia domnului Ovidiu Lazăr, spectacol unde grupa noastră a jucat alături de domnul Vitcu şi domnul Petru Ciubotaru. În rest, am avut recitaluri şi spectacole la Bacău, Vatra Dornei, Paşcani, sau în spaţii mai puţin obişnuite, cum ar fi la penitenciarul din Iaşi, sau la spitalul Socola.

Spuneţi-mi câteva cuvinte despre personajele pe care le-aţi interpretat. A fost vreunul mai special ?

Ana Hegyi : Mi-a plăcut foarte mult după terminarea facultăţii, când am fost distribuită în rolul unei mame, în spectacolul 4x4 de la Baia Turcească, până atunci jucasem mai mult fetiţe. M-am simţit foarte bine că am avut posibilitatea să fac şi altceva. Am lucrat fiecare rol cu entuziasm şi dăruire, pentru că iubesc tot ceea ce fac. Mi-e foarte greu să vorbesc doar de câteva roluri. Toate mi-au dat imbold spre a cerceta, a studia, a căpăta experienţă în domeniu.

Bogdan Spiridon: Le iubesc pe fiecare dintre ele şi cred că odată cu încetarea spectacolului rămâne o părticică din mine acolo pe scenă şi aşteaptă să mă reîntorc…..Personajul e ca o haină care îţi poate veni sau nu…...Oricum, ideea e că deşi îi sunt făcute ajustările, e posibil să nu arătăm bine în acea haină.

Roxana Mârza : Personajul la care ţin cel mai mult este Domnişoara Cucu din Steaua fără nume de Mihail Sebastian. Acesta a fost şi rolul cu care mi-am dat licenţa. Iubesc acest personaj pentru că este unul viu, mereu în alertă, este un rol foarte ofertant. Şi îl mai iubesc pentru că mi-a oferit prilejul să-mi depăşesc limitele. Şi, nu în ultimul rând, pentru că am jucat alături de oameni care-mi sunt foarte dragi, ceea ce a facut ca acest rol să-mi rămână pentru totdeauna în suflet.

Roxana Mârza în Domnişoara Cucu din Steaua fără nume de Mihail Sebastian


Aţi avut de curând premiera spectacolului Recviem pentru o stea sau Tipătul langustei după textul lui John Murrell, în regia Ancăi Ovanez. Cum a fost colaborarea cu această regizoare?

Ana Hegyi: Doamna Anca Ovanez mi-a amintit foarte mult de cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea şi anume repetiţiile cu doamna Dana Coşeru, la spectacolul Teatru descompus de Matei Vişniec, la Sala Studio a Teatrului Naţional, spectacol pe care l-am “plimbat” în perioada facultăţii pe la diferite festivaluri, dar şi pe scena altor teatre. Am regăsit în d-na Ovanez aceiaşi poftă de viață, aceiaşi dăruire în timpul muncii cu actorii. Chiar dacă nu am lucrat foarte mult cu ea, am avut posibilitatea să asist la repetiţii şi să o urmaresc pas cu pas la ridicarea piesei.




Ana Hegyi în Teatru descompus de Matei Vişniec




















Bogdan Spiridon: A fost o ocazie pe care nu am vrut să o ratez. Am primit un telefon de la domnul profesor Dionisie Vitcu, în care am fost întrebat dacă pot veni să repet în locul dumnealui, cât timp e dânsul la filmari. NU am ezitat nici măcar o secundă şi am profitat cât am putut de lucrul cu doamna regizor. Mi-a făcut o deosebită plăcere şi sper că într-o zi să joc cu adevărat într-un spectacol montat de dumneaiei. Am cunoscut şi un alt « stil », pentru că este cel de-al doilea regizor cu care lucrez, primul a fost domnul Ovidiu Lazăr regizor la Teatrul Naţional din Iaşi, cu care am lucrat la spectacolul Iov şi salubrizarea de Călin Ciobotari.

Roxana Mârza : Eu şi colegii mei de la domnul Vitcu (vitcuşori, cum ne spunea lumea) am ‘crescut’ cu o mulţime de poveşti despre actorii şi regizorii mari de altădată. Întâlnirea cu doamna Anca Ovanez ne-a transpus, într-un fel, în acea lume. Cu toate că am făcut figuraţie în spectacolul dumneaei, am avut ocazia să asist la foarte multe repetiţii, ce s-au dovedit a fi adevărate lecţii de teatru. Domnia sa este o persoană fascinantă, şi mă bucur nespus că am avut privilegiul să o cunosc personal.

Bogdan Spiridon în Ametistov din Casa Zoikai de Mihail Bulgakov

Dacă aţi fi Ministrul Învăţământului, ce modificări aţi aduce în învăţământul teatral din România ?

Ana Hegyi: Cred că aş cere mult mai multă seriozitate, aş reveni la planul de învăţământ anterior, cu mai puţine locuri în facultate, mai multă disciplină. Aş promova doar meritocraţia !

Bogdan Spiridon: Îmi pare rău……. dar nu mă pricep la treburi administrative.

Roxana Mârza : În primul rând aş încerca să readuc şcoala de teatru la ceea ce a fost odată. Dacă aş putea, aş reduce numărul de locuri pentru studenţi, aş realiza o selecţie mai aspră a candidaţilor, pentru ca şcoala de teatru să nască într-adevar valori, să nu fie ca o « fabrică de producţie de actori pe bandă rulantă ». Şi mai ales aş mări durata studiilor, cum a fost, la 4 ani, pentru că acum se sar etape importante, şi începe deja să se vadă pe scenă. Aş introduce mai multe cursuri practice în programă, mai multe workshop-uri, întâlniri cu regizori şi actori importanţi, etc.

Dacă aţi fi Ministrul Culturii ce modificări aţi aduce în sistemul teatrelor din România ?

Ana Hegyi : Aş oferi posibilitatea mai multor colaborări. După cum se ştie nu sunt bani pentru colaboratori, iar cei tineri trebuie să “plângă” pe la uşile teatrelor şi să spere. Cred că sunt prea puţini bani care merg spre artă în România, spre teatre în general. Şi ca să termin într-o manieră comică, dacă teatrul ar fi un card, introdus la un bancomat, ar afişa mereu mesajul ‘’fonduri insuficiente’’.

Bogdan Spiridon: HABAR NU AM...nu înteleg politica...pentru mine politica e o piesă la care vine multă lume, dar care e extrem de plicticoasă.

Roxana Mârza : Aş încerca să ofer şi tinerilor actori o şansă, şansă pe care nu o avem acum. Aş înfiinţa mai multe teatre, m-aş ocupa de promovarea culturii româneşti atât în ţară cât şi peste hotare, şi, de ce nu, aş încerca să fac în aşa fel încât, din punct de vedere financiar, să se poată trăi decent şi din teatru.


Interviu realizat de Tamara Constantinescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu